Doliu la Spitalul Municipal Oltenița: a încetat din viață medicul pediatru Mariana Rusu

Spitalul Municipal Oltenița, instituție aflată în subordinea Primăriei Oltenița, a transmis astăzi un mesaj încărcat de durere, după ce comunitatea medicală a pierdut una dintre cele mai respectate și iubite figuri: dr. Mariana Rusu, medic pediatru și de familie, un profesionist care a tratat și a îngrijit generații întregi de copii.

Potrivit mesajului oficial, doamna doctor a fost mereu un sprijin pentru micii pacienți și familiile lor – calmă, blândă, cu o vorbă caldă și cu o inimă deschisă. Pentru activitatea dedicată comunității, aceasta a fost distinsă cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Oltenița, recunoaștere acordată pentru o viață pusă în slujba oamenilor.

„Plecarea sa lasă un gol imens, dar și o amintire luminoasă – aceea a unui medic care a pus mereu omul înaintea oricărui diagnostic”, transmite instituția.

Conducerea Spitalului Municipal Oltenița și Primăria Oltenița își exprimă solidaritatea față de familia îndurerată și față de toți cei care au cunoscut-o și au apreciat-o pe doamna doctor.

„Vă mulțumim pentru tot binele lăsat în urmă”, se mai arată în mesaj.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

FOTO. AZI E SFÂNTA MARIA MICĂ! TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE SFÂNTA MARIA

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE SFÂNTA MARIA. Naşterea Maicii Domnului, cunoscută

Femeie din Radu Vodă, bătută fără milă de un bărbat care i-a invadat curtea! Ce gest a făcut victima la sosirea ambulanței

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp În cursul weekend-ului trecut, comuna