În urmă cu câțiva ani a apărut în Revista “TAIFASURI” un articol intitulat Galeriile subpământene de la Călărași, opera unei civilizații dispărute? în care autorul, în goana după senzațional, menționa “că primele aşezări din zonă au fost clădite de o civilizaţie de mult apusă, dinaintea naşterii poporului geto-dac…” Apoi, în aceeași notă fantezistă, subtitra: Catacombele cu proprietăţi miraculoase, exploatate de Mircea cel Bătrân şi de cavalerii templieri; Experienţă nerecomandată cardiacilor; Poartă energetică spre un univers paralel; Bază de lansare pentru nave extraterestre?; Vrăjitorie şi magie în vremea lui Matei Basarab.

Constatin Tudor – fost inspector scolar general la Inspectoratul Scolar Judetean Calarasi

Articolul respectiv a fost preluat și de două ziare călărășene, fapt ce a determinat ca în rândul cititorilor să apară comentarii bizare despre așa-zisele catacombe ale Călărașiului, după unii adevărate galerii seculare care legau urbea de pe Borcea cu Cetatea bizantină din insula Păcuiul lui Soare!

Foto/ Dan Lupoi

Este adevărat că la nivel național în ultimii ani s-a scris mult despre “Catacombele României”, valul de articole din multe ziare și reviste fiind declanșat de cartea lui Ionuț Vlad Musceleanu și Emil Străinu intitulată SECRETELE ROMÂNIEI SUBTERANE, lucrare în care autorii, folosind numeroase surse de informații, au ajuns la concluzia că în România există aproximativ 500 de km de construcții subterane istorice, realizate din timpuri străvechi până în zilele noastre, aici fiind incluse și buncărele lui Ceaușescu din București. Este de remarcat faptul că cei doi autori nu se hazardează în afirmații paranormale cum face, din păcate, Revista “Taifasuri” în cazul galeriilor subterane de la Călărași.

Foto/ Dan Lupoi

Și noi cunoaștem faptul că în multe localități din România există sisteme de galerii subterane construite de localnici, fie pentru a se proteja în cazul unor atacuri străine, fie pentru a-și ascunde aici bunurile în cazul rechizițiilor forțate care se practicau mai ales în evul mediu. Dar cele mai multe din aceste galerii subterane se foloseau ca simple depozite pentru bunurile perisabile.

În cazul Călărașiului, lucrurile sunt puțin mai simple, datorită specificului așezării. După cum se știe, până la emanciparea sa prin cumpărarea de teren, consfințită prin Hrisovul domnitorului Barbu Știrbei la 24 septembrie 1852, Călărașiul s-a constituit și dezvoltat ca așezare omenească pe o moșie privată, care a aparținut mai multor proprietari și care în jurul anului 1700 a intrat în posesia Mânăstirii și Spitalului Colțea din București. În aceste condiții, localnicii, care nu erau proprietari pe terenurile pe care se stabiliseră, nu și-au permis să ridice clădiri solide și cu atât mai puțin stabilimente comerciale pe care să le doteze cu beciuri și hrube subterane. Au existat câteva asemenea cazuri până la 1852 și acestea s-au înregistrat în situația hanurilor ridicate de arendașii moșiei, hanuri care aveau și galerii subterane destinate păstrării alimentelor și băuturilor alcoolice.

Foto/ Dan Lupoi

Situația avea să se schimbe radical după anul 1852, odată cu aplicarea Planului de sitematizare a orașului, care crea străzi noi, după sistemul rectangular. În calitatea lor de proprietari pe tereneurile pe care și le cumpăraseră cu bani grei, călărășenii încep să ridice construcții solide, multe dintre ele cu spații comerciale la parter. Toate acestea erau construite din start cu pivnițe imense, hrube și guri de aerisire, unde comercianții călărășeni își țineau mărfurile. Și ca să vă convingeți, voi publica, mai jos, câteva din sutele de anunțuri inserate în gazetele locale de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în care puteți constata și singuri care era situația de fapt a așa-ziselor catacombe călărășene.

Ar mai fi de adăugat faptul că la Călărași au mai existat și un altfel de hrube, decât cele de sub prăvăliile comercianților. Este vorba de gropile arse pe care agricultorii și mai apoi engrosiștii de cereale le-au folosit pentru păstrarea cerealelor, până la construirea magaziilor de lemn, magazii care împânziseră Călărașiul în perioada interbelică, o mică parte dintre acestea păstrându-se și astăzi. Iată ce scria în anul 1856 doctorul america James Oscar Noyes, care vizitase Călărașiul în anul 1854: “În timp ce hoinăream prin oraș, era aproape să cad într-o groapă din pământ ce nu era păzită, pe care, la început, am crezut-o a fi un puț,  dar am descoperit că era intrarea într-o imensă sală subterană folosită ca depozit pentru grâne. Hambare ca acesta sunt obișnuite în Țara Românească, ba chiar peste tot în răsărit.”

Acesta este adevărul istoric despre CATACOMBELE CĂLĂRAȘIULUI. Povestea științifico-fantastică a început pe la sfărșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 atunci când, demolându-se  clădirile de pe fostul Lipscani al Călărașilor(str. Sf. Nicolae) au apărut pivnițele și hrubele de sub fostele hanuri, prăvălii și bodegi călărășene. Vă invit și pe voi, cititorii mei, să vedeți câteva dintre fotografiile realizate atunci, fotografii care se află în Colecția Muzeului Dunării de Jos din Călărași și care mi-au fost puse la dispoziție, cu amabilitate, de arheologul Valentin Parnic, managerul muzeului, căruia îi mulțumesc și pe această cale.

sursa: costeltudor.ro