Femeile „cu gâtul lung”, cunoscute și ca femei Padaung, aparțin grupului etnic Kayan, o ramură a poporului Kayan Lahwi, originar din Myanmar. Ele nu fac parte din poporul thailandez, deși sunt adesea asociate cu Thailanda datorită prezenței lor în regiuni turistice precum Chiang Mai și Chiang Rai. Aceste femei au migrat în Thailanda, în special în ultimele decenii, ca refugiați, fugind de conflictele și persecuțiile din Myanmar.

Tradiția inelelor de alamă purtate în jurul gâtului este un element definitoriu al identității lor culturale. Contrar percepției comune, inelele nu alungesc efectiv gâtul, ci apasă pe clavicule și pe umeri, creând iluzia unui gât mai lung. Această practică începe de obicei în copilărie, iar numărul inelelor crește treptat pe măsură ce femeile înaintează în vârstă. Pentru comunitatea Kayan, această tradiție simbolizează frumusețea, statutul social și apartenența la grupul etnic.

În Thailanda, multe femei Kayan trăiesc în sate care au devenit atracții turistice. Aici, ele își prezintă meșteșugurile tradiționale, cum ar fi țesutul, și interacționează cu vizitatorii. Totuși, această expunere turistică a ridicat întrebări legate de exploatare, deoarece condițiile lor de viață și dependența de turism pot limita libertatea și oportunitățile economice. În ciuda acestui fapt, femeile Kayan își păstrează cu mândrie tradițiile și identitatea culturală, aducând în atenția lumii bogăția patrimoniului lor.

Originea lor din Myanmar și statutul de refugiați subliniază importanța înțelegerii contextului istoric și social al acestui grup etnic. Femeile cu gâtul lung nu sunt doar o atracție turistică, ci reprezentantele unei culturi unice, care continuă să supraviețuiască în ciuda provocărilor modernității și migrației.

Advertisement

Tribul Himba, un grup etnic semi-nomad din nordul Namibiei, este renumit pentru tradițiile sale unice, păstrate cu mândrie de-a lungul secolelor. Cu o populație estimată la aproximativ 50.000 de persoane, aceștia trăiesc în regiunea aridă Kunene, adaptându-se la condițiile dure ale deșertului prin obiceiuri distinctive.

Un aspect remarcabil este abordarea lor față de igienă. Din cauza lipsei acute de apă, membrii tribului nu se spală cu apă, cu excepția zilei nunții. În schimb, folosesc „băi de fum”, un ritual în care ard ierburi aromatice și rășini, permițând fumului să le curețe și să le parfumeze corpul. De asemenea, aplică pe piele un amestec de unt și ocru roșu (otjize), care le protejează pielea de soare, insecte și uscăciune, oferindu-le în același timp culoarea caracteristică roșiatică.

Femeile Himba joacă un rol central în comunitate, ocupându-se de construcția caselor din lut, balegă și frunze de palmier, precum și de creșterea copiilor și adunarea resurselor. Bărbații sunt responsabili de păstoritul vitelor, principala sursă de hrană și bogăție, măsurată în numărul de animale deținute. Dieta lor include terci de porumb, lapte, carne și fructe de sezon.

O tradiție notabilă este poligamia, acceptată în rândul celor care își permit mai multe soții, fiecare având propria colibă. De asemenea, tribul practică un ritual de ospitalitate numit „Okujepisa Omukazendu”, prin care un bărbat poate oferi soția sa unui oaspete apropiat ca semn de respect, soțul dormind în altă parte în timpul vizitei. Acest obicei, însă, este aplicat doar în cazul rudelor sau prietenilor, nu străinilor.

Advertisement

Spiritualitatea joacă un rol esențial, membrii venerând zeul Mukuru și practicând cultul strămoșilor, considerați mesageri între cei vii și divinitate. Focul sacru, menținut permanent în centrul satului, simbolizează această legătură. Podoabele și coafurile, precum împletiturile cu otjize ale femeilor căsătorite sau căciula ornamentală (erembe), reflectă statutul social și vârsta.

Astfel, tribul Himba își păstrează identitatea culturală într-un mediu ostil, combinând adaptabilitatea cu tradițiile străvechi.

În anul 2017, cercetătorii au făcut o descoperire remarcabilă în Filipine: un exemplar viu al celui mai mare vierme din lume, cunoscut sub numele științific Kuphus polythalamia. Această creatură fascinantă, care poate atinge o lungime de până la 1,5 metri și un diametru de aproximativ 6 centimetri, a fost găsită într-un iaz abandonat din Filipine. Deși existența sa era cunoscută de câteva sute de ani, până la acel moment nu fusese studiat un specimen viu, ceea ce face această descoperire cu adevărat unică.

Contrar numelui său, Kuphus polythalamia nu este un vierme obișnuit, ci o bivalvă din familia scoicilor, înrudită cu midiile. Acest „vierme gigant” își petrece viața într-o carapace tubulară rigidă, construită din carbonat de calciu, pe care o secretă chiar el. Trăiește scufundat în noroiul de pe fundul apelor, unde se hrănește cu sedimente marine. Carapacea sa tubulară, care îl protejează, îi conferă un aspect ciudat, asemănător unui vierme uriaș, de unde și denumirea populară.

Descoperirea a fost publicată în jurnalul științific Proceedings of the National Academy of Sciences din SUA și a atras atenția comunității științifice datorită naturii rare și enigmatice a acestei specii. Cinci exemplare vii au fost găsite, permițând cercetătorilor să studieze pentru prima dată comportamentul și biologia acestui animal misterios. Kuphus polythalamia este considerat cea mai lungă bivalvă vie cunoscută de om, reprezentând o dovadă a biodiversității uimitoare din apele Filipinelor.

Această descoperire subliniază importanța conservării ecosistemelor marine din Filipine, o țară renumită pentru bogăția sa naturală și pentru cele peste 7.000 de insule care ascund încă multe secrete ale naturii.

Advertisement