Connect with us

Actualitate

Start atelierelor GROW – Cel mai mare program de educație nonformală din România deschide ușile elevilor în toată țara

Published

on

În acest sfârșit de săptămână, programul educațional GROW, organizat de către Școala de Valori împreună cu AIESEC România, a dat startul atelierelor de educație nonformală pentru pentru toți elevii de liceu înscriși în cele 21 de orașe din toată țara. La Calarasi, deschiderea oficială a programului va avea loc sambata, 01 iulie, la Colegiul National Barbu Stirbei, începând cu ora 16:00 și va reuni cei peste 75 de participanți.

GROW se află la a 18-a ediție consecutivă, iar anul acesta a atras 1865 de elevi din toată țara și un total de 44 studenți voluntari din 18 țări din toată lumea.

În cadrul programului educațional GROW, atelierele vor fi facilitate de studenți voluntari veniți de pe 4 continente și instruiți în training și facilitare de către traineri specializați din Școala de Valori. Astfel, elevii care au ales să-și petreacă parte din vacanța de vară participând la atelierele GROW vor avea ocazia să învețe într-un mediu multicultural, exclusiv prin metode nonformale, axate pe joc și activități practice.

Ahmed Noshad din Pakistan a ales să vină pentru a doua oară ca trainer în cadrul proiectului GROW pentru că, spune el, “cea mai frumoasă parte a acestui proiect este faptul că îți dă șansa să ai cu adevărat impact asupra vieții adolescenților, care au astfel posibilitatea să se deschidă și să vorbească cu cineva despre problemele lor.”

Pentru a răspunde nevoilor adolescenților, GROW a dezvoltat un concept educațional unic, bazat pe trei piloni principali: Practică, Învață, Progresează (Practice, Learn, Step-up), în cadrul cărora învățarea se realizează prin exersare, împărtășire, colaborare și implicare concretă în proiecte de impact.

Advertisement

În ediția de vară, mare parte dintre elevii înscriși în cele 21 orașe vor trece prin modulele trei și patru ale programului GROW, în care accentul cade pe cunoașterea de sine, orientarea vocațională și înțelegerea faptului că ei pot schimba viitorul, atât al lor, cât și al societății care ne înconjoară, prin acțiuni implementate chiar în comunitatea proprie. Mai mult, diversitatea și multiculturalismul vor sta la baza cursurilor, în perspectiva dezvoltării angajabilității participanților, pentru ca aceștia să cucerească lumea adulților cu mai mare ușurință.

Participanții din București, cât și cei din Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Slobozia și Călărași, vor trece prin GROW Games, o experiență ușor diferită față de majoritatea celorlalte orașe în care se desfășoară programul. Cu o reinterpretare a aceluiași concept educațional unic, inspirată din jocuri, GROW Games folosește aceleași ingrediente ca și inițial, respectiv workshopuri livrate de traineri internaționali, dar propune o versiune mai scurta și mai distractivă a atelierelor, cu până la 100% dintre exerciții putându-se desfășura în afara sălii de curs.

Comunicarea interculturală și lucrul în echipă rămân focusul, în timp ce elevii vor dezolva cele 3 cele mai importante abilități pentru a 4-a revoluție industrială, dominată de inteligența artificială, care a început deja să își facă apariția în viețile noastre. Aceste abilități sunt: rezolvarea de probleme, gândirea critică și creativitatea.

Majoritatea atelierelor din GROW Games au fost dezvoltate de către o companie de învățare prin jocuri din Marea Britanie și vor fi facilitate în cadrul GROW de către trainerii internaționali, urmând structura modelului de învățare inițial: Practică, Invață, Progresează.

În etapa finală a proiectului, toți elevii implicați în proiectul GROW vor avea șansa de a practica abilitățile nou dobândite prin dezvoltarea unor proiecte cu impact real și imediat pentru comunitatea locală.

GROW este un program de tradiție, cu peste 18.800 de absolvenți de la prima ediție până în prezent, și singurul din România cu predare în limbă engleză, care oferă tinerilor din clasele de liceu posibilitatea de a participa la sesiuni de dezvoltare facilitate de traineri internaționali, cu scopul creării unei experiențe interculturale de învățare.

Advertisement

Cristina Cojocaru, manager de proiect GROW, explică secretul longevității acestui program:

“GROW oferă adolescenților cadrul perfect de dezvoltare într-un mediu multicultural și nonformal. Aici găsești povești inspiraționale din jurul lumii, lecții de viață, descoperire de sine și a propriilor valori, îndrumare și susținere din partea trainerilor și a ambasadorilor. Mai mult decât atât, participanții au parte de învățare prin joc și provocări pe măsura lor, ce au menirea să aducă impact în comunitatea din care fac parte.”

Pe parcursul celor 7 ani de existență, în GROW au fost livrate peste 42.000 de ore de training, iar proiectul s-a desfășurat în mai mult de 400 de școli din 47 de orașe, cu implicarea a peste 1500 de voluntari la nivel național. GROW devine astfel cel mai mare proiect de educație nonformalădin România, cu predare în limba engleză, oferit elevilor de liceu.

Ediția de vară din 2017 se bucură de sprijinul Nivea, Tinmar și Kick-Off Events.

Proiectul GROW a primit 5 premii naționale și internaționale de-alungul timpului, printre care “Cel mai bun program educațional” în 2015, premiu acordat de către Gala Națională a Societății Civile Tinere din România și „Cel mai bun proiect de educație de tineret din România” în 2012, titlu oferit de către Parlamentul European în cadrul Galei Charlemagne.

Şcoala de Valori este o organizaţie non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăţi bazate pe valori prin educaţie inovativă. Punem sub semnul întrebării graniţele educaţiei tradiţionale şi creăm oportunitatea persoanelor de a accesa informaţii de valoare, experienţe de formare a caracterului, de a interacţiona cu modele pozitive şi de a avea expunere internaţională, cu scopul de a creşte responsabilitatea personală şi controlul fiecăruia asupra alegerilor personale.

Advertisement

AIESEC este cea mai mare organizație de tineri la nivel internațional, reunind 40 000 de membri din peste 110 de țări și teritorii. AIESEC reprezintă o platformă dedicată descoperirii și explorării potențialului de lideri al tinerilor în vederea transformării acestora în agenți de schimbare ai lumii de mâine.

 

DATE DE CONTACT:

Cristina Cojocaru

Manager Proiect GROW

0758 354 451

Advertisement

[email protected]

Mihaela Georgescu

Comunicare si Marketing GROW

0729571215

[email protected]
www.growedu.ro

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Angajații pot refuza munca de noapte. Legea a fost adoptată în Parlament

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Părinții din familii monoparentale sunt acum protejați de lege și nu pot fi obligați să lucreze noaptea, pe lângă femeile însărcinate, mamele care alăptează și femeile care au născut recent.

Pe 30 aprilie, Plenul Camerei Deputaților a aprobat un proiect de lege care extinde protecția la locul de muncă pentru femeile însărcinate, proaspetele mămici și cele care alăptează, precum și pentru părinții singuri din familiile monoparentale. Această modificare la Codul Muncii subliniază că reprezentanții familiilor monoparentale nu pot fi obligați să lucreze în ture de noapte.

Prin această măsură, se creează un cadru legal menit să ofere sprijin și protecție adecvată pentru categoriile vulnerabile de angajați. Este recunoscută importanța de a le asigura condiții de muncă care să țină cont de nevoile lor speciale în momente sensibile, cum ar fi perioada de sarcină, naștere și îngrijire a copilului mic.

Proiectul de lege a primit aprobarea și în Senat,  Camera Deputaților având ultimul cuvânt în acest caz. Potrivit prevederilor Codului Muncii, munca desfășurată între orele 22:00 și 6:00 este considerată muncă de noapte.

Advertisement

Număr record de locuri de muncă ocupate în România

În 2023, România a înregistrat o cifră record în privința contractelor de muncă, ajungând la 6,7 milioane, cu 100.000 mai multe decât în 2022 și cu un milion mai multe decât acum 10 ani.

“Anul 2023 se încheie cu două recorduri, atât în privinţa numărului mediu de salariaţi, cât şi în privinţa numărului de contracte individuale de muncă: numărul mediu de contracte de muncă a fost, în 2023, de 6.725.745, cu aproape un milion în plus faţă de 2013, când numărul acestora a fost de 5.747.294. Numărul mediu de salariaţi a fost, în 2023, de 5.747.294, cu peste 600.000 în plus faţă de 2013, când numărul acestora a fost de 5.118.774. Doar în ultimul an, numărul mediu de contracte de muncă active a crescut cu 63.169 faţă de 2022, fiind cea mai mare creştere din ultimii 5 ani”, arată un comunicat al Ministerului Muncii, potrivit antena3.ro.

Continue Reading

Actualitate

Bilete de avion reduse cu 20%. TAROM a anunțat o nouă ofertă

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Operatorul aerian național, TAROM, a anunțat că oferă reduceri de preț de 20% pentru toate destinațiile, la biletele de avion achiziționate între 30 aprilie și 7 mai 2024. Perioada de călătorie este cuprinsă între 15 mai și 30 iunie 2024.

“Prin oferta valabilă timp de opt zile, în perioada 30 aprilie – 7 mai 2024, poţi achiziţiona bilete de avion la preţuri reduse cu 20% la toate tarifele de bază, cu bagaj de cală inclus. Perioada de călătorie este ideală: 15 mai – 30 iunie (data ultimului retur), astfel că, indiferent de destinaţia pe care o alegi, nu vei avea parte de supraaglomerarea turistică din august, luna concediilor, şi vei evita şi zilele năucitor de calde din luna iulie. Tarifele fără bagaj de cală nu sunt incluse în ofertă, iar aplicarea reducerii se face la tarif, la suma rezultată adăugându-se taxele aferente”, au declarat reprezentanţii companiei pentru agerpres.ro.

Promoția se aplică atât pe rute interne, cât și pe rute către destinații externe, exclusiv pe zborurile operate de TAROM. Biletele sunt disponibile pentru achiziție pe site-ul www.tarom.ro, în agențiile TAROM sau la agenții acreditați.

TAROM va fi resturcturată

Advertisement

De câțiva ani, TAROM se confruntă cu probleme financiare, fiind nevoită să primească un împrumut temporar de salvare de aproximativ 36,7 milioane de euro de la stat, așa cum a aprobat Comisia Europeană în februarie 2020, respectând normele UE privind ajutoarele de stat.

Guvernul poartă discuții cu două mari companii din Qatar și Emiratele Arabe Unite pentru a vinde un pachet de acțiuni al companiei aeriene. Ca parte a înțelegerii, investitorii arabi ar putea oferi sprijin financiar pentru construirea unui nou terminal la Aeroportul Otopeni.

Unul dintre potențialii cumpărători ai TAROM este Emirates Airlines, clasată pe locul patru în topul mondial al companiilor aeriene. Cu o flotă de 300 de avioane și rute către 150 de orașe din 85 de țări, Emirates a fost recunoscută de-a lungul anilor drept cea mai bună companie aeriană din lume, conform observatornews.ro.

O altă variantă este Qatar Airways, care are peste 43.000 de angajați, operează 200 de aeronave și deserveste peste 170 de destinații internaționale. Guvernul poartă discuții pentru transferul a cel puțin 51% din acțiunile TAROM, potrivit tvrinfo.ro. Qatar Airways ar putea să investească și în proiectul Autostrăzii Comarnic-Brașov și modernizarea căii ferate Brașov-Predeal.

Advertisement
Continue Reading

Actualitate

Reacția Ministerului Sănătății despre tragedia de la Călărași

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia.

Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de toxiinfecție alimentară, fiind posibil incriminat peștele consumat în cursul zilei de duminică.

La masă au participat 10 persoane, din care 4 copii și 6 adulți, produsele consumate au fost numeroase (pește, ceafă porc, mici, cârnați porc, coaste porc, gogoși). Grețuri și vărsături au avut doar fețița de 4 ani și bunica acesteia.

Tabloul clinic al fetiței poate fi asociat eventual cu o intoxicație alimentară, iar în cazul bunicii (cu afecțiuni preexistente: infarct miocardic, fibrilație atrială), stopul cardio-respirator a survenit în momentul transmiterii veștii că fetița a decedat și nu a putut fi resuscitată.

Advertisement

Serviciul de Medicină Legală va efectua necropsia ambelor persoane și vor fi prelevate probe, inclusiv toxicologice, în vederea stabilirii cauzei / cauzelor de deces.

Continue Reading

Cele mai vizualizate