decembrie 2021- Page 6

PREFECTUL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI VA FI PSD

PSD și PNL negociază la nivel înalt funcția de prefect pentru județul Călărași. Potrivit surselor Canal Sud, în județele unde PSD are consiliile județene, formațiunea politică va prelua și conducerea prefecturii. Negocierile politice dintre PNL și PSD de la București nu sunt nici
8 decembrie 2021

Borcea: A fost sfințită troița cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae

Sfântul Nicolae, 6 decembrie 2021, satul Borcea. O zi importantă cu semnificație unică. A  fost sfințită troița ce poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae. Monumentul a fost ridicat cu sprijinul financiar ar familiei Roxana Natalia și Theodor Aniel Nedelcu Pațurcă. Demersul inițiat în
8 decembrie 2021

VIDEO. Dumitru Coarnă: „Am înaintat două plângeri penale„

Publicat pe: 5 dec. 2021 la 21:49 Deputatul PSD Călărași, Dumitru Coarnă a sesizat Parchetul în cazul fostului secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), George Cătălin Șerban. Parlamentarul a formulat, de asemenea, o interpelare către Ministerul Justiției și actualul premier al României.
5 decembrie 2021

COD GALBEN DE CEAȚĂ, ÎN ACEASTĂ SEARĂ

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Călărași a emis, duminică seara, o atenționare de COD GALBEN de ceață valabilă pentru mai multe localități din județul Călărași. Intervalul menționat este 18:35 -05.12.2021 23:00 COD GALBEN – ceață care reduce vizibilitatea local sub
5 decembrie 2021

VIDEO. Spitalul Săpunari are o nouă conducere

Cristian Marin a devenit începând cu 1 decembrie noul manager al Spitalului de Psihiatrie „Săpunari”. Managementul spitalului va fi preluat interimar pe o perioadă de 6 luni, perioadă în care noul manager și-a propus să rezolve proiectele administrative, spune Cristian Marin în
3 decembrie 2021
1 4 5 6 7

CAMERE LIVE CALARASI

Lacto Bar Agneza

Arhive

Calendar

decembrie 2021
LMaMiJVSD
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031 

Publicitate la radio

https://www.kissfm.ro/vreau-reclama/contact/8/kiss-fm-calarasi

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.