Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -5°C | Anul XI Nr. 545

La zi

VIDEO. Spitalul din Oltenița a rămas fără acreditare. Fostul manager vorbește despre abuzurile suportate

Published

on

Complicațiile în astfel de instituții vitale apar atunci când oamenii de la conducere nu văd sănătatea ca pe o prioritate privind comunicarea problemelor. Este și exemplul edilului municipiului Oltenița, Costinel Milescu, care a declarat echipei CANAL SUD că nu știe nimic despre acest subiect.

Ce înseamnă pierderea acreditării

Pacienții își asumă riscurile, spune fostul manager Simona Smochină, care se simte neîndreptățită, privind felul în care a fost tratată în relația cu actuala conducere managerială a spitalului, pe perioada când încă își desfășura activitatea ca specialist oftalmolog. Concret, pierderea acreditării impune niște limite privind colaborarea dintre CAS și unitatea medicală. Pacienții nu vor mai putea beneficia de asigurarea medicală, din cauza întreruperii colaborării.

Managerul spitalului, victima unei campanii de denigrare

Claudiu Cocoșilă, actualul manager, presat de timp, confundă pierderea acreditării cu o campanie de denigrare îndreptată împotriva sa. Am insistat să obținem un punct de vedere pentru a afla cât de gravă este situația spitalului, însă fără vreun rezultat, acesta spunându-ne că nu este momentul potrivit să vorbească despre astfel de lucruri.

Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a reușit să identifice 80 de puncte din cele 120 maximum posibile pentru a lua decizia de suspendare a acreditării. Unitatea medicală a primit termen de 6 luni la dispoziție pentru remedierea tuturor deficiențelor identificate.

Advertisement

Simona Smochină, fost manager: “La un moment dat, pacienții s-au văitat pentru că nu au acces la serviciile de sănătate și am discutat cu el (n.r. deputatul PSD, Dumitru Coarnă). A făcut chiar și o interpelare către minister, Avocatul Poporului le-a dat chiar și o hârtie să deschidă oftalmologia, cred că prin mai, iunie. Au deschis, prin august, la sfârșit. Cam așa s-a întâmplat, după care m-au sancționat pentru că am tratat un pacient și am înțeles că acum au sigilat din nou aparatele. Este vorba de aparatură de 150.000 de euro, de ultimă generație, care stă încuiată de mai bine de un an și pacienții nu au acces la serviciile statului. Ăsta este necaz mare! Adică ai doctor, ai aparatură, ai pacienți și tu nu vrei să faci bani. Ăsta este managementul pe care nu îl practică. (…) Primarul ăsta nu poate să aprecieze cât este de bun specialist, însă pe el ar trebui să-l intereseze cum face, cum pierde banii, cum îi câștigă, ce contracte face, pentru asta este pus acolo. Ce este mai grav, este că a închis CPU printr-o adresă pe care a trimis-o săptămâna trecută. Asta este o altă boroboață. CPU este închis ca urmare a acțiunilor lor de mai multă vreme. În celălalt mandat al lui, a investit sume destul de mari, cam 2 milioane și jumătate, pentru infrastructură și pentru dotare cu aparatură. În momentul în care am venit eu, ca manager, prin concurs, s-a ivit o oportunitate să recuperăm banii cheltuiți pentru aceste compartimente cu niște fonduri europene. Din 2 milioane și jumătate, am recuperat cam un milion 400, aproape un milion a fost neeligibil.
Au fost foarte buni, pentru că a fost așa într-o perioadă în care n-am avut nicio speranță, acum sunt niște posibilități excepționale. Am recuperat banii și pentru că am descoperit că acel CPU pentru care investise în mandatul lui nu exista în structură decât cu un asterisc, adică nu era funcțional. Am făcut toate demersurile să înființăm CPU și să fie funcțional, pentru că altfel eram condiționați să primim fondurile europene. Există niște criterii de funcționare, de subordonare pentru CPU, existau de fapt, pe care le-a încălcat pe toate. Adică nu a asigurat permanența, l-a luat din subordinea ATI-ului și l-a dat unui doctor de la camera de gardă care nu are pregătirea necesară. Din punct de vedere profesional, el este medic de familie și nu poate fi șef de CPU niciodată. Ca să fii șef la CPU trebuie să fii medic de urgență sau ATI. El a încălcat de mult regulile, dar în momentul ăsta nu știu ce s-a întâmplat. S-au certat, iar medicul respectiv și-a dat demisia. Sper că s-a răzgândit, pentru că toate sumele o să devină neeligibile dacă CPU este nefuncțional
“.

Datele de la nivel național arată că, din aproximativ 700 de spitale, peste 200 funcționează fără acreditare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

Spitalul de Pneumoftiziologie Călărași intră în era digitală. Contract de digitalizare semnat

Published

on

Spitalul de Pneumoftiziologie Călărași va beneficia de un amplu proces de digitalizare, după ce contractul necesar a fost semnat, a anunțat public Cristian Marin.

Potrivit acestuia, proiectul urmărește simplificarea activităților administrative și medicale, reducerea birocrației și creșterea eficienței în relația dintre pacienți și personalul medical. Digitalizarea ar urma să aducă proceduri mai clare și mai mult timp alocat actului medical propriu-zis.

„Este un demers care ține de normalitate: mai puțină birocrație, lucruri mai clare și mai mult timp acordat pacienților”, a transmis Cristian Marin, subliniind că tehnologia trebuie să fie un sprijin real pentru activitatea zilnică din spital.

Proiectul vizează atât optimizarea fluxurilor interne, cât și sprijinirea echipelor medicale, astfel încât atenția să rămână concentrată acolo unde contează cel mai mult: asupra pacienților. Totodată, oficialul a adresat mulțumiri personalului medical pentru activitatea desfășurată zi de zi în cadrul unității sanitare.

Spitalul de Pneumoftiziologie Călărași se află în subordinea Consiliul Județean Călărași, iar demersul de digitalizare face parte dintr-o serie mai amplă de investiții menite să modernizeze sistemul sanitar din județ.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Meteo și Mediu

Ger accentuat la Oltenița: temperaturi de până la –12°C. Autoritățile sunt în alertă

Published

on

Primăria Municipiului Oltenița a transmis, joi, o informare privind condițiile meteo severe prognozate pentru următoarele zile, în contextul avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie. Potrivit datelor oficiale, în intervalul 16 ianuarie, ora 10:00 – 21 ianuarie, ora 10:00, vremea va deveni deosebit de rece la nivel național, inclusiv în județul Călărași.

Meteorologii anunță nopți și dimineți geroase, cu temperaturi minime care pot coborî frecvent sub pragul de îngheț accentuat, ajungând local până la –12°C. De asemenea, sunt așteptate precipitații mixte, polei, intensificări temporare ale vântului și formarea ghețușului în anumite zone, ceea ce poate crea dificultăți în trafic și riscuri pentru pietoni.

Autoritățile locale precizează că monitorizează permanent evoluția fenomenelor meteo și sunt pregătite să intervină acolo unde situația o impune, pentru menținerea siguranței în trafic și a accesului în zonele publice. Echipele operative se află în stare de alertă, iar utilajele și materialele specifice sezonului rece sunt pregătite pentru intervenții rapide.

Primăria face apel la cetățeni să circule cu prudență, să se îmbrace corespunzător temperaturilor scăzute și să acorde o atenție sporită persoanelor vulnerabile, în special vârstnicilor și celor fără adăpost.

Advertisement

Reprezentanții administrației locale anunță că vor reveni cu informări actualizate ori de câte ori situația o va impune, pentru ca locuitorii municipiului Oltenița să fie corect informați și în siguranță pe durata acestui episod de ger.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

CCR amână a patra oară decizia pe pensiile magistraților – ședință pe 11 Februarie!

Published

on

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis vineri, 16 ianuarie 2026, să amâne din nou decizia privind obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Aceasta este a patra amânare, după cele din 10, 28 și 29 decembrie 2025, cauzate inclusiv de lipsa cvorumului și depunerea de documente suplimentare.

„Având în vederea cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, precum și a documentelor depuse de autorul sesizării în data de 15 ianuarie 2026 (expertiză contabilă extrajudiciară pro causa) și a unor prevederi legale incidente (art.211 alin.(6) din Legea nr.303/2022), în temeiul dispozițiilor art.57 și art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională a decis amânarea pronunțării asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu pentru data de 11 februarie 2026.” se arată în comunicatul CCR.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading