Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 539

Știri

O afecțiune tot mai des întâlnită la copii, responsabilă pentru 30-50% dintre vizitele la medic. Care sunt principalele cauze

Published

on

Cazurile de tiroidită la copii au înregistrat o creștere semnificativă, ajungând în anumite zile să reprezinte jumătate dintre vizitele la medic. Specialiștii subliniază impactul major al stresului și alimentației asupra apariției acestor afecțiuni.

Dr. Bogdan Pascu, medic specialist endocrinolog pediatru la INSMC, a remarcat o creștere semnificativă a cazurilor de tiroidită autoimună la copii, manifestată atât prin hipotiroidism, cât și prin hipertiroidism, scrie news.ro.

“Patologiile autoimune şi mai exact tiroiditele, pentru că ele sunt cele pe care le identificăm cel mai frecvent, ca endocrinologi pediatri, sunt într-o creştere impresionantă în momentul de faţă. Când mă refer la tiroidite, nu mă refer doar la tiroidita autoimună sau Hashimoto sau cea care este însoţită de cele mai multe ori de hipotiroidism cât şi la boala Graves care este exact opusul, cel mai frecvent întâlnită patologie hipertiroidiană”, a transmis medicul.

Specialistul precizează că, în unele zile, aceste afecțiuni constituie între 30% și 50% din totalul consultațiilor medicale.

Advertisement

Medicii atrag atenția că această creștere este determinată de mai mulți factori. Pe de o parte, o mai bună informare a populației și o monitorizare medicală mai atentă contribuie la diagnosticarea timpurie a afecțiunii.

“Creşterea aceasta cel mai probabil se datorează o dată gradului crescut de conştientizare în populaţie în momentul de faţă şi numărului în creştere de utilizare a analizelor medicale. Copiii sunt mult mai atent supravegheaţi de medicii de familie, medicii pediatri, creşterea gradului de conştientizare inclusiv în familie”, a precizat Dr. Bogdan Pascu, potrivit sursei menționate anterior.

În plus, stresul și o alimentație dezechilibrată joacă un rol important în apariția acestor afecțiuni. Dr. Pascu a remarcat o agravare a cazurilor de tiroidită în lunile august-septembrie, coincizând cu întoarcerea copiilor la școală.

Obezitatea reprezintă un factor de risc important, favorizând dezvoltarea bolilor autoimune. Specialistul subliniază că afecțiuni precum tiroidita, boala celiacă și diabetul de tip 1 apar frecvent împreună. Totodată, s-a înregistrat o creștere semnificativă a cazurilor de pubertate precoce, în special la fete, cu debut în jurul vârstei de 9-10 ani.

Măsuri pentru prevenirea bolilor tiroidiene la copii

Advertisement

Specialistul îi îndeamnă pe părinți să fie vigilenți la primele semne ale acestor afecțiuni și să programeze controale medicale regulate pentru copiii lor. Printre cele mai importante măsuri de prevenție se numără:

  • O alimentație echilibrată, bogată în nutrienți esențiali pentru buna funcționare a glandei tiroide;
  • Menținerea unui echilibru între activitățile școlare și cele de relaxare, pentru a reduce impactul stresului;
  • Monitorizarea greutății corporale, prevenind astfel obezitatea și riscurile asociate.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Mihăiță Beștea, mesaj de 1 Decembrie: „România suntem noi toți, cei cărora ne pasă”

Published

on

Cu ocazia Zilei Naționale a României, primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a transmis un mesaj public adresat comunității locale, subliniind importanța solidarității și a implicării civice în momentele care dau sens identității naționale.

Beștea a vorbit despre 1 Decembrie ca despre „o zi care ne aduce împreună”, indiferent de origini sau diferențe personale, insistând că semnificația sărbătorii depășește ritualul ceremoniilor oficiale. În mesajul său, acesta a subliniat că România este formată din oamenii care „pun umărul” și contribuie constant la construirea unui viitor mai bun.

Ziua Națională nu înseamnă doar ceremonii sau steguri arborate, ci felul în care simțim, în suflet, că facem parte din aceeași familie, familia unei țări pe care o iubim cu bune, cu greutăți, cu speranțe”, a transmis viceprimarul.

Oficialul a vorbit și despre responsabilitatea generației de astăzi față de cei mici, subliniind dorința de a lăsa copiilor „un loc mai bun”.

Advertisement

Mesajul s-a încheiat cu o urare simplă, dar încărcată de emoție:
„La mulți ani, dragi oltenițeni! La mulți ani, România!”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Guvernul vrea să oprească voucherele de vacanță. Hotelierii, acuzați că au oferit servicii slabe și nu au investit în turism. Patronii avertizează: „Ne uităm spre faliment”

Published

on

Voucherele de vacanță ar putea dispărea complet începând cu anul 2026. Ministrul Economiei susține că bugetul statului nu mai permite acordarea tichetelor, iar programul ar fi chiar unul dintre motivele pentru care calitatea serviciilor turistice din România a scăzut.

Potrivit oficialului, o parte dintre operatorii din turism „s-au bazat exclusiv pe vouchere, fără să facă investiții și au oferit servicii slabe, către clienți obligați practic să-și cheltuiască astfel banii”. Declarațiile au provocat reacții dure din partea reprezentanților industriei ospitalității, care avertizează că măsura ar avea efecte dramatice.

„Cu toții ne uităm către faliment. Cum poți să judeci o industrie întreagă pentru câteva excepții?”, a declarat, pentru Observator News, Anca Nedea, hotelier. Corina Martin, secretar general FPIOR, lansează un avertisment îngrijorător: „Dacă alungăm turiștii români către destinații externe, industria se prăbușește în 2026.”

În ultimul an, valoarea voucherelor a fost redusă de la 1.600 la 800 de lei, bugetarii fiind nevoiți să acopere restul de cheltuială. Rezultatul: în primele cinci luni ale acestui an, volumul tichetelor utilizate a scăzut cu peste 90%, potrivit datelor citate de reporterul Observator, Andreea Filip.

Advertisement

Pentru multe familii, în special cele cu venituri medii și copii, voucherele reprezentau singura șansă reală de a merge într-o vacanță. „A fost singura variantă de a ieși undeva”, spune un agent de turism.

Comparativ, Bulgaria ajunge anual la 13 milioane de turiști străini, Albania la 11 milioane. România atrage doar aproximativ 2,5 milioane, iar ministerul recunoaște că „nu există o strategie clară pentru turismul național, fiind abia în lucru un proiect”.

Voucherele, de la motor economic la factor de declin

  • Statul nu mai alocă fonduri pentru program.
  • Guvernul acuză lipsa investițiilor și servicii necorespunzătoare.
  • Hotelierii resping acuzațiile și spun că decizia duce la falimente.
  • Scădere de 90% a utilizării voucherelor în 2025.
  • Turismul românesc riscă prăbușirea în 2026, dacă măsura intră în vigoare.

Decizia pune presiune pe un sector deja fragil, iar impactul va fi resimțit atât de operatorii din turism, cât și de familiile care nu își permit concedii fără sprijinul statului.

Rămâne întrebarea: cine pierde mai mult – hotelierii sau românii care renunță la vacanță?

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Furt la Nicolae Bălcescu. Primărița reclamă că i-au fost sustrase toate decorațiunile de Crăciun din curte

Published

on

Incident neobișnuit într-o comună din județul Călărași. Primărița localității Nicolae Bălcescu, Georgiana Teodorescu, a transmis public că decorurile pregătite pentru sărbătorile de iarnă au fost furate direct din curtea locuinței sale.

„Am constatat că toate au fost furate. Sunt șocată de nesimțirea acestor oameni. Dezamăgirea este și mai mare pentru că sunt oameni din comunitatea mea, pentru care eu lupt și încerc să îi ajut de fiecare dată, atât cât pot și cum pot”, a scris primărița într-o postare publică. „Când veți împodobi curtea și casa cu decorațiunile mele, sper să realizați cât de josnici sunteți. Eu aleg să merg mai departe cu demnitate și credință. Voi… rămâneți cu fapta voastră.”

Cazul a stârnit numeroase reacții în rândul cetățenilor, majoritatea condamnând gestul. Din comentarii se desprind poziții critice, surprindere și chiar solicitări de intervenție a autorităților.

• „Au intrat în curte și le-au furat? Mare atenție cui îi permiteți accesul, chiar dacă pare bine intenționat.”

Advertisement

• „Este o faptă care nu trebuie trecută cu vederea. Trebuie pedepsită.”

• „Tot cei care știu curtea dumneavoastră. Puneți camere, nu vă bazați pe bunătatea oamenilor.”

• „Este o faptă josnică ce intră într-o infracțiune din Codul Penal. Dacă dețineți camere de supraveghere video, puteți identifica acele persoane.”

• „Aici nu e vorba de hoți care să aibă ce mânca, ci de persoane care cunosc zona sau au dorit să se răzbune.”

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading