Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 538

Administrație Locală

Oltenița se conectează cu Bulgaria prin feribot: Proiectul transfrontalier, aproape de finalizare

Published

on

Oltenița se conectează cu Bulgaria prin feribot: Proiectul transfrontalier, aproape de finalizare

Dunărea, resursă strategică nevalorificată ani la rând, este pe cale să devină una dintre principalele căi de dezvoltare economică pentru municipiul Oltenița. Administrația condusă de primarul Mihăiță Beștea a făcut pași concreți pentru deschiderea unui punct de trecere cu feribotul către Bulgaria, un proiect care va conecta orașul direct de vecinii de peste fluviu și va aduce beneficii semnificative pentru întreaga regiune. Declarațiile au fost făcute în cadrul matinalului Bună dimineața, Călărași! de la Radio Voces Campi.

Parteneriat româno-bulgar aproape finalizat

Primarul municipiului Oltenița a anunțat că autoritățile locale se află în etapa finală a obținerii avizelor necesare pentru deschiderea punctului de trecere cu feribotul. Parteneriatul cu operatori privați din România și Bulgaria este deja încheiat, iar proiectul urmează să intre în implementare în cel mai scurt timp.

„Suntem foarte aproape de a obține toate avizele pentru deschiderea punctului de trecere cu feribotul. Avem deja identificat și operatorul privat. E un parteneriat solid, pe care îl vom susține cu mici investiții din partea Primăriei pentru a pune la dispoziție curent electric și alte utilități în zona de acces”, a declarat Mihăiță Beștea la Radio Voces Campi.

Administrația locală își asumă responsabilitatea pentru asigurarea infrastructurii minime necesare pentru funcționarea punctului de trecere: alimentarea cu energie electrică și lucrări de amenajare a zonei de îmbarcare.

Advertisement

„Vom intra în ședința de Consiliu Local cu o hotărâre prin care ne asumăm aceste investiții minime. Este un efort mic raportat la beneficiile economice și logistice pe care le vom avea”, a precizat edilul.

Fonduri europene pentru navigabilitatea Dunării

În paralel, Primăria Oltenița, alături de autoritățile bulgare, lucrează la un proiect comun pentru obținerea de fonduri europene destinate dragării Dunării. Scopul este de a transforma fluviul într-un culoar navigabil pe tot parcursul anului, indiferent de sezon.

„Din ce am înțeles de la partenerii noștri, fondurile ar putea fi obținute până la sfârșitul acestui an, iar lucrările efective pe Dunăre ar putea începe în 2026. Pare un termen îndepărtat, dar e un pas uriaș pentru dezvoltarea regiunii”, a explicat primarul.

Odată deschis punctul de trecere cu feribotul, Oltenița va deveni un nod logistic între sudul României și Bulgaria. Administrația Beștea mizează pe acest proiect ca parte a unei strategii mai largi de dezvoltare, care include și reabilitarea căii ferate Oltenița–București, modernizarea DN4 și atragerea de investitori.

„Această legătură cu Bulgaria nu este importantă doar pentru Oltenița. Este esențială și pentru Ilfov și București. De aceea, am insistat pe lângă Ministerul Transporturilor, inclusiv în dialoguri directe cu domnul Grindeanu, să grăbim procedurile. Poziția Olteniței este strategică și trebuie valorificată la maximum.”

Advertisement

Prin deschiderea punctului de trecere cu feribotul către Bulgaria, municipiul Oltenița își consolidează rolul de hub regional, cu acces direct la comerț internațional, turism și investiții transfrontaliere. Viziunea social-democrată promovată de primarul Mihăiță Beștea prinde contur prin proiecte concrete, cu rezultate palpabile, care dau orașului o direcție clară de dezvoltare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Primarul Mihăiță Beștea, gest emoționant la Căminul pentru persoane vârstnice din Oltenița: „Respectul față de cei care au construit orașul nostru trebuie arătat zi de zi”

Published

on

Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a petrecut astăzi câteva ore alături de seniorii de la Căminul pentru persoane vârstnice, cu ocazia zilei onomastice a doamnei Georgeta Ecaterina – una dintre cele mai îndrăgite rezidente ale centrului.

Edilul i-a transmis personal sărbătoritei urările sale și i-a înmânat un mic dar simbolic, marcând momentul alături de ceilalți beneficiari și de personalul instituției. Atmosfera a fost una caldă și încărcată de emoție, surprinsă și în imaginile publicate de acesta.

„Apropierea, grija și respectul față de cei care au construit, prin viața și munca lor, orașul în care trăim astăzi sunt esențiale”, a subliniat primarul în mesajul său. Beștea a adăugat că întâlnirea cu seniorii reprezintă un prilej de recunoștință și reflecție pentru întreaga comunitate.

În cadrul vizitei, primarul a discutat cu mai mulți beneficiari, a stat de vorbă cu personalul căminului și a participat la o mică celebrare organizată pentru aniversată, cu tort, suc și flori.

Advertisement

Edilul i-a transmis doamnei Georgeta Ecaterina un mesaj simplu, dar plin de căldură: „Vă doresc sănătate, liniște și multe clipe senine!”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Iluminatul festiv se aprinde la Ciocănești pe 1 decembrie. Copiii sunt așteptați la întâlnirea cu Moș Crăciun

Published

on

Primăria Ciocănești pregătește atmosfera sărbătorilor de iarnă. Luni, 1 decembrie 2025, începând cu ora 16:00, primarul Dan Velicu îi invită pe cei mici și pe părinți în parcul Andolina, aflat lângă Școala Gimnazială nr. 3, pentru aprinderea iluminatului festiv.

Evenimentul va fi deschis de Fanfara copiilor din Ciocănești, care va cânta și va aduce atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă.

La ora 17:00, va fi aprins oficial iluminatul festiv din localitate, moment așteptat atât de cei mici, cât și de adulți.

Copiii vor avea parte și de o surpriză: Moș Crăciun va fi prezent pentru a le oferi cadouri.

Advertisement

Primarul Dan Velicu transmite că întreaga comunitate este binevenită să participe și să marcheze împreună debutul sezonului festiv la Ciocănești.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

PMC Călărași / Un teren, doi proprietari? Consiliul Local trebuie să tranșeze situația!

Published

on

pmc calarasi

Un proiect ce vizează transferul unui teren aflat în proprietatea municipiului se află pe masa consilierilor locali la ședința ordinară de miercuri, 26 noiembrie 2025. Este vorba despre un lot de 557 de metri pătrați situat pe strada Avocat Aurel Elefterescu, nr. 11, identificat prin cartea funciară nr. 23410, pe care este deja edificată o locuință cu regim de înălțime P+1E.

Terenul se află în domeniul privat al UAT Municipiul Călărași, însă construcția a fost realizată de actualii proprietari ai imobilului – Florinel Georgică Moldoveanu și Elena-Laura Moldoveanu –, în baza unui drept de superficie dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la notariat în februarie 2022.

Cei doi au solicitat acum cumpărarea terenului pe care este ridicată locuința, iar administrația locală propune inițierea procedurilor necesare vânzării, la un preț ce va fi stabilit ulterior printr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat și aprobat de Consiliul Local.

Documentația atașată proiectului arată că:

Advertisement
  • terenul figurează în evidențele municipiului cu număr de inventar 6762.15 și valoare de inventar de 66.271 lei;
  • pe teren este înscris dreptul de superficie în favoarea actualilor proprietari ai construcției;
  • construcția este legal edificată, cu autorizație emisă în 2020 și cu recepție finală realizată în decembrie 2021.

Proiectul mai prevede mandatarea Primăriei Călărași pentru întocmirea documentațiilor tehnice și juridice necesare, acestea urmând să revină în fața consilierilor pentru aprobare finală.

Inițiativa aparține primarului Marius Dulce, iar referatul de specialitate subliniază că actualii proprietari beneficiază de drept de preempțiune la cumpărarea terenului, conform Codului civil, întrucât sunt constructori de bună-credință și dețin deja proprietatea asupra locuinței.

Proiectul va fi supus votului în ședința ordinară a Consiliului Local din 26 noiembrie, ora 16:30.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading