Cultură
Recomandare de carte – „Tristețile unui american” de Siri Hustvedt
„Tristețile unui american” (2008), scris de Siri Hustvedt, este un roman de o profunzime rară, care sondează cu delicatețe și precizie abisurile psihicului uman. Printr-o narațiune polifonică și o proză densă, Hustvedt explorează teme universale precum memoria, pierderea, identitatea și moștenirea transgenerațională, plasând povestea în decorul vibrant, dar alienant, al New York-ului post-11 septembrie. Romanul nu este doar o poveste de familie, ci și o meditație asupra fragilității condiției umane, a secretelor care ne definesc și a modului în care trecutul continuă să ne bântuie.
Povestea se concentrează pe Erik Davidsen, un psihiatru de origine norvegiană stabilit în Brooklyn, și pe sora sa, Inga, o scriitoare și intelectuală care încearcă să facă față morții recente a soțului ei. Moartea tatălui lor, Lars, un imigrant norvegian și fost profesor, declanșează o căutare introspectivă, în timp ce cei doi frați descoperă jurnale și scrisori care dezvăluie aspecte necunoscute ale vieții acestuia. Aceste documente, citite în paralel cu perspectiva lui Erik, formează scheletul narativ al romanului, oferind o fereastră către traumele personale ale tatălui – de la experiențele din Al Doilea Război Mondial la luptele sale interioare ca imigrant.
Hustvedt folosește o structură narativă complexă, alternând între perspectiva la persoana întâi a lui Erik, fragmente din jurnalul tatălui său și poveștile altor personaje secundare. Printre acestea se numără Miranda, o artistă de origine jamaicană și vecină a lui Erik, care devine un obiect al fascinației sale romantice, și fiica acesteia, Eglantine, care adaugă o notă de inocență povestirii. De asemenea, Sonia, o pacientă a lui Erik cu tulburări obsesive, și Max, fostul soț al Ingei, completează galeria de personaje, fiecare purtând propriile „tristeți”.
Această polifonie narativă permite o explorare multidimensională a temelor romanului. Fiecare personaj reflectă o fațetă a durerii și a căutării de sens, iar Hustvedt reușește să lege aceste fire disparate într-un tot coerent, fără a oferi răspunsuri definitive. Totuși, ritmul lent al romanului, dictat de accentul pe introspecție și detalii psihologice, poate fi o provocare pentru cititorii care preferă o acțiune mai alertă.
Stilul lui Siri Hustvedt este unul dintre punctele forte ale romanului. Proza sa este elegantă, cu fraze lungi, meditative, care par să ascundă întotdeauna mai mult decât dezvăluie. Autoarea are un talent remarcabil pentru a surprinde detaliile aparent banale – o privire fugară, un obiect uitat, o tăcere încărcată – și pentru a le transforma în simboluri ale stărilor interioare. De exemplu, descrierea apartamentului lui Erik, cu mobilierul său spartan și ferestrele mari, devine o metaforă a izolării sale emoționale.
Atmosfera romanului este una de melancolie difuză, punctată de momente de frumusețe fragilă. Hustvedt creează un echilibru delicat între cerebral și emoțional, combinând referințe la psihanaliză, filosofie și literatură cu o sensibilitate profundă față de experiențele umane. Totuși, densitatea intelectuală a textului – cu aluzii frecvente la Freud, Kierkegaard sau Proust – poate părea, pe alocuri, intimidantă pentru cititorul obișnuit. Aceste referințe nu sunt gratuite, ci servesc la aprofundarea temelor, însă pot crea o distanță față de cei care caută o lectură mai accesibilă.
„Tristețile unui american” este, în esență, un roman despre memorie și despre felul în care trecutul modelează prezentul. Moștenirea tatălui, Lars, nu este doar una emoțională, ci și culturală, legată de experiența imigrației. Jurnalele sale, scrise într-un limbaj reținut, dar încărcat de durere, dezvăluie un om bântuit de război și de sentimentul de dezrădăcinare. Prin Erik și Inga, Hustvedt explorează modul în care traumele părinților se transmit, uneori inconștient, generațiilor următoare.
O altă temă centrală este fragilitatea sănătății mintale. Ca psihiatru, Erik este obișnuit să analizeze mințile altora, dar se confruntă cu propriile nesiguranțe și dorințe reprimate. Relația sa ambiguă cu Miranda, marcată de atracție și reținere, reflectă această luptă interioară. De asemenea, personajul Soniei, cu obsesiile sale legate de imagini violente, aduce în discuție impactul traumei colective, făcând aluzie la climatul de anxietate al Americii post-11 septembrie.
Simbolismul este subtil, dar omniprezent. Fotografiile, care apar frecvent în roman, reprezintă încercarea de a captura și de a înțelege trecutul, dar și imposibilitatea de a-l păstra intact. Casa părintească, descrisă în detaliu în jurnalele lui Lars, devine un spațiu al nostalgiei, dar și al secretelor nerostite. Chiar și titlul, „Tristețile unui american”, sugerează o condiție universală, dar și specifică, legată de visul american și de deziluziile sale.
Unul dintre marile merite ale romanului este capacitatea lui Hustvedt de a crea personaje credibile și complexe. Erik, cu vulnerabilitatea sa ascunsă sub masca profesionalismului, este un protagonist memorabil, iar relațiile sale cu Miranda și Inga sunt descrise cu o finețe care evită melodramatismul. De asemenea, autoarea excelează în a surprinde tensiunea dintre intimitate și distanță, fie că este vorba de relații romantice sau familiale.
Cu toate acestea, romanul nu este lipsit de defecte. Ritmul lent și accentul pe detalii psihologice pot face lectura greoaie, mai ales în pasajele care se concentrează pe introspecțiile lui Erik. De asemenea, bogăția de referințe intelectuale, deși bine integrate, riscă să alieneze cititorii care nu sunt familiarizați cu aceste domenii. În unele momente, narațiunea pare să se piardă în propriile reflecții, ceea ce poate dilua impactul emoțional al poveștii.
„Tristețile unui american” este o operă literară de o ambiție și profunzime remarcabile, care cere răbdare și implicare din partea cititorului. Siri Hustvedt reușește să creeze un portret nuanțat al durerii, al memoriei și al căutării de sine, împletind introspecția psihologică într-o poveste de familie captivantă. Romanul nu oferă răspunsuri facile, ci invită la reflecție, provocând cititorul să-și examineze propriile „tristeți” și legături cu trecutul.
Recomandată pasionaților de literatură introspectivă și celor care apreciază proza densă, intelectuală, cartea este o experiență literară care răscolește, luminează și rămâne în minte mult timp după ce ultima pagină a fost citită. Pentru cei dispuși să se lase purtați de ritmul său lent, „Tristețile unui american” este o călătorie emoționantă și revelatoare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
David Mitchell, autorul britanic celebru pentru romane inovatoare precum „Atlasul norilor” sau „Suflete de sticlă”, ne propune în „Visul numărul 9” o explorare fascinantă a granițelor dintre realitate și vis, inspirată în mare parte de stilul lui Haruki Murakami. Romanul, urmărește odiseea unui tânăr japonez, Eiji Miyake, care, la 20 de ani – vârsta majoratului în Japonia –, ajunge în Tokyo pentru a-și descoperi tatăl biologic, un mister pe care îl poartă din copilărie. Titlul evocă piesa lui John Lennon „#9dream”, iar numărul 9 devine un leitmotiv obsesiv, apărând în nenumărate detalii narative, de la orele de pe ceas la etajele clădirilor, sugerând o lume guvernată de coincidențe mistice și de un subconștient haotic.
Structura romanului este una dintre cele mai captivante aspecte: împărțit în nouă capitole, el alternează între narațiunea în prima persoană a lui Eiji și secvențe onirice sau paralele, care includ jurnale istorice, fabule suprarealiste și episoade de violență urbană. Eiji, un băiat naiv, dar inteligent și cu o imaginație debordantă, navighează prin labirintul metropolei Tokyo: lucrează la un magazin de închiriat videocasete, se împrietenește cu un proprietar excentric, se îndrăgostește de o pianistă cu „ceafa perfectă” și se ciocnește de lumea interlopă a Yakuza. Pe parcurs, visele sale – uneori terifiante, alteori absurde – se împletesc cu realitatea, făcând cititorul să se întrebe constant: ce este adevărat, iar ce doar o proiecție a minții lui Eiji? Un capitol memorabil alternează între așteptarea tensionată a protagonistului într-o cafenea și fantasmele sale violente despre întâlnirea cu tatăl său, culminând cu inundații apocaliptice sau confruntări armate, amintind de stilul kafkian sau de realismul magic al lui Murakami.
Personajele secundare – de la mama alcoolică internată într-o clinică izolată la sora geamănă înecată, care îi bântuie visele – creează o rețea de interconexiuni, tipică stilului autorului, unde totul pare legat de un fir invizibil…
„Visul numărul 9” este un roman ambițios, plin de energie propulsivă și de jocuri lingvistice, care confirmă statutul lui Mitchell ca unul dintre cei mai talentați prozatori contemporani. Este o lectură intoxicantă pentru fanii literaturii postmoderne, care pune sub semnul întrebării natura realității și a identității, lăsând cititorul cu o obsesie persistentă pentru numărul 9. Recomand cu căldură celor care au iubit „Vânătorul de mielușei sălbatici” al lui Murakami sau „Norwegian Wood”, dar și celor dornici de o aventură narativă neconvențională.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
„Detaliile”, romanul suedez al autoarei Ia Genberg, publicat în 2022 sub titlul original Detaljerna (tradus în română în ediția Polirom din 2025), este o meditație profundă și febrilă asupra memoriei, identității și relațiilor umane, construită prin prisma unor portrete intime și fragmentare. Născută în 1967 la Stockholm, Genberg a debutat în literatură după o carieră jurnalistică, iar acest al treilea roman al său a devenit un bestseller internațional, vândut în peste 30 de țări. A câștigat Premiul August 2022 și Premiul Aftonbladet 2022 în Suedia, fiind finalist la The International Booker Prize 2024 și nominalizat la The International Dublin Literary Award 2025, ceea ce subliniază impactul său global asupra cititorilor de ficțiune contemporană.
Acțiunea se învârte în jurul unei femei neidentificate explicit, care, imobilizată la pat de un acces de febră, este copleșită de o urgență inexplicabilă: să găsească un anumit roman din biblioteca sa. Între paginile cărții, descoperă un bilet vechi de la o fostă iubită, care declanșează un torent de amintiri. Romanul se structurează în jurul a patru portrete vii – ale fostelor iubite, dar și ale unor figuri artistice sau personale – care dezvăluie fragmente de viață, experiențe senzoriale și emoții reprimate. Fiecare portret explorează nu doar subiectul reprezentat, ci și artistul din spatele „penelului”, punând sub semnul întrebării cine este cu adevărat centrul unei istorii: cel observat sau observatorul? Genberg țese o narativă care estompează granițele dintre realitate și ficțiune, trecut și prezent, sine și celălalt, evocând febra ca metaforă pentru haosul interior al amintirilor.
Stilul autoarei este hipnotic și arzător, asemănat de critici cu un acces de febră care hipnotizează și arde la atingere (The New York Times Book Review). Proza sa este captivantă, provocatoare, presărată cu detalii senzoriale vii – mirosuri, texturi, sunete – care transformă abstractul în tangibil. Spre deosebire de romanele nordice mai reci și analitice, „Detaliile” pulsează cu o intensitate emoțională, celebrând umanitatea prin vulnerabilitățile sale. Personajele nu sunt eroi perfecți, ci mosaice de momente efemere: iubiri pierdute, ambiții artistice neîmplinite, confruntări cu identitatea de gen și sexuală. Romanul ridică întrebări profunde despre cum detaliile mărunte – un bilet, un gest, o carte – modelează o viață, și despre pericolele uitării selective.
Cu aproximativ 200 de pagini, „Detaliile” se citește ca un vis febril, pe nerăsuflate, dar lasă în urmă o reflecție durabilă asupra efemerității relațiilor. Nota mea: 4.8/5. Este o lectură esențială pentru iubitorii de literatură introspectivă, care răscolește amintiri personale și invită la o reevaluare a propriei biografii. Recomandată cu entuziasm, mai ales în contextul premiilor recente care o validează ca o capodoperă modernă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cultură
Eveniment „secret” la șantierul arheologic Măriuța! Muzeul Dunării de Jos a bifat Ziua Porților Deschise fără… porți deschise
Ziua Porților Deschise la șantierul arheologic Măriuța – La Movilă s-a transformat într-o bătaie de joc la adresa comunității. Muzeul Dunării de Jos Călărași, în parteneriat cu Primăria Belciugatele, a „organizat” marți, 16 septembrie 2025, un eveniment despre care aproape nimeni nu a știut.
Anunțul? Nu înainte, ci după! O postare seacă pe rețelele de socializare, ca să dea bine la raport, în care oamenii erau informați că evenimentul a avut deja loc. Cu alte cuvinte, Ziua Porților Deschise a fost ținută cu porțile ferecate pentru publicul larg.
În timp ce elevii și câțiva localnici invitați au fost duși pe câmp, la soare, unde au băut apă ca să nu leșine de căldură, restul celor interesați de patrimoniul arheologic al județului au rămas pe dinafară, fără să aibă șansa să participe.
Muzeul vorbește în postare despre „descoperiri arheologice fascinante” și „explicații accesibile pentru toate vârstele”. În realitate, totul pare mai degrabă o bifă birocratică, fără niciun respect față de comunitatea căreia i se adresează.
Întrebarea e simplă: dacă tot se laudă că vor să aducă patrimoniul mai aproape de oameni, de ce nu anunță public, transparent și din timp, aceste evenimente? Sau adevăratul scop este doar să dea bine pe hârtie și în poze pe Facebook?
Contactat de presă, directorul Muzeului Dunării de Jos a recunoscut că evenimentul nu a fost promovat public:
👉 „Nu a fost anunțat, a fost o circumstanță de moment”, a spus acesta.
Mai mult, el a precizat că totul a fost gândit doar pentru un grup restrâns: „Evenimentul a fost organizat pentru cei ce și-au exprimat dorința să viziteze situl, atât”.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Călărași: Bărbat de 35 de ani intoxicat cu alcool metilic la Dragalina. Poliția și localnicii oferă versiuni diferite
Zilele Municipiului Călărași 2025: 430 de ani de la prima atestare documentară
Ședință extraordinară a Consiliului Local Călărași: patru propuneri de acordare a titlului de „Cetățean de onoare”
O fetiță de 4 ani, acroșată de o mașină a Poliției Locale pe o stradă din cartierul Fantoma
VIDEO. Copiii se joacă lângă șine. Parcul Constructorilor, vandalizat și nesigur
