Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 21°C | Anul XI Nr. 527

Știri

5 zile rămase până te poți înscrie în festivalul-concurs Flori de Mai. Ce trebuie să completezi

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Au mai rămas doar cinci zile până se închide perioada de înscriere a Festivalului – Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – „Flori de Mai”. Viitorii concurenți se pot înscrie până pe 31 martie 2024. Consiliul Județean Călărași pune la bătaie premii în valoare totală de peste 90.000 de lei. 

Înscrierea se face online pe adresa de e-mail [email protected], unde participanții trebuie să trimită obligatoriu fișa de înscriere, o copie a buletinului sau a certificatului de naștere, un acord de interpretare (trimis doar de concurenții admiși), acord GDPR, două piese din repertoriul românesc filmate live, o fotografie de înaltă rezoluție și dovada plății taxei de preselecție care poate varia între 250 și 450 de lei, în funcție de vârstă și categoria de înscriere. 

Preselecția va avea loc în perioada 01 – 07 aprilie, iar rezultatele vor fi afișate pe 08 aprilie pe site-ul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, sub formă de tabel, sau pe paginile de socializare ale instituției și festivalului. 

Advertisement

În urma preselecției vor rămâne în concurs maxim 17 concurenți la secțiunea Flori de Mai, iar 36 de concurenți la secțiunea Floricele de Mai. 

Formularul de înscriere și alte acte necesare înscrierii pot fi accesate aici

Pentru secțiunea Floricele de Mai, cei mici vor primi premii în valoare totală de 24.000 de lei. Trofeul Floricele de Mai, acordat concurentului cu cea mai bună prestație, este în valoare de 10.000 de lei, în timp ce Premiul I este de 5.000 de lei, Premiul II – 4.000 de lei, Premiul III – 3.000 de lei, iar Mențiune – 2.000 de lei. 

De asemenea, pentru secțiunea Flori de Mai se acordă premii în valoare totală de 67.000 de lei. Marele trofeu „Flori de Mai” este în valoare de 25.000 de lei. Premiul I – 15.000 de lei, Premiul II – 10.000 de lei, Premiul III – 7.000 de lei, Mențiune – 5.000 de lei. La această secțiune se mai acordă și premiul special Dumitru Lupu, din partea Consiliului Județean Călărași, în valoare de 5.000 de lei. 

„Flori de Mai” este organizat de Consiliul Județean Călărași împreună cu Centrul Județean de Cultură și Creație și va avea loc în perioada 22 – 26 mai 2024.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Acum, pe DN4: Accident rutier între Curcani și Mitreni. Trei persoane au fost rănite după ce un cerb a sărit în fața unui șofer

Published

on

Un nou accident rutier a avut loc în această seară, joi, 11 septembrie, în jurul orei 22:30, pe Drumul Național 4 (DN4), între localitățile Curcani și Mitreni.

Potrivit primelor informații, evenimentul s-a produs după ce un animal de talie mare ar fi sărit pe carosabil, surprinzând un șofer care nu a mai putut evita impactul. Ulterior, alte trei autoturisme au fost implicate prin acroșare în lanț.

Trei persoane au suferit răni ușoare și au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SMURD și ambulanțelor sosite de urgență.

Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, fiind dirijat de polițiștii rutieri care fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

Advertisement

Vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi comunicate de autorități.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Tânără de 20 de ani, sechestrată și bătută zile la rând în Călărași. Iubitul – arestat 30 de zile

Published

on

Șocant! O tânără de 20 de ani a fost ținută cu forța în apartament, agresată în repetate rânduri și lăsată fără telefon – distrus de concubin – pentru a nu putea cere ajutor. Polițiștii au intervenit marți, 10 septembrie, în jurul orei 17.00, după un apel la 112 făcut de mama victimei, din Buzău, care a reclamat că fiica ei este sechestrată la domiciliul agresorului din Călărași. Tânărul, în vârstă de 21 de ani, a fost încătușat, reținut 24 de ore și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.

Cei doi locuiau împreună din 2022 și aveau conflicte repetate. Din 5 septembrie, bărbatul i-ar fi interzis concubinei să părăsească locuința și i-ar fi restricționat accesul la telefon.

În perioada 7–10 septembrie, tânăra ar fi fost agresată fizic în mod repetat. Telefonul victimei a fost distrus – pagubă estimată la 300 lei.

După evaluarea riscului, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, cu interdicția de apropiere la 100 m, interzicerea oricărui contact și monitorizare prin dispozitiv de supraveghere electronică. A fost deschis dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, violență în familie și distrugere. Cazul a ajuns la Judecătoria Călărași, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Advertisement

Important: Dacă ești victimă sau martor al violenței domestice, sună imediat la 112. Ordinul de protecție poate fi emis de poliție pe loc.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Bărbat din Călărași, cercetat pentru infracțiuni rutiere: a condus cu dreptul suspendat, a lovit balize de semnalizare și a refuzat recoltarea de probe. Instanța a dispus arest la domiciliu 30 de zile

Published

on

Bărbat din Călărași, cercetat pentru infracțiuni rutiere: a condus cu dreptul suspendat, a lovit balize de semnalizare și a refuzat recoltarea de probe. Instanța a dispus arest la domiciliu 30 de zile

Un bărbat de 48 de ani din Călărași a ajuns în arest la domiciliu pentru 30 de zile, după ce polițiștii au stabilit că ar fi condus un autoturism deși avea dreptul de a conduce suspendat, ar fi provocat un accident în zona podului peste canalul Siderurgic și ar fi refuzat recoltarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei și a prezenței substanțelor interzise, transmite IPJ Călărași.

Potrivit poliției, pe 30 august a.c., în jurul orei 05:00, Poliția Municipiului Călărași a fost sesizată prin 112 de o femeie care a reclamat că bărbatul i-ar fi distrus telefonul mobil și ar fi plecat cu autoturismul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive. Semnalarea a fost transmisă echipajelor din teren, iar în scurt timp bărbatul a fost depistat în apropierea unui bloc din municipiu, declarând că nu ar fi condus autoturismul pe drumurile publice.

Verificările ulterioare ale Biroului Rutier Călărași au indicat că, în dimineața de 30 august, acesta ar fi condus pe Autostrada A2 și pe mai multe artere din municipiu. În zona podului peste canalul Siderurgic ar fi intrat în coliziune cu balizele de semnalizare ale lucrărilor de reparații, accident în urma căruia a suferit leziuni la nivelul capului, iar autoturismul a fost avariat. Totodată, bărbatul ar fi refuzat recoltarea mostrelor biologice.

Advertisement

Din verificări a mai rezultat că dreptul de a conduce îi era suspendat din 11 august a.c., ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive; analiza de specialitate a confirmat atunci rezultatul testării.

Prin ordonanță din 8 septembrie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a dispus reunirea cauzelor penale și continuarea urmăririi penale pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading