Connect with us

Știri

Proiect: Pod peste Borcea – realizat într-un parteneriat între Primăria Călărași și Consiliul Județean

Sună promițător… însă nu imposibil. În ședința ordinară derulată la data de 29 septembrie 2021, proiectul de Hotărâre privind asocierea în parteneriat a Județului Călărași cu Municipiul Călărași, în vederea promovării obiectivului de investiții „Pod peste brațul Borcea, județul Călărași” a fost aprobat în unanimitate de către consilierii județeni prezenți la lucrările ședinței.  

Altfel spus, consilierii județeni au aprobat realizarea parteneriatului între autoritățile din Călărași pentru depunerea documentelor în vederea realizării acestui parteneriat.

“Guvernul României a aprobat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții ‘Anghel Saligny’, care are ca obiectiv general creșterea coeziunii teritoriale prin echiparea unităților administrativ-teritoriale și de acces la căile de comunicații, îmbunătățirea atât a condițiilor de viață, cât și a standardelor de muncă pentru toți locuitorii României. Astfel, în cadrul programului se pot realiza, printre altele, și obiective de investiții care constau în realizarea de construcții noi care se încadrează în categoria de investiții–poduri, podețe, etc. conform art. 4 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 95/2021. Luând în considerare necesitatea luării unor măsuri urgente care să asigure un climat investițional atractiv pentru regiune și de sprijinire în dezvoltarea infrastructurii de bază, în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase și de îmbunătățire a nivelului de trai al cetățenilor, coroborat cu prevederile OUG nr.95/2021 și a obiectivelor de investiții ce se pot realiza prin Programul Național de Investiții ‘Anghel Saligny’, U.A.T județul Călărași, în calitatea sa de lider de asociere, va depune spre finanțare proiectul ‘Pod peste brațul Borcea, județul Călărași’, în parteneriat cu U.A.T Municipiul Călărași. Pentru realizarea obiectului de investiții ‘Pod peste brațul Borcea, județul Călărași’, categorie de lucrări care se încadrează la art. 4, alin (1), lit.d) din Ordonanța de Urgență a Guvernului 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții ‘Anghel Saligny’, se solicită inițierea unui Acord de parteneriat, în temeiul art. 89 alin. (8) din Ordonanța de Urgență a Guvernului 57/2019, între UAT Județul Călărași, prin Consiliul Județean Călărași și UAT Municipiul Călărași, prin Primăria Municipiului Călărași”, se precizează în Referatul de aprobare.

Marius Fulga, managerul public al Consiliului Județean Călărași a fost solicitat de  reprezentanții Pro România Călărași, Răzvan Meseșeanu și Virgil Dumbravă, să ofere informații și amănunte cu privire la acest proiect pompos supus spre dezbatere în cadrul ședinței. Fulga a precizat în fața consilierilor și presei că acest proiect ar urma să fie depus pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Advertisement

“Intenționăm să depunem acest proiect pe Programul Național “Anghel Saligny”. Potrivit metodologiei programului, vom depune acest proiect în parteneriat. Țin să precizez că fiecare unitate administrativ-teritorială are alocată o sumă maximă pe care poate depune proiectele. Însă programul prevede posibilitatea ca beneficiarii, adică UAT-urile, să depună proiecte în parteneriat, ulterior urmând a se înființa o asociație de dezvoltare pentru acest proiect. Nu este o idee care ne-a venit brusc, am gestionat acel vechi proiect ‘Danubius Park’ pe care l-am spart în bucăți și încercăm să îi găsim finanțări pentru fiecare componentă a sa. Pe lângă cele trei proiecte pe care le avem, două în derulare, unul urmează să fie depus spre finanțare în zona de agrement, va fi și acest pod care trebuie să ne faciliteze accesul pe insulă, pe zona cunoscută ca Plaja Mare. Cele două variante analizate și în cadrul “Danubius Park” au fost de la zona Căpităniei cunoscută după terasa River’s, pe malul celălalt sau în zona portului pe care îl construim astăzi. Am avut discuții pe ambele zone. Se pare că și distanțele, și terenurile sunt similare, deci nu va fi o diferență de costuri. Pe partea de orizont de timp, contează doar cât de repede putem depune proiectul, pentru că asta ne interesează, să îl depunem foarte repede, până la sfârșitul anului. Dacă se aprobă, vom merge la finanțare”, a declarat Marius Fulga.

Podul peste Borcea ar urmă să fie folosit pentru trafic ușor, grautatea maximă admisă fiind de 3,5 t.

 

Advertisement

Știri

Oltenița devine punte de legătură între România și Bulgaria

Municipiul Oltenița găzduiește în aceste zile un eveniment cu adevărat important pentru cooperarea regională: întâlnirea oficială a comisiilor mixte româno-bulgare din domeniul transporturilor. Timp de două zile, autorități de rang înalt din ambele țări discută despre proiecte comune menite să consolideze legăturile dintre România și Bulgaria.

Printre participanți se numără ambasadorul Bulgariei în România, primarul din Tutrakan, primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, dar și reprezentanți ai ministerelor de transporturi din cele două state.

Unul dintre momentele-cheie ale întâlnirii are loc astăzi, la ora 10:30, când este programată conferința de presă dedicată proiectului transfrontalier Oltenița–Tutrakan. Acest proiect vizează realizarea unei linii de feribot peste Dunăre, o inițiativă strategică ce promite să dezvolte conectivitatea, schimburile comerciale și turismul în zonă.

„Oltenița redevine un loc al colaborării, unde malurile nu ne despart, ci ne unesc”, a transmis administrația locală într-un mesaj public. Evenimentul marchează o nouă etapă în dinamizarea relațiilor bilaterale și în transformarea Olteniței într-un veritabil nod regional de legătură.

Advertisement

📷 Sursa foto: Tolga Kantarov

Continue Reading

Știri

Cod galben de caniculă în județul Călărași! Temperaturile pot ajunge la 36°C

Instituția Prefectului – Județul Călărași a transmis o atenționare meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie, valabilă pentru zilele de 18 și 19 iunie 2025, când județul Călărași se va afla sub Cod Galben de caniculă și disconfort termic accentuat.

🔶 Potrivit prognozei, în intervalul 12:00 – 21:00, în ambele zile, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, cu valori maxime cuprinse între 35 și 36 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească pragul critic de 80 de unități.

📍 Zonele afectate de acest val de căldură includ: Oltenia, Muntenia (inclusiv județul Călărași), Banat, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și Dobrogea continentală.

Recomandări pentru populație:

Advertisement
  • Evitați expunerea prelungită la soare în intervalul orar 11:00 – 17:00;

  • Consumați suficiente lichide, evitați băuturile alcoolice;

  • Purtați haine deschise la culoare, din materiale ușoare;

  • Protejați copiii, vârstnicii și persoanele cu afecțiuni cronice.

Instituția Prefectului Călărași le recomandă cetățenilor să urmărească în continuare informările oficiale și să adopte un comportament preventiv pentru a evita efectele negative ale temperaturilor extreme.

Continue Reading

Știri

Conferință de presă la Instituția Prefectului Călărași: transparență și teme de interes pentru comunitate

Serviciile de pașapoarte și permise ar putea fi mutate în Palatul Prefectural din Călărași. Prefectul Laurențiu State: „Este o variantă pe care o analizăm serios”

Instituția Prefectului – Județul Călărași, condusă de prefectul Laurențiu State, anunță organizarea conferinței de presă lunare, vineri, 20 iunie 2025, începând cu ora 10:00, în sala de ședințe a instituției.

Evenimentul fusese inițial programat anterior, dar a fost reprogramat din cauza activităților intense legate de organizarea celor două tururi de alegeri. Conducerea Prefecturii transmite că această conferință marchează reluarea dialogului direct și constant cu presa și cetățenii, în spiritul transparenței instituționale.

Temele anunțate pentru discuție includ:

  • Situația actuală a fondului funciar în județ
  • Proiecte de dezvoltare durabilă și investiții în infrastructura educațională
  • Sprijinirea și dezvoltarea activităților sportive
  • Implementarea noului model de carte de identitate de către Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor
  • Rezultatele ședințelor tehnice desfășurate în cadrul Prefecturii
  • Deplasările prefectului și ale echipei în teritoriu
  • Confirmarea calității apelor de îmbăiere din zonele publice, conform notificărilor primite de la DSV
  • Alte subiecte de interes public pentru județ

La conferință vor participa, alături de prefectul Laurențiu State, și Cristian Dumitrescu – inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, precum și Doinița Nicolae – director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Călărași.

Advertisement
Continue Reading