Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 542

Știri

Sâmbătă, Moșii de iarnă. Ce e bine să dăm de pomană

Published

on

Biserica Ortodoxă pomeneşte sâmbătă, 22 februarie, pe cei adormiți întru Domnul, marcând astfel ceea ce în popor este cunoscut drept „Moșii de Iarnă” sau „Moşii de piftii”. Pentru ca pomana să fie primită, este bine să respectăm vechile tradiţii legate de Moșii de iarnă.

Ce dăm de pomană de Moșii de iarnă

La biserică ducem, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colac, sticla cu vin, pomelnicul în care trecem numele celor plecaţi la Domnul şi lumânări. Se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe. Mai practic este să se lase pachetele gata pregătite acasă şi, la întoarcerea de la biserică, să fie completate cu vin şi colivă sfinţite la slujbă şi să fie împărţite, cu lumânări aprinse, pentru sufletele celor răposaţi. Sufletele acestea, se spune, veghează din lumea de dincolo asupra casei din care au plecat.

Nu se lucrează de „Moșii de piftii!”

În această zi se mănâncă și se dau de pomană și piftie și alte răcituri, potrivit unei vechi tradiții, care se mai păstrează în lumea satului. De aceea sărbătoarea mai este numită și „Moșii de piftii”. Pentru a respecta până la capăt obiceiul, trebuie ca ceea ce rămâne nemâncat să se arunce a doua zi, în Duminica lăsatului sec de carne. Dacă nu se respectă această tradiţie, natura se răzbună aducând valuri de frig în toiul verii.
Mai mult, femeile care nu respectă tradiţia şi lucrează în această zi sunt pedepsite să tremure ca piftia şi „li se întoarce pomana” pe care au dat-o.
Atenție, cei dragi decedați de mai puțin de un an nu trebuie pomeniți alături de ceilalți! Ce înseamna asta concret? Doar că pentru ei se scrie un pomelnic separat.

Alte tradiții de Moșii de iarnă
La cimitir se aprind cel puţin două lumânări. Credincioşii care fac pomeniri trebuie să meargă la biserică de dimineaţă, ca să participe la Sfânta liturghie. Abia după această slujbă mare se oficiază şi parastasul. Apoi, familia merge la cimitir, unde trebuie să aprindă cel puţin două lumânări – numărul minim necesar, potrivit superstiţiilor, pentru a încălzi sufletele morţilor.
În Transilvania se păstrează obiceiul ca pachetele duse la biserică să conţină, pe lângă vinul şi coliva obligatorii, bucatele preferate de cei pentru care se face pomana. Plus o prăjitură cu specific local, numită „pupi” (un chec cu mere).

Advertisement

Şi în Banat se dă de pomană un preparat caracteristic zonei – grâu fiert cu brânză şi unt. În plus, în pachete se pune şi friptură de porc.

ampress.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Tavan prăbușit peste piscina unui hotel din Sibiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Published

on

Un incident grav a avut loc în cursul acestei după-amiezi în municipiul Sibiu, unde tavanul de deasupra piscinei unui hotel s-a prăbușit peste persoanele aflate în apă. În urma evenimentului, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Sibiu, pentru gestionarea eficientă a situației și mobilizarea rapidă a resurselor de urgență.

La fața locului au fost alocate trei echipaje de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transportul victimelor multiple, două ambulanțe SMURD și patru ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, urmează să fie operaționalizat un punct medical avansat, destinat triajului și acordării asistenței medicale victimelor.

Echipajele de intervenție acționează pentru extragerea persoanelor surprinse de prăbușire și pentru acordarea primului ajutor medical celor afectați. Intervenția este în plină desfășurare, iar misiunea se află în dinamică.

Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele producerii incidentului, precum și eventualele responsabilități, după finalizarea operațiunilor de salvare și evaluarea completă a situației.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Bucuria Crăciunului, trăită alături de cei mici în comuna Roseți

Published

on

Spiritul sărbătorilor de iarnă a ajuns și în comuna Roseți, acolo unde copiii au fost în centrul unui moment dedicat bucuriei, generozității și emoțiilor. Primarul comunei, George Chiriță, a transmis un mesaj public în care a vorbit despre importanța acestor clipe petrecute alături de cei mici, subliniind că adevărata bucurie a Crăciunului se vede cel mai bine prin ochii copiilor.

Edilul a participat la o acțiune dedicată copiilor din comunitate, prilej cu care le-a oferit cadouri și a fost martorul unor zâmbete care au umplut întreaga încăpere. Potrivit mesajului transmis, emoția sinceră din privirea celor mici a fost cea care a dat valoare reală momentului, transformând întâlnirea într-o amintire specială de sărbători.

„Copiii știu cel mai bine să ne reamintească ce înseamnă bucuria adevărată, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă”, a transmis primarul, evidențiind rolul acestor gesturi simple, dar pline de semnificație, în consolidarea legăturii dintre administrație și comunitate.

Acțiunea s-a desfășurat într-un cadru festiv, specific Crăciunului, și a avut ca scop aducerea unui strop de fericire copiilor din Roseți, dar și reafirmarea valorilor de solidaritate și apropiere umană care definesc această perioadă a anului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Bucuria Crăciunului, trăită din plin la Căminul „Sfântul Antim Ivireanul” din Călărași

Published

on

Spiritul sărbătorilor de iarnă s-a simțit din plin și în aceste zile la Căminul Sfântul Antim Ivireanul din municipiul Călărași, acolo unde beneficiarii au avut parte de momente speciale, încărcate de emoție, muzică și amintiri frumoase.

Sub coordonarea directorului, Ilinca Enescu, căminul a fost gazda unei întâlniri cu adevărat de suflet. Invitatul special a fost artistul călărășean Walter Ghicolescu, care le-a oferit seniorilor un dar neprețuit: colinde, muzică folk și o întoarcere simbolică în timp, spre anii tinereții.

Cu chitara în mână, Walter Ghicolescu a colindat fiecare colț al căminului, iar melodiile sale au creat o atmosferă caldă, de sărbătoare. Beneficiarii au cântat alături de artist, au zâmbit, au retrăit amintiri și au simțit, poate mai intens ca oricând, bucuria Crăciunului trăit împreună.

Momentul a fost mai mult decât un simplu recital. A fost o întâlnire între generații, o dovadă că muzica are puterea de a aduce oamenii mai aproape și de a aprinde lumină în suflete, indiferent de vârstă.

Advertisement

Pentru seniorii de la Căminul „Sfântul Antim Ivireanul”, această zi va rămâne o amintire prețioasă, iar pentru comunitatea locală, un exemplu că sărbătorile capătă adevăratul lor sens atunci când sunt împărtășite.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading