Povestea lui Strasznof Ignác: Viața unui maestru al iluziilor

Copilăria și primii pași

Strasznof Ignác s-a născut la 10 august 1868, în Mátészalka, un orășel din comitatul Szatmár, aflat atunci în Imperiul Austro-Ungar. Tatăl său, Mór Strasznof, era un negustor evreu sărac, iar mama sa, Róza, se ocupa de gospodărie. Familia trăia modest, într-o casă mică, cu podele de pământ, iar Ignác, al treilea din cei cinci copii, a învățat devreme ce înseamnă lipsurile. La doar opt ani, a început să vândă ziare pe străzile prăfuite ale orașului, iar ochii săi ageri prindeau fiecare detaliu al vieții din jur.

În 1878, la zece ani, viața lui Ignác a luat o turnură neașteptată. Un circ ambulant, „Zirkus Monarchie”, a poposit în Mátészalka. Fascinat de corturile colorate și de râsetele mulțimii, Ignác s-a strecurat printre tarabe și a atras atenția unei acrobate, Klara, care l-a luat sub protecția ei. Timp de trei ani, a călătorit cu circul prin Ungaria, Austria și Boemia, învățând limba germană, jongleria și, mai ales, arta de a captiva oamenii. Aici a descoperit puterea poveștilor – o lecție care avea să-i definească viața.

Întoarcerea și umbrele adolescenței

În 1881, la 13 ani, Ignác s-a întors la mama sa, după ce circul s-a desființat. Róza era grav bolnavă, iar moartea ei, în 1883, l-a lăsat orfan. A fost trimis la rude în Pesta, unde orașul vibrant, dar nemilos, l-a atras în vârtejul său. La 17 ani, lucra ca ucenic la un croitor, dar salariul mizer îl împingea spre mici furturi. În 1888, la 20 de ani, a fost prins furând un ceas de buzunar de la un negustor. Procesul a fost rapid, iar pedeapsa – trei ani și jumătate de închisoare în temnița din Vác.

În celula rece, Ignác a învățat să citească oamenii mai bine decât orice carte. A ascultat poveștile altor deținuți, de la hoți mărunți la escroci versați, și a început să-și construiască propriul plan. Nu voia să fie un nimeni. Voia să fie cineva care să lase urme, chiar dacă urmau să fie pe nisip.

Advertisement

Ascensiunea „regelui escrocilor”

După eliberare, în 1892, Ignác s-a reinventat. Cu un costum bine croit, furat dintr-un magazin din Pesta, și cu o poveste bine ticluită, a început să navigheze prin saloanele și cafenelele Europei Centrale. Avea 24 de ani și un talent rar: putea convinge pe oricine de orice. Se prezenta ba ca un nobil maghiar exilat, ba ca un antreprenor cu proiecte grandioase. Documentele false, pe care le falsifica având o precizie de artist, îi deschideau uși.

Una dintre primele sale lovituri a fost în 1895, la Viena. Sub numele de „Contele István Szalay”, Ignác a convins un grup de investitori să finanțeze o mină de aur fictivă din America de Sud. A strâns 10.000 de florini – o sumă uriașă pentru acea vreme – și a dispărut înainte ca oricine să-și dea seama de înșelăciune. Banii nu i-a păstrat pe toți; o parte i-a dat unor orfani din Pesta, un gest care i-a nedumerit pe cei care-l urmăreau.

Ignác nu era un simplu hoț. Avea un cod. Nu fura de la săraci și evita violența. În schimb, țintea bogații lacomi, pe care îi considera „prada perfectă”. În 1901, la Praga, s-a dat drept un inginer naval și a vândut planuri false pentru un submarin revoluționar. În 1905, la Budapesta, a pozat ca un medic renumit, oferind „tratamente miraculoase” pentru boli incurabile. Fiecare schemă era mai îndrăzneață, iar Ignác devenea tot mai greu de prins.

Viața dublă și urmărirea

Ignác nu era doar un maestru al deghizărilor; era și un poliglot, vorbind fluent maghiara, germana, ceha și ceva franceză. Schimba orașele și identitățile ca pe haine: astăzi la Berlin, mâine la Cracovia. Dar faima sa creștea, iar poliția din șapte țări – Austro-Ungaria, Germania, Cehia, Polonia, Franța, Italia și România – avea dosare groase cu numele său. Ziarele îl numeau „regele escrocilor”, iar poveștile despre el, uneori exagerate, îl transformau într-o legendă vie.

În ciuda vieții sale tumultuoase, Ignác avea momente de liniște. În 1910, la 42 de ani, s-a îndrăgostit de o cântăreață de cabaret, Ilona, în Budapesta. Relația a durat un an, dar Ignác a rupt-o, temându-se că o va trage în lumea lui periculoasă. Ilona a păstrat un medalion cu inițialele lui, singura dovadă tangibilă a trecerii lui prin viața ei.

Advertisement

Ultimii ani și moștenirea

Pe măsură ce anii treceau, Ignác obosea. Loviturile deveneau mai rare, iar sănătatea îi slăbea. În 1928, la 60 de ani, a fost prins la București, încercând să vândă un tablou falsificat drept operă a unui maestru renascentist. A primit o pedeapsă ușoară, de un an, datorită vârstei și farmecului său, care a înduioșat judecătorul.

În 1933, Ignác s-a retras la Debrecen, într-o cameră modestă, departe de luminile marilor orașe. A murit la 12 iunie 1933, la 65 de ani, din cauza unui infarct. La înmormântare au venit doar câțiva localnici și un fost deținut care-l cunoscuse în tinerețe. Nu avea avere, dar lăsa în urmă o poveste care avea să fascineze generații.

Omul din spatele legendei

Strasznof Ignác nu a fost doar un escroc. A fost un supraviețuitor, un om care a transformat sărăcia și respingerea într-o artă. A trăit într-o epocă de mari schimbări, între imperii care se prăbușeau și o lume care se moderniza, iar el a știut să exploateze fisurile sistemului. Nu a fost un erou, dar nici un ticălos obișnuit. Era un om care credea că viața e un joc, iar el trebuia să joace mai bine decât ceilalți.

Povestea lui Ignác e mai mult decât o serie de înșelăciuni. E despre ambiție, despre dorința de a lăsa o amprentă, chiar și pe căi greșite. Într-un fel, Ignác a fost un artist al vieții, pictând cu minciuni, dar și cu momente de generozitate care arătau că, undeva, în inima lui, păstra o fărâmă de lumină.

Advertisement