Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 11°C | Anul XI Nr. 537

Știri

VIDEO. Comuna Curcani și indiferența primarului Aurică Gazu față de cele patru familii rămase fără casă din cauza unor incendii

Published

on

Patru familii au rămas pe drumuri în urma a trei incendii devastatoare ce au avut loc în Curcani,  o localitate călărășeană înconjurată de gunoi, indiferență și tupeu din partea autorităților locale, total iresponsabile. Plimbări în Delta Dunării pe banii statului, ghirlande luminoase închiriate pentru sume colosale și probleme cu iz penal, prin asta descriu cetățenii localitatea condusă de primarul social-democrat Aurică Gazu.

Trei incendii devastatoare au pus la pământ patru locuințe în ultimele cinci luni. Familiile afectate de nenorocire au fost nevoite să apeleze la rude și mila oamenilor din localitate, primăria nu s-a implicat sub nici o formă motivând că nu există posibilitate legală în acest sens.

Instituția Prefectului Județului Călărași a aflat despre toată această situație în urma mai multor intrvenții pe care un consilier local le-a făcut pentru a trezi la realitate administrația care pare că doarme.

După suferința trăită în clipele cele mai grele, a  doua lovitură pentru cele patru familii vine chiar din partea primarului Aurică Gazu. Consilierii locali ai PNL susțin că edilul din Curcani nu s-a obosit să sprijine niciuna dintre familii.

Potrivit surselor noastre, la Consiliul Județean Călărași ar fi înaintate mai multe documente prin care se solicită sprijinirea familiilor afectate de incendii.

Vasile Traian cunoscut în sat  drept “Bebe”, tată a doi copii, are 34 de ani și a trăit cele mai negre clipe în noaptea de 29 decembrie 2021, când și-a văzut agoniseala distrusă de flăcările unui incendiu pornit la locuința vecină. Focul a fost nemilos. Tot ce mai are acum sunt cateva fotografii păstrate în telefon pe care le prezintă prefectului de Călărași Valentin Barbu.

Advertisement

Pana la venirea pompierilor, vecinii au încercat să stingă incendiul cu furtunul din grădină și găleți cu apă. Flăcările au atins câțiva metri înalțime Intervenția pompierilor a fost complicată din cauza hidranților care nu funcționau. Prefectul spune că situația e gravă și va solicita controale riguroase.

https://calarasipress.ro/video-incendiu-devastator-in-comuna-curcani-patru-autospeciale-isu-se-lupta-cu-flacarile/

Singurul ajutor pe care l-a primimit Bebe a fost din partea unui consilier din Curcani, Popa Bogdan și alte câteva persoane care îi sunt alături în aceste clipe grele.

Prefectura Călărași a emis o Hotărâre în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență prin care cele 4 familii afectate de incendiile nemiloase să poată beneficia de sprijin financiar din partea autorităților publice locale în regim de urgență pentru a-și putea reface locuințele.

Rămase fără casă, cele patru familii și-au petrecut Sărbătorile de iarnă prin vecini și rude. În tot acest timp, primarul PSD Aurică Gazu nu s-a arătat prea interesat de problemele celor patru familii, motiv pentru care, în luna octombrie a anului 2021, au fost achiziționate minunatele ghirlande la o valoare imensă. Nici mai mult nici mai puțin de 130.000 lei, adică un miliard trei sute de milioane lei vechi au costat aceste ghirlande, închiriate de la o firmă tot din Călărași.

Advertisement

Contactat pentru un punct de vedere, surprins de solicitarea noastră, primarul Aurică Gazu își găsește cu greu cuvintele pentru a ne oferi o explicație: 

  • Bună dimineața, domn’ primar!
  •  Să trăiți!
  • Vreau să vă întreb despre cele patru familii din localitate care au rămas locuință în urma incendiilor. Întrebarea este, dacă a existat vreo implicare din partea Primăriei Curcani pentru ajutorarea acestora?
  • Cum să nu fie? Altfel cine a trimis dosarele la judet.. ? Nu Primăria?
  • Ce dosare?
  • Dosarele pentru cele patru case care au ars, nu asta m-ați întrebat?
  • Ba da, despre problema celor patru familii vreau să vă întreb. Dar Primăria cum a fost implicată? Dacă oamenii au benenficiat de vreun sprijin financiar?
  • Și un sprijin financiar de la noi ca persoane, ca angajați. Neavând bugetul nu am avut cum să ajutăm. Nu s-a putut.
  • Nu există nicio lege în sensul ăsta?
  • Pai dacă nu există buget, cum să-i ajutăm?
  • Am înțeles!
  • …[neiteligibil] … de acum un an, dar…ăăă… dacă nu s-a votat bugetul, n-avem cum să aprobăm.
  • Nici pentru familia care a rămas fără casă în decembrie, când ați cumpărat ghiralndele acelea de un miliard trei sute lei?
  • Păi alea au fost…ăăăă….nu le-am închiriat pe alea!
  • Mă rog, ați închiriat serviciile.
  • Aaâă! Ați scris la ziar, domnu’ Cojocaru, știu!
  • Nu ați închiriat serviciile acelea?
  • Da! 
  • Nu era nevoie de Consiliul Local la momentul acela…
  • Cum adică nu era nevoie?
  • Maa-mă-întrebați, mă întrebați, ca să, cu… ocolișuri, sau spuneți că nu ne-am implicat?

Puteți asculta continuarea discuției în minutele de mai jos.

Interpelat în ședința ordinară a Consiliului Local Curcani, desfășurată în luna decembrie 2021, primarul Gazu îi răspunde unui consilier local care a ridicat problema  familiilor rămase fără adăpost în urma nefericitelor evenimente.

Edilul Aurică Gazu spune că a depus o parte din documente pentru două case afectate de incendii, însă răspunderea privind sprijinirea persoanelor a declinat-o către Consiliul Județean și Prefectura Călărași motivând că aceste instuții trebuie să facă primul pas.

Ședințele Consiliului Local din Curcani sunt realizate în mare taină. Primarul și secretara refuză prezența presei, iar consilierii locali se zbat să stopeze cheltuirea banilor publici fără cumpătare. Respectiva ședință a fost înregistrată audio. Secretara din Primăria Curcani, Ileana Dayan, le-a interzis consilierilor prezenți în ședință să înregistreze desfășurarea ședinței, faptă ilegală din punctul acesteia de vedere. Înainte să lucreze în Primăria Curcani, Ileana Dayan a fost condamnată la pușcărie, cu suspendare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni constatate de organele penale intru-un dosar în care era implicat un fost operator de telefonie din România.

Advertisement

Primarul Gazu din Curcani susține că a solicitat Consiliului Județean Călărași sprin pentru cele patru familii. Am solicitat, în scris, un punct de vedere din partea CJ Călărași, pentru a vedea câtă implicare a arătat primarul Gazu.

UPDATE! 

În săptămâna în care prefectul județului de Călărași a vizitat și discutat cu cele patru familii afectate de incendii, primarul a reușit să trimită, după aproximativ 5 luni de zile, documente pentru ca cetățenii să fie sprijiniți financiar de instituțiile statului… Primăria Curcani a trimis o adresă către Consiliul Județean Călărași, instituție care, la rândul ei, hârtiile au fost trimise către Prefectură!  

HIDRANȚII NEFUNCȚIONALI DIN CURCANI, ÎN RESPONSABILITATEA PRIMĂRIEI!

Tot în adresa  formulată și înainntată Prefecturii Călărași, redacția Călărași PRESS a solicitat o explicație clară privind responsabilitatea hidranților nefuncționali din localitatea Curcani, care au pus îngreunat intervenția pompierilor pentru lichidarea incendiului produs la una dintre locuințe. Răspunsul oferit de Instituția Prefectului a confirmat situația descrisă de noi.

 

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Biblioteca Județeană Călărași recomandă o lectură care colorează lumea: „Culorile – pasiune și mister”, de David Scott Kastan

Published

on

Biblioteca Județeană Călărași aduce în atenția cititorilor un volum special, dedicat felului în care culorile ne modelează viața. Cartea „Culorile – pasiune și mister”, semnată de David Scott Kastan, propune o incursiune clară și fascinantă în universul culorilor – de la emoțiile pe care le trezesc, până la impactul lor asupra culturii și percepției umane.

Autorul subliniază că lumea în care trăim este inundată de culoare: cerul, iarba, hainele, obiectele din jurul nostru și chiar felul în care gândim și simțim sunt influențate de acest spectru vizual. Cartea merge mai departe și explică modul în care noi dăm sens culorilor, dar și cum acestea, la rândul lor, ne influențează identitatea și comportamentul.

În completare, Biblioteca descrie volumul ca fiind „un regal al operelor de artă”, o combinație între rigoare, erudiție și pasiunea autorului pentru subiect.

Citatul lui Henri Matisse, inclus în prezentare, rezumă perfect mesajul cărții: „Culoarea este un puternic mijloc de exprimare.”

Advertisement

Volumul poate fi consultat în Sala de Lectură a Bibliotecii Județene Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Semnificația istorică a zilei de 17 noiembrie

Published

on

Pe 17 noiembrie, lumea comemorează curajul tinerilor care au sfidat tirania: de la revolta antisovietică din Praga (1939) și suprimarea brutală a studenților cehi de către naziști, la răscoala Politehnicii din Atena (1973) împotriva dictaturii coloneilor greci – momente definitorii pentru lupta democratică modernă.

IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:

1538 – Prima atestare documentară a așezării Caracal din Oltenia, conținută în actul emis de cancelaria lui Radu Vodă Paisie.

 1558 – A încetat din viață regina Maria Tudor a Angliei, cunoscută ca “Maria cea sângeroasă – “Bloody Mary” – pentru persecuțiile la care i-a supus pe protestanți; (n. 18 februarie 1516).

Advertisement

1558 – Regina Elisabeta I a urcat pe tronul Marii Britanii.

1561 – A avut loc lupta de la Verbia în care Despot-Vodă Iacob Heraclide, sprijinit de Habsburgi și de nobilimea protestantă polonă, îl înfrânge pe Alexandru Lăpușneanu, Domn al Principatului Moldova.

1603 – Începe procesul lui sir Walter Raleigh, faimosul explorator și om de stat englez.

1749 – S-a născut inventatorul francez Nicolas Appert. A inventat metoda de păstrare a alimentelor mai mult timp prin închiderea ermetică a acestora în ambalaj; (d. 01.06.1841).

1796 – A murit Țarina Ecaterina cea Mare a Rusiei; (n. 02.05.1729).

Advertisement

1855 – Exploratorul britanic David Livingstone a devenit primul european care a văzut cascada Victoria, una dintre cele mai mari cascade din lume, aflată la granița actuală dintre Zambia și Zimbabwe.

1869 – A fost inaugurat Canalul Suez.

1872 – A fost înființată Academia Navala “Mircea cel Bătrân” cu sediul in Constanta.

1887 – S-a născut mareșalul britanic Bernard Law Montgomery;

1902 – S-a născut sculptorul român Constantin Baraschi, membru corespondent al Academiei Române; (d. 22.03.1966).

Advertisement

 1905 – S-a născut regina Astrid a Belgiei; (d. 29.08.1935).

 1906 – S-a născut Soichiro Honda, inginer, fondatorul firmei de motociclete “Honda”; (m. 5 august 1991).

1917 – A încetat din viață, la vârsta de 77 de ani, sculptorul francez Auguste Rodin;(n. 1840).

1918 – Liderii Partidului Național si Partidului Social Democrat din Transilvania au dezbătut sub președinția lui Ștefan Cicio-Pop proiectul de unire cu România, pe care l-au întocmit fruntașii unioniști Vasile Goldis, Ștefan Cicio-Pop si Ioan Suciu.

1918 – Apare la București, săptămânal sau bisăptămânal “Socialismul”, organul Partidului Socialist și al Uniunii sindicale .

Advertisement

 1920 – România a semnat la Madrid, Convenția Poștală Universală.

1933 – Statele Unite au recunoscut Uniunea Sovietică.

 1939 – Nouă studenți cehi sunt executați în urma demonstrațiilor anti- naziste din Praga.

1941 – Ambasadorul american în Japonia, Joseph Grew, a informat Departamentul de Stat al SUA că țara sa intenționează să lanseze un atac împotriva bazei navale americane Pearl Harbor, din Hawaii.

1944 – A murit Magda Isanoş, poetă română; (n.1916).

Advertisement

1947 – A murit Emil Racoviță, biolog, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei, explorator al Antarcticii; (n. 15.11.1868).

1950 – Organizația Națiunilor Unite decide acordarea independenței Libiei.

1962 – A murit, la închisoarea Aiud, Alexandru Teodorescu, gazetar, poet, monah român din perioada interbelică, inițiatorul grupului Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (n. 1896)

1970 – A fost eliberat patentul pentru primul mouse de computer, acesta fiind acordat lui Douglas Engelbart.

1984 – A încetat din viață actorul Constantin Rauţchi, (filmele “Bădăranii”, “Ciprian Porumbescu”) (n. 22 mai 1934).

Advertisement

1985 – A fost ucis prin tortură, în arestul securității, la penitenciarul din Calea Rahovei, București, disidentul anticomunist Gheorghe Ursu.

1989 – O amplă demonstrație a studenților cehi în Praga a fost înăbușita de forțele de ordine din ordinul conducerii comuniste și mai mulți protestatari au fost arestați. Revolta tinerilor a marcat începutul “Revoluției de catifea” din Cehoslovacia.

1992 – Este parafat la Bruxelles acordul european de asociere între C.E.E. si România, acord prin care țara noastră devenea a 4–a tara din Europa de Est, după Polonia, Ungaria si Cehoslovacia, care obținea statutul de asociat al C.E.E.

1996 – Are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România. Emil Constantinescu, președintele Convenției Democrate Române, obține 54,41% din voturi, devenind noul președinte al României.

2003 – Actorul american de origine austriaca, Arnold Schwarzenegger, devine Guvernatorul Californiei.

Advertisement

2006 – A murit fotbalistul maghiar de renume mondial Ferencz Puskas; (n. 2 aprilie 1927).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Ecoaqua Călărași îți oferă cele mai simple metode pentru plata facturii de apă

Published

on

Ecoaqua Călărași îi anunță pe abonați că pot plăti factura de apă în mai multe moduri, fără timp pierdut și fără cozi. Fie că preferi plata online sau numerar, ai la dispoziție soluții rapide și sigure.

💻 Plată online
Accesează platforma https://pay.ecoaqua.ai și achită factura direct de pe telefon sau calculator. Serviciul este disponibil permanent și nu are comisioane suplimentare.

🏪 Plată în magazine partenere
Facturile pot fi achitate și numerar, în rețelele PayPoint, Un Doi Centru de Plăți și SelfPay, prezente în magazinele din tot județul.

📱 Prin aplicațiile băncilor
Dacă folosești George România, Smart Mobile Raiffeisen Bank sau MobilPay Wallet, poți face plata din câteva atingeri.

Advertisement

🏦 Plată prin transfer bancar
Pentru cei care preferă viramentul direct, Ecoaqua pune la dispoziție următoarele conturi:

Sucursala Călărași

  • Raiffeisen Bank: RO40 RZBR 0000 0600 1972 8212

  • BCR: RO32 RNCB 0098 0078 0871 0002

  • CEC Bank: RO59 CECE CL01 30R0 N043 1906

  • Unicredit Bank: RO70 BACX 0000 0028 9295 8000

  • Trezoreria CL: RO06 TREZ 2015 069X XX00 1798 (instituții publice)

Sucursala Oltenița

  • BCR: RO07 RNCB 0099 0078 0871 0014

  • BRD: RO61 BRDE 120S V040 3028 1200

  • Raiffeisen Bank: RO25 RZBR 0000 0600 0613 1022

Sucursala Urziceni

  • Raiffeisen Bank: RO13 RZBR 0000 0600 0778 5282

📞 Contact pentru informații și sesizări:

Advertisement
  • Călărași: 0242/313.720, 0732.334.950

  • Oltenița: 0242/510.279

  • Urziceni: 0243/254.723

Ecoaqua Călărași încurajează plata la timp pentru a menține serviciile de apă și canalizare în cele mai bune condiții.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading