Connect with us

La zi

Ceaiul de soc și efectele sale curative

Published

on

 CUM PREPARĂM CEAIUL DE SOC ȘI LA CE NE AJUTĂ

Mulți dintre noi cunoaștem floarea de soc datorită gustosului suc preparat din aceste flori, dar nici ceaiul din flori de soc nu este mai prejos. Acesta are efecte laxative, diuretice, antiseptice, antiinflamatoare, antivirale, antioxidante, antilipidemice și anticelulitice, ceea ce face din ceaiul de flori de soc un ceai care nu ar trebui să lipsească din dulapul cu ceaiuri.

Iată câteva dintre beneficiile sale:

  • Tratează și combate răceala și gripa.
  • Întărește sistemul imunitar.
  • Elimină și combate paraziții intestinali.
  • Este foarte benefic în afecțiunile degenerative.
  • Este un bun analgezic.
  • Ajută la tratarea sinuzitei.
  • Contribuie la reducerea țesutului adipos și a celulitei.
  • Elimină excesul de apă din organism.
  • Are o acțiune antitumorală eficientă.
  • Îmbunătățește circulația sanguină.
  • Este un bun laxativ.
  • Inhibă apetitul alimentar.
  • Previne apariția infecțiilor urinare.
  • Ajută la scăderea în greutate.

Infuzia se prepară astfel: punem o lingură de flori de soc într-o cană cu apă clocotită, lăsăm la infuzat aproximativ 5 minute, strecurăm și consumăm 3 căni pe zi, după mese. Pentru răceală și gripă, se poate consuma o cantitate mai mare, până la 8 căni pe zi, dar nu mai mult de 3 zile consecutiv.

Contraindicațiile ceaiului includ consumul pe o perioadă mai lungă de 10 zile și utilizarea acestuia de către persoanele alergice la florile de soc. Consumul excesiv poate provoca intoxicații, iritații ale esofagului, aciditate gastrică crescută sau dificultăți respiratorii.

Advertisement

Florile de soc pot fi procurate din magazinele de specialitate sau online, însă cele culese direct sunt considerate un adevărat miracol.