Romanul „Copiii din miez de noapte” de Salman Rushdie este o operă monumentală, un amestec fascinant de realism magic, istorie și ficțiune, care a captivat cititorii din întreaga lume și i-a adus autorului prestigiosul premiu Booker în 1981, urmat de alte distincții precum „The Booker of Bookers” (1993) și „The Best of the Booker” (2008). Publicat inițial în 1980, romanul explorează nașterea Indiei moderne prin ochii protagonistului Saleem Sinai, un copil născut exact la miezul nopții de 15 august 1947, momentul proclamării independenței Indiei față de Marea Britanie.
Povestea începe cu Saleem, narator și personaj principal, care își spune viața într-un mod exuberant și dezordonat, împletind destinul său personal cu cel al națiunii. El face parte din cei 1001 copii născuți în acea noapte fatidică, fiecare înzestrat cu puteri supranaturale. Saleem posedă darul telepatiei, pe care îl folosește pentru a intra în contact cu ceilalți „copii ai miezului nopții”, simboluri ale diversității și speranțelor unei Indii proaspăt eliberate. Însă romanul nu este doar o poveste fantastică; este o alegorie profundă despre fragmentarea și complexitatea identității indiene postcoloniale.
Rushdie construiește o narațiune densă și bogată, plină de detalii istorice și culturale, care acoperă evenimente majore precum Partiţionarea Indiei, războaiele cu Pakistanul și starea de urgență impusă de Indira Gandhi. Saleem, cu nasul său enorm și mereu curgător, devine un martor și un participant la aceste momente, destinul său fiind strâns legat de cel al țării. Schimbat la naștere cu Shiva, un alt „copil al miezului nopții” și viitor rival, Saleem navighează printr-o viață marcată de haos, pierderi și căutarea sensului.
Stilul lui Rushdie este unul dintre punctele forte ale romanului. Proza sa este luxuriantă, jucăușă și, uneori, copleșitoare, combinând umorul cu tragedia într-un mod care amintește de opere precum „Un veac de singurătate” al lui Gabriel García Márquez sau „Toba de tinichea” a lui Günter Grass. Naratorul, Saleem, este în mod deliberat nesigur, divagând frecvent și punând la îndoială propria memorie, ceea ce adaugă un strat de complexitate și autenticitate poveștii. Această tehnică reflectă ideea centrală a romanului: istoria nu este o relatare fixă, ci o construcție subiectivă, modelată de cei care o povestesc.
Temele romanului sunt multiple și profund explorate: identitatea, apartenența, puterea și neputința individului în fața istoriei. Prin personajele sale, Rushdie pune întrebări esențiale: Ce înseamnă să fii indian într-o țară atât de diversă? Cum se împletesc destinul personal și cel colectiv? Copiii din miez de noapte, cu abilitățile lor extraordinare, sunt o metaforă pentru potențialul neexploatat al Indiei, dar și pentru deziluziile care au urmat independenței.
Deși romanul este o capodoperă literară, nu este o lectură ușoară. Abundența detaliilor, digresiunile narative și referințele culturale pot fi intimidante pentru cititorii neobișnuiți cu istoria Indiei sau cu stilul lui Rushdie. Totuși, cei care perseverează sunt răsplătiți cu o experiență literară profundă și memorabilă.
„Copiii din miez de noapte” este, în esență, un triumf al imaginației și al povestirii. Este o carte care celebrează și deplânge în același timp, un portret al unei națiuni și al unui om prins în vârtejul istoriei. Pentru cei pasionați de literatură complexă și de explorarea granițelor dintre real și fantastic, romanul lui Rushdie rămâne o lectură esențială, un clasic modern care continuă să inspire și să provoace.
