Delegatie din Călărași, România, prezentă la Festivalul „Toamna de Aur” din Raionul Călărași, Republica Moldova

Primarul municipiului Călărași, Mihăiță Beștea, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, și vicepreședintele CJ Călărași, Auraș Ionescu, au participat în weekend la Festivalul etno-gastronomic „Toamna de Aur”, organizat în Raionul Călărași din Republica Moldova.

Manifestarea, desfășurată sub genericul „Belșugul pământului – mândria neamului”, a reunit administrații locale, producători, meșteri populari, ansambluri artistice și instituții de învățământ, într-o celebrare a tradițiilor și valorilor comune românești.

Primarul Mihăiță Beștea a transmis, printr-o postare publică, aprecierea sa pentru ospitalitatea gazdelor și pentru efortul organizatorilor din Consiliul Raional Călărași și Secția Cultură, subliniind importanța păstrării legăturilor culturale și prietenești dintre cele două regiuni.

„Am simțit bucuria de a fi parte dintr-o comunitate mai largă, unită prin limbă, cultură și prietenie”, a declarat edilul.

Participarea delegației călărășene consolidează relațiile de colaborare dintre județul Călărași și Raionul Călărași, o legătură construită pe valori comune și deschidere reciprocă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Semnificația istorică a zilei de 3 mai

IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI: 612 – S-a

ASR Principele Radu al României – dublă lansare de carte regală la Călărași

Joi, 22 februarie 2018, începând cu ora 15.40, călărășenii sunt