Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 537

Sport

Luptătorii de la CSM Călărași, calificați la Campionatele Europene și Balcanice! Antrenorii sunt extrem de mândri: „Un campion face cât 10 diplomați”

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Doi tineri sportivi ai Clubului Sportiv Municipal (CSM) Călărași, pe nume Minea Cătălin, care a participat la emisiunea „Visuri la cheie”, și Tănase Florin, și-au asigurat locurile la Campionatele Balcanice și Europene de lupte libere, unde vor reprezenta, cu mândrie atât orașul nostru, cât și întreaga țară.

Îmbucurătorul anunț a fost făcut chiar de antrenorul lor, Dragoș Hogea: „Săptămâna trecută a fost Cupa României de U15, competiție la care, deja, doi sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Călărași și-au câștigat biletele pentru participarea la Campionatele Balcanice și Campionatele Europene din luna ce urmează. Este vorba de Mina Cătălin, categoria 62 de kg, masculin și Tănase Florin, categoria 68 de kg”.

De asemenea, Dragoș Hogea a adus în prim-plan faptul că va mai avea loc o competiție prin intermediul căreia tinerii luptători se pot califica la Campionatele Europene și Balcanice. De data aceasta, două fete doresc să lupte pentru a-și câștiga un loc la respectivele campionate.

Advertisement

„Cupa României de U20, la fel, este un criteriu de selecție pentru Campionatele Europene și Balcanice. Avem pretendenți la participare, pe Cuc Gabriela, la categoria 57 de kg, care este și actuala campioană națională, pe Biru Florentina, care este campioană națională pe cadeți și campioană balcanică”, a mai spus antrenorul de la CSM Călărași.

Atât Biru Florentina, cât și Cătălin Minea au ajuns la CSM Călărași după ce au plecat de la Asociația Club Sportiv Tricolorul Jegălia.

Cum a reușit Gabriela Cuc să ajungă campioană națională la lupte libere

Pe lângă faptul că este prima pe țară la lupte libere, Gabriela Cuc este vicecampioană mondială la acest sport, iar la lupte pe plajă a câștigat locul al treilea. Aceasta se descrie ca fiind o „fată pasionată de lupte libere, care își dorește să ajungă pe cele mai înalte culmi”.

De fiecare dată când obține o victorie, fata dobândește o motivație și mai mare de a da tot ce e mai bun din ea și de a se menține pe primele poziții. Totuși, chiar dacă nu reușește întotdeauna să-și atingă un țel, Gabriela nu se dă bătută și continuă să persevereze: „Oricât de greu ar fi, niciodată nu trebuie să renunți, chiar dacă mai sunt și pierderi”.

Mihai Chirilă, doctorul profesor care îi monitorizează pe sportivii de la CSM Călărași a confirmat spusele tinerei, explicând că psihicul este cheia succesului și a performanței: „Pregătirea psihologică, foarte pe scurt, înseamnă tot ceea ce faci cu sportivul în antrenament și el știe că poate”.

Advertisement

În plus, acesta a ținut să evidențieze că dacă la nivelul țării noastre s-ar fi manifestat mai mult interes pentru sport și pentru susținerea tinerelor talente, în prezent am fi fost văzuți drept un popor mult mai dezvoltat: „La momentul actual, dacă am fi avut vreo 50 de Nadia Comăneci, cea mai mare gimnastă din lume, din toate timpurile, sau vreo 30-40 de Hagi, am fi fost priviți puțin altfel. Sportul e plămânul verde al diplomației, un campion olimpic sau mondial face cât 10 diplomați”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Fotbal

Zenica: Bosnia – România, lupta pentru Mondial 2026 – Transmisiune pe Prima TV și Antena 1

Published

on

Meciul Bosnia și Herțegovina – România, din grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2026, se joacă sâmbătă, 15 noiembrie 2025, pe stadionul Bilino Polje din Zenica, cu începere de la ora 21:45 (ora României). Partida va fi transmisă în direct și exclusiv pe Prima TV și Antena 1, cu comentariu în română și imagini HD. Streaming disponibil pe Prima Play și AntenaPLAY – perfect pentru mobil sau tabletă.

România, aflată pe locul 3 cu 10 puncte (după victoria dramatică 1-0 cu Austria), are nevoie de cel puțin un egal pentru a păstra șanse reale la baraj. Bosnia, pe 2 cu 13 puncte, joacă acasă și vrea revanșa după 1-0 în tur. Miza? Un pas uriaș spre primul Mondial după 1998!

Lotul României pentru meciurile cu Bosnia și San Marino (selecționer: Mircea Lucescu)

Portari:

  • Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 6/0)
  • Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0)
  • Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0)

Fundași:

  • Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 34/1)
  • Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0)
  • Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 6/1)
  • Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0)
  • Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1)
  • Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 1/0)
  • Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 49/2)
  • Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 48/6)

Mijlocași:

  • Marius MARIN (Pisa | Italia, 34/0)
  • Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 5/0)
  • Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12)
  • Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 3/0)
  • Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 49/7)
  • Florin TĂNASE (FCSB, 24/5)
  • Darius OLARU (FCSB, 26/0)
  • Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 41/10)
  • David MICULESCU (FCSB, 5/0)
  • Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 32/5)
  • Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 1/0)
  • Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 1/0)

Atacanți:

  • Denis DRĂGUȘ (Eyüpspor | Turcia, 26/7)
  • Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 5/1)
  • Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 3/1)

Cu un lot echilibrat între experiență (Răzvan Marin, Bancu, Hagi) și tinerețe explozivă (Dennis Man, Drăguș, Mihăilă), tricolorii au toate șansele să producă surpriza la Zenica. Radu Drăgușin lipsește din cauza accidentării, dar Virgil Ghiță – eroul golului cu Austria – e gata să conducă apărarea.

Hai România, scrie istorie!

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Sport

Rezultate remarcabile pentru luptătorii CSM Călărași la Campionatul Național U23

Published

on

Rezultate remarcabile pentru luptătorii CSM Călărași la Campionatul Național U23

Sportivii Clubului Sportiv Municipal Călărași au obținut rezultate impresionante la Campionatul Național de Lupte U23, desfășurat în acest weekend la Târgu Mureș. Prin muncă, disciplină și ambiție, tinerii luptători au confirmat încă o dată valoarea secției de lupte a clubului.

🏆 Gabriela Cuc (57 kg)Medalie de aur și titlul de Campioană a României U23
🥉 Antonino Gyulai (70 kg)Medalie de bronz
🥉 Cristian Tutiuanu (92 kg)Medalie de bronz

Performanțele lor au fost posibile datorită determinării sportivilor și implicării staff-ului tehnic format din Hogea Dragoș și Chirilă Mihai.

Un moment special a fost marcat și de debutul antrenorului Laurian Anghelina, aflat la prima competiție oficială în această calitate, debut încununat cu podiumuri naționale.

Advertisement

Echipa CSM Călărași continuă să rescrie povestea sportului local, demonstrând că prin perseverență și spirit de echipă se pot obține rezultate de excepție.

📸 CSM Călărași – Performanță prin muncă și pasiune!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Sport

Doi tineri boxeri din Călărași, pe podiumul Campionatului European de Box pentru Cadeți de la Budva

Published

on

Performanță istorică pentru județul Călărași. Doi sportivi locali au urcat pe podiumul Campionatului European de Box pentru Cadeți, desfășurat la Budva, în Muntenegru. Cristi Andrei Cășu a devenit campion european, iar Auras Cantar a obținut medalia de bronz, reprezentând România și Călărașiul la una dintre cele mai importante competiții continentale.

 

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, i-a felicitat pe cei doi tineri și pe antrenorul lor, Georgian Anghel, într-un eveniment desfășurat la sediul instituției. El le-a oferit plachete de onoare ca semn al recunoștinței și respectului pentru rezultatele obținute.

 

Advertisement

„Este un moment istoric pentru județul Călărași. Niciodată până acum nu am avut o astfel de performanță: două medalii la aceeași ediție a Campionatului European. Un rezultat care ne umple de mândrie și confirmă că aici, la Călărași, se nasc campioni”, a declarat Vasile Iliuță.

 

Liderul administrației județene a subliniat că succesul celor doi sportivi este rezultatul muncii, disciplinei și ambiției, dar și al dedicării antrenorului Georgian Anghel. „Călărașiul are viitor, iar acest viitor este construit de oameni ca ei, tineri talentați, motivați și determinați să depășească orice limită”, a adăugat Iliuță.

 

Consiliul Județean Călărași își reafirmă sprijinul pentru sportul local și pentru formarea noilor generații de campioni.

Advertisement

 

Cristi Andrei Cășu și Auras Cantar sunt astăzi simbolul unei comunități care crede în performanță, muncă și pasiune.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading