Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 8°C | Anul XI Nr. 542

Știri

Constantin Tudor, adevarul despre “CATACOMBELE” Călărașiului

Published

on

În urmă cu câțiva ani a apărut în Revista “TAIFASURI” un articol intitulat Galeriile subpământene de la Călărași, opera unei civilizații dispărute? în care autorul, în goana după senzațional, menționa “că primele aşezări din zonă au fost clădite de o civilizaţie de mult apusă, dinaintea naşterii poporului geto-dac…” Apoi, în aceeași notă fantezistă, subtitra: Catacombele cu proprietăţi miraculoase, exploatate de Mircea cel Bătrân şi de cavalerii templieri; Experienţă nerecomandată cardiacilor; Poartă energetică spre un univers paralel; Bază de lansare pentru nave extraterestre?; Vrăjitorie şi magie în vremea lui Matei Basarab.

Constatin Tudor – fost inspector scolar general la Inspectoratul Scolar Judetean Calarasi

Articolul respectiv a fost preluat și de două ziare călărășene, fapt ce a determinat ca în rândul cititorilor să apară comentarii bizare despre așa-zisele catacombe ale Călărașiului, după unii adevărate galerii seculare care legau urbea de pe Borcea cu Cetatea bizantină din insula Păcuiul lui Soare!

Foto/ Dan Lupoi

Este adevărat că la nivel național în ultimii ani s-a scris mult despre “Catacombele României”, valul de articole din multe ziare și reviste fiind declanșat de cartea lui Ionuț Vlad Musceleanu și Emil Străinu intitulată SECRETELE ROMÂNIEI SUBTERANE, lucrare în care autorii, folosind numeroase surse de informații, au ajuns la concluzia că în România există aproximativ 500 de km de construcții subterane istorice, realizate din timpuri străvechi până în zilele noastre, aici fiind incluse și buncărele lui Ceaușescu din București. Este de remarcat faptul că cei doi autori nu se hazardează în afirmații paranormale cum face, din păcate, Revista “Taifasuri” în cazul galeriilor subterane de la Călărași.

Foto/ Dan Lupoi

Și noi cunoaștem faptul că în multe localități din România există sisteme de galerii subterane construite de localnici, fie pentru a se proteja în cazul unor atacuri străine, fie pentru a-și ascunde aici bunurile în cazul rechizițiilor forțate care se practicau mai ales în evul mediu. Dar cele mai multe din aceste galerii subterane se foloseau ca simple depozite pentru bunurile perisabile.

În cazul Călărașiului, lucrurile sunt puțin mai simple, datorită specificului așezării. După cum se știe, până la emanciparea sa prin cumpărarea de teren, consfințită prin Hrisovul domnitorului Barbu Știrbei la 24 septembrie 1852, Călărașiul s-a constituit și dezvoltat ca așezare omenească pe o moșie privată, care a aparținut mai multor proprietari și care în jurul anului 1700 a intrat în posesia Mânăstirii și Spitalului Colțea din București. În aceste condiții, localnicii, care nu erau proprietari pe terenurile pe care se stabiliseră, nu și-au permis să ridice clădiri solide și cu atât mai puțin stabilimente comerciale pe care să le doteze cu beciuri și hrube subterane. Au existat câteva asemenea cazuri până la 1852 și acestea s-au înregistrat în situația hanurilor ridicate de arendașii moșiei, hanuri care aveau și galerii subterane destinate păstrării alimentelor și băuturilor alcoolice.

Foto/ Dan Lupoi

Foto/ Dan Lupoi

Situația avea să se schimbe radical după anul 1852, odată cu aplicarea Planului de sitematizare a orașului, care crea străzi noi, după sistemul rectangular. În calitatea lor de proprietari pe tereneurile pe care și le cumpăraseră cu bani grei, călărășenii încep să ridice construcții solide, multe dintre ele cu spații comerciale la parter. Toate acestea erau construite din start cu pivnițe imense, hrube și guri de aerisire, unde comercianții călărășeni își țineau mărfurile. Și ca să vă convingeți, voi publica, mai jos, câteva din sutele de anunțuri inserate în gazetele locale de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în care puteți constata și singuri care era situația de fapt a așa-ziselor catacombe călărășene.

Ar mai fi de adăugat faptul că la Călărași au mai existat și un altfel de hrube, decât cele de sub prăvăliile comercianților. Este vorba de gropile arse pe care agricultorii și mai apoi engrosiștii de cereale le-au folosit pentru păstrarea cerealelor, până la construirea magaziilor de lemn, magazii care împânziseră Călărașiul în perioada interbelică, o mică parte dintre acestea păstrându-se și astăzi. Iată ce scria în anul 1856 doctorul america James Oscar Noyes, care vizitase Călărașiul în anul 1854: În timp ce hoinăream prin oraș, era aproape să cad într-o groapă din pământ ce nu era păzită, pe care, la început, am crezut-o a fi un puț,  dar am descoperit că era intrarea într-o imensă sală subterană folosită ca depozit pentru grâne. Hambare ca acesta sunt obișnuite în Țara Românească, ba chiar peste tot în răsărit.”

Acesta este adevărul istoric despre CATACOMBELE CĂLĂRAȘIULUI. Povestea științifico-fantastică a început pe la sfărșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 atunci când, demolându-se  clădirile de pe fostul Lipscani al Călărașilor(str. Sf. Nicolae) au apărut pivnițele și hrubele de sub fostele hanuri, prăvălii și bodegi călărășene. Vă invit și pe voi, cititorii mei, să vedeți câteva dintre fotografiile realizate atunci, fotografii care se află în Colecția Muzeului Dunării de Jos din Călărași și care mi-au fost puse la dispoziție, cu amabilitate, de arheologul Valentin Parnic, managerul muzeului, căruia îi mulțumesc și pe această cale.

Advertisement

sursa: costeltudor.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

„Poveste de Crăciun pentru oameni mari” – de Dan Bițuică

Published

on

Îmi este frig. Un frig care pătrunde până în măduva oaselor, în timp ce zăpada continuă să cadă lin, cu fulgi calmi și pufoși, ca într-un vis shakespearian, plutind lent peste umbrele orașului. Oare câte ierni au trecut peste mine? Nu le mai țin socoteala – nu pentru că ar fi fost prea multe, ci pentru că ultimele zece au fost toate la fel: lipsite de culoare, doar alb infinit și negru profund, ca o pânză pe care viața a uitat să mai picteze.

Acum zece ani, printr-o întâmplare crudă și nefericită, am pierdut totul: familia, casa, prietenii, chiar și rudele îndepărtate. Singurul companion fidel care mi-a rămas este un cățel vesel, un suflet mic și blănos, la fel de înfrigurat ca mine. Împreună suntem flămânzi, dar fericiți în sărăcia noastră simplă. În serile geroase, după ce găsim un adăpost precar – o bancă în parc, un colț sub un pod –, îl bag în haina mea uzată și ne încălzim unul pe altul. El are norocul să fie acoperit complet de blana lui, dar mie îmi degeră picioarele uneori, obligându-mă să mă ridic somnoros din amorțeală și să mă mișc, să alerg în loc, doar ca să alung gerul.

Zilele sunt mai grele decât nopțile. Oamenii trec pe lângă mine cu priviri pline de dispreț, etichetându-mă în grabă: alcoolic, ratat, cerșetor prefăcut. Dar eu nu cerșesc. Niciodată nu am făcut-o. Chiar și așa sărac și murdar, mai păstrez o fărâmă de mândrie omenească – acea demnitate pe care nimeni nu ar trebui să o piardă. Nu am vrut să primesc nimic gratis, să apelez la ajutoare de la primărie sau de la stat. Îmi câștig pâinea cinstit, muncind la deszăpezire. Câștig atât cât să-mi umplu burta o dată pe zi – și, firește, să nu-l las pe amicului meu să flămânzească.

Muncesc din greu. Uneori, omul pentru care lopătez zăpada nu-mi dă nimic, ba chiar mă alungă cu înjurături. Dar eu nu mă supăr. Știu că voi găsi altul, mai bun. În viață, nu primim întotdeauna doar ce ne dorim – asta e lecția pe care gerul mi-a întipărit-o adânc în suflet.

Advertisement

E Ajunul Crăciunului. Luminile orașului scapără ca niște stele căzătoare captive în geamuri, iar ferestrele blocurilor înalte dezvăluie scene de basm: brazi împodobiți cu globuri strălucitoare, mese încărcate cu bucate, familii adunate la căldură. Mirosul de cozonaci și sarmale plutește în aer, amestecat cu râsul copiilor care îl așteaptă pe Moș Crăciun. Totul e pregătit pentru minune: fulgii de nea acoperă încet străzile, transformând orașul într-un tărâm de turtă dulce, din care să se înfrupte toți pruncii lumii.

Eu stau pe o bancă, privind în sus. Zăpada mă acoperă treptat, ca un giulgiu alb și rece, iar corpul îmi devine din ce în ce mai amorțit. Ochii mi se ațintesc spre cerul înstelat, sperând că printre puținele luminițe care străpung norii îl voi zări pe Moș Crăciun. Vreau să-l strig, să-i cer să-mi aducă înapoi viața pierdută – familia, căldura unui cămin adevărat.

Ușor, ochii mi se închid. O căldură binefăcătoare, neașteptată, începe să-mi inunde trupul înlemnit. Prietenul meu cel mic îmi linge fața cu limba lui moale și caldă, încercând să îndepărteze stratul de zăpadă așternut pe obraji. Dar eu simt altceva: căldura copilăriei, mirosul sobei cu lemne arzând, îmbrățișarea mamei. E o seară magică, plină de minuni nevăzute. Parcă îi văd pe părinții mei chemându-mă la ei, cu brațele deschise, îmbiinndu-mă cu bucate tradiționale – sarmale aburinde, cozonaci proaspeți, vin fiert cu scorțișoară – pe care nu le pot refuza.

Privesc cățelul de lângă mine, cu ochii lui credincioși, și-i șoptesc: „A sosit vremea să merg la familia mea. Tu va trebui să te descurci singur de acum.“ Se uită la mine cu o înțelegere adâncă, de parcă ar ști totul, și își trece limba peste degetele mele înghețate, în semn de rămas-bun și recunoștință.

Atunci apare și Moșul, cu sania lui strălucitoare trasă de reni invizibili. Îmi spune blând: „Ți-am adus ce ți-ai dorit cel mai mult – să fii din nou cu cei dragi.“ E primul dar cu adevărat generos pe care-l primesc în viață. Sus, în ceruri, răsună colinde eterice, ca un cor de îngeri, iar eu pășesc ușurel printre ele, eliberat de povara pământului.

Advertisement

Demult așteptam să trăiesc o poveste de Crăciun cu adevărat fericită.

A doua zi, trecătorii descoperă pe bancă un om înghețat, acoperit de un strat gros de zăpadă, și un cățel zgribulit lângă el – credincios până în ultima clipă, chiar și după ce stăpânul său plecase spre ceruri, în sania magică a Moșului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Tavan prăbușit peste piscina unui hotel din Sibiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Published

on

Un incident grav a avut loc în cursul acestei după-amiezi în municipiul Sibiu, unde tavanul de deasupra piscinei unui hotel s-a prăbușit peste persoanele aflate în apă. În urma evenimentului, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Sibiu, pentru gestionarea eficientă a situației și mobilizarea rapidă a resurselor de urgență.

La fața locului au fost alocate trei echipaje de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transportul victimelor multiple, două ambulanțe SMURD și patru ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, urmează să fie operaționalizat un punct medical avansat, destinat triajului și acordării asistenței medicale victimelor.

Echipajele de intervenție acționează pentru extragerea persoanelor surprinse de prăbușire și pentru acordarea primului ajutor medical celor afectați. Intervenția este în plină desfășurare, iar misiunea se află în dinamică.

Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele producerii incidentului, precum și eventualele responsabilități, după finalizarea operațiunilor de salvare și evaluarea completă a situației.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Bucuria Crăciunului, trăită alături de cei mici în comuna Roseți

Published

on

Spiritul sărbătorilor de iarnă a ajuns și în comuna Roseți, acolo unde copiii au fost în centrul unui moment dedicat bucuriei, generozității și emoțiilor. Primarul comunei, George Chiriță, a transmis un mesaj public în care a vorbit despre importanța acestor clipe petrecute alături de cei mici, subliniind că adevărata bucurie a Crăciunului se vede cel mai bine prin ochii copiilor.

Edilul a participat la o acțiune dedicată copiilor din comunitate, prilej cu care le-a oferit cadouri și a fost martorul unor zâmbete care au umplut întreaga încăpere. Potrivit mesajului transmis, emoția sinceră din privirea celor mici a fost cea care a dat valoare reală momentului, transformând întâlnirea într-o amintire specială de sărbători.

„Copiii știu cel mai bine să ne reamintească ce înseamnă bucuria adevărată, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă”, a transmis primarul, evidențiind rolul acestor gesturi simple, dar pline de semnificație, în consolidarea legăturii dintre administrație și comunitate.

Acțiunea s-a desfășurat într-un cadru festiv, specific Crăciunului, și a avut ca scop aducerea unui strop de fericire copiilor din Roseți, dar și reafirmarea valorilor de solidaritate și apropiere umană care definesc această perioadă a anului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading