Ateliere de toamnă la Biblioteca Județeană Călărași: povești, culoare și zâmbete în ultima zi din „Școala Altfel”

Biblioteca Județeană Călărași a încheiat săptămâna „Școala Altfel” cu o zi dedicată toamnei și creativității. Activitatea „Magia Toamnei prin Lecturi și Ateliere de Îndemânare” a adus împreună copiii din trei grădinițe din municipiu:

  • Grădinița Voinicel (Amicii), coordonată de educatoarele Nicoleta Stan și Aurelia Voicu

  • Grădinița Step by Step, coordonată de educatoarea Georgiana Dugheru

  • Grădinița Aricel, coordonată de educatoarele Andreea Nicolae și Ionela Badea

Cei mici au descoperit farmecul poveștilor de toamnă prin lecturi captivante, apoi și-au pus creativitatea la încercare în ateliere de îndemânare, realizând adevărate opere de artă din frunze, castane și alte materiale naturale.

Copiii s-au bucurat de o experiență plină de culoare, zâmbete și voie bună, iar activitățile le-au reamintit tuturor cât de frumoasă poate fi toamna privită prin ochii lor.

Evenimentul face parte din programul educativ desfășurat de Bibliotecă în cadrul „Școala Altfel – Ziua 5”, dedicat lecturii, creativității și colaborării cu instituțiile de învățământ preșcolar din Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Varied Sittella, pasărea care își caută hrana prin lumea insectelor ascunse

În vastitatea pădurilor australiene de eucalipt trăiește o pasăre mică

Lucrările fără sfârșit de pe DJ 403

Șantierul lucrărilor de pe DJ403 se prelungește din cauza termenilor