Publicat în 1981, „Războiul sfârșitului lumii” este considerat de mulți critici, inclusiv de Roberto Bolaño, capodopera lui Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010. Inspirat de revolta de la Canudos (1896-1897) din nord-estul Braziliei, romanul este o frescă epică ce explorează ciocnirea dintre fanatism religios, idealism utopic și forța represivă a statului. Prin amploarea sa narativă, profunzimea psihologică și reflecțiile asupra naturii umane, opera se impune ca un monument al literaturii universale, inclus de Harold Bloom în canonul occidental.
Acțiunea se desfășoară în sertão, o regiune aridă și săracă din statul Bahia, la scurt timp după proclamarea Republicii Brazilia (1889). Antonio Conselheiro (Sfătuitorul), un predicator carismatic cu accente mesianice, devine liderul unei comunități de marginalizați – țărani săraci, foști sclavi, bandiți și dezrădăcinați. Viziunea sa apocaliptică, care respinge modernitatea, secularismul și autoritatea statului, atrage mii de adepți care construiesc un sat utopic la Canudos. Pentru aceștia, republica, cu taxele și recensămintele ei, reprezintă întruchiparea Antihristului. Conflictul escaladează când statul, alarmat de influența Sfătuitorului, trimite armata pentru a zdrobi revolta, declanșând un război sângeros.
Llosa nu se mulțumește să povestească evenimentele, ci construiește o narațiune polifonică, alternând perspectivele a numeroase personaje. De la adepții fanatici ai Sfătuitorului, precum Maria Quadrado sau Leul din Natuba, la figuri din tabăra opusă, precum baronul de Canabrava sau jurnalistul miop, fiecare voce adaugă nuanțe conflictului. Niciun personaj nu este unidimensional: Llosa dezvăluie motivațiile, fricile și contradicțiile fiecăruia, transformând Canudos într-un microcosmos al condiției umane.
Romanul explorează teme universale: fanatismul religios, utopia ca iluzie, corupția puterii și costul progresului. Canudos devine un simbol al rezistenței în fața modernizării forțate, dar și al pericolului extremelor ideologice. Llosa nu ia partea niciunei tabere: Sfătuitorul este prezentat ca un lider autentic, dar a cărui viziune rigidă duce la dezastru, în timp ce armata republicană, deși „rațională”, recurge la o cruzime care subminează idealurile progresului. Prin această ambiguitate morală, romanul invită cititorul să reflecteze asupra naturii conflictelor ideologice și a prețului plătit pentru convingeri.
O altă temă centrală este ciocnirea dintre tradiție și modernitate. Sertão, cu sărăcia și misticismul său, contrastează cu aspirațiile cosmopolite ale noii republici. Llosa sugerează că modernizarea, deși necesară, poate ignora nevoile și identitatea celor marginalizați, generând rezistență și violență. În plus, romanul analizează rolul intelectualilor în conflicte: jurnalistul miop, un martor al evenimentelor, simbolizează limitele și responsabilitățile celui care observă istoria.
Stilul lui Llosa este dens, bogat în detalii și imagini vii, combinând realismul istoric cu accente de tragedie și simbolism. Descrierile sertão-ului – peisaje aride, foamete, violență – creează o atmosferă apăsătoare, aproape apocaliptică, care amplifică tensiunea narativă. Structura polifonică, cu multiple perspective și linii temporale care se intersectează, cere răbdare din partea cititorului, dar răsplătește prin complexitatea sa. Llosa folosește un limbaj variat, adaptat fiecărui personaj: predicile Sfătuitorului au o cadență biblică, în timp ce dialogurile soldaților sunt crude, colocviale.
Romanul este împărțit în patru părți, fiecare concentrându-se pe etapele conflictului: ascensiunea Canudos-ului, primele ciocniri, războiul total și consecințele. Această structură permite o înțelegere treptată a evenimentelor și a motivațiilor, fără a oferi răspunsuri simpliste. Unele pasaje, în special cele descriptive sau introspective, pot părea lente, dar contribuie la construirea unei atmosfere imersive.
Personajele sunt unul dintre punctele forte ale romanului. Antonio Sfătuitorul, inspirat de figura istorică reală, este un lider enigmatic, a cărui sinceritate și carismă contrastează cu intransigența sa. Adepții săi – de la Maria Quadrado, o fostă prostituată transformată în sfântă, la Pajeú, un fost bandit – sunt portretizați cu empatie, fără a fi idealizați. În tabăra opusă, baronul de Canabrava reprezintă vechea aristocrație, prinsă între loialitatea față de tradiție și realitățile noii ordini, iar colonelul Moreira César, un militar fanatic, simbolizează excesele autorității.
Un personaj fascinant este jurnalistul miop, un intelectual slab și idealist, care ajunge la Canudos din întâmplare. Prin ochii săi, Llosa explorează rolul martorului în istorie: este el un observator obiectiv sau un participant pasiv la tragedie? Fiecare personaj, indiferent de tabără, este prins într-un conflict mai mare decât el, subliniind tragismul inevitabil al evenimentelor.
Deși ancorat într-un context istoric specific, „Războiul sfârșitului lumii” rămâne profund actual. Temele fanatismului, polarizării ideologice și consecințelor intervențiilor statale rezonează în lumea contemporană, marcată de conflicte culturale și religioase. Romanul avertizează asupra pericolelor utopiei și ale refuzului dialogului, oferind o lecție despre complexitatea naturii umane.
„Războiul sfârșitului lumii” este o operă de o ambiție și profunzime rar întâlnite, care confirmă geniul lui Mario Vargas Llosa. Prin reconstituirea tragediei de la Canudos, romanul nu doar povestește un episod istoric, ci pune sub semnul întrebării certitudinile despre progres, credință și putere. Este o lectură solicitantă, dar răsplătitoare, recomandată celor pasionați de literatură complexă, care provoacă intelectul și emoțiile. Pentru cititorii interesați de istorie, filosofie sau natura conflictelor umane, acest roman este o experiență literară de neuitat.