În noaptea de 6 spre 7 iunie 2025, un tren de marfă GFR, cu 35 de vagoane cisternă pline cu benzină, a deraiat lângă Măldăeni, Teleorman, pe ruta Roșiori – Măldăeni. Locomotiva și două vagoane au ieșit de pe șine, unul prezentând scurgeri de combustibil, cu risc major de explozie. Incidentul, semnalat la 01:40, a oprit traficul feroviar pe tronson. Zona a fost izolată, energia electrică oprită, iar ISU Teleorman, AGIFER și SRCF Craiova au intervenit rapid. Din cauza scurgerilor, intervenția pentru ridicarea vagoanelor a fost amânată până la sosirea unui utilaj de transvazare. Pasagerii sunt transbordați auto între Caracal și Roșiori Nord. AGIFER investighează cauzele, iar traficul feroviar ar putea fi reluat după ora 08:00. Zona, aflată la 1,5 km de locuințe și 1 km de DN 6, nu prezintă risc imediat pentru populație, dar pericolul de explozie persistă. Incidentul evidențiază necesitatea respectării normelor de siguranță și a unei infrastructuri feroviare bine întreținute.

Elefanții sunt recunoscuți pentru inteligența și comportamentul lor social complex, iar modul în care interacționează cu morții lor este unul dintre cele mai fascinante aspecte ale comportamentului lor. Studiile recente și observațiile din sălbăticie au scos la iveală detalii surprinzătoare despre această relație aparte cu moartea, care reflectă o profunzime emoțională și cognitivă comparabilă cu cea a primatelor sau cetaceelor.

Elefanții manifestă un interes aparte pentru oasele altor elefanți, indiferent dacă aceștia le-au fost sau nu înrudiți. Cercetările arată că elefanții pot identifica oasele conspecificilor lor atunci când le întâlnesc în mod întâmplător. Ei ating și examinează aceste oase cu trompa, în special maxilarul inferior, un gest care seamănă cu modul în care salută elefanții vii. Acest comportament sugerează o conștientizare a identității speciei și, posibil, o formă de memorie sau recunoaștere a indivizilor dispăruți.

Spre deosebire de multe alte animale, elefanții par să plângă activ moartea membrilor turmei, în special mamele care își pierd puii. În mai multe cazuri documentate, femelele au fost observate purtând trupurile puilor morți timp de câteva zile, refuzând să-i abandoneze. Acest comportament indică o legătură emoțională profundă și o reacție la pierdere care depășește instinctul. Mai mult, elefanții pot manifesta grijă față de indivizi morți cu care nu aveau legături strânse, demonstrând o empatie extinsă.

Un comportament unic observat la elefanți este tendința de a acoperi trupurile semenilor morți cu ramuri sau frunze. Acest gest, raportat în mai multe cazuri, sugerează o formă de ritual care ar putea fi interpretată ca o încercare de a proteja sau onora decedatul. Deși nu este clar dacă acest act are o semnificație simbolică, el reflectă o sensibilitate aparte față de moarte.

Advertisement

Elefanții au fost observați întorcându-se la locurile unde au murit membri ai turmei lor, uneori după ani. În astfel de cazuri, ei pot petrece timp examinând oasele sau atingându-le cu trompa, un comportament care a fost comparat cu vizitarea mormintelor la oameni. Această practică susține ideea că elefanții au o memorie excepțională, dar și o conexiune emoțională cu cei pe care i-au pierdut.

Surprinzător, elefanții nu își rezervă compasiunea doar pentru semenii lor. Au fost documentate cazuri în care elefanți au arătat grijă față de alte specii, cum ar fi un elefant care a refuzat să calce într-o groapă unde dormea un câine sau alții care au mângâiat cu trompa oameni răniți. În contrast, elefanții pot manifesta comportamente agresive față de cei percepuți ca o amenințare, mai ales după episoade de braconaj, sugerând un simț al dreptății sau răzbunării.

În inima României secolului XIX, unde dealurile și văile răsunau de cântece străvechi, s-a născut un om care avea să poarte sufletul muzicii românești peste mări și țări: Sava Pădureanu. Lăutar, violonist, compozitor și lider de taraf, el a fost mai mult decât un muzician – a fost un adevărat pionier care a dus tradiția lăutărească pe culmile gloriei internaționale.

Cu arcușul său fermecat, Pădureanu a transformat sunetele satului românesc în adevărate bijuterii muzicale. „Ciocârlia”, cu trilurile ei care par să cheme cerul, „Nunta țărănească”, plină de veselie și culoare, sau „Sârba Expoziției”, un imn al bucuriei, au fost doar câteva dintre piesele care au cucerit inimile publicului din marile capitale ale Europei. La Paris, în 1889, la Expoziția Universală, acordurile sale au stârnit ropote de aplauze, iar artiștii francezi l-au privit cu admirație. În Rusia, țarul Alexandru al III-lea a fost atât de impresionat, încât i-a dedicat șampanie și țigări ce-i purtau numele – un omagiu rar pentru un muzician al vremii.

Îmbrăcat în frac, cu decorații regale strălucind pe piept, Pădureanu pășea pe scenă cu o eleganță care ascundea modestia omului simplu. Alături de taraful său, înveșmântat în costume populare românești, el aducea o poveste vie a României, o poveste spusă prin sunetul viorii, al țambalului și al contrabasului. Nu doar că păstra tradiția, ci o reînnoia, îmbinând melodiile folclorice cu o viziune artistică modernă, care vorbea pe limba marilor săli de concert.

Sava Pădureanu nu a fost doar un lăutar – a fost un simbol al spiritului românesc, un om care a arătat lumii că muzica noastră poate uni suflete, indiferent de granițe. Astăzi, ecoul viorii sale încă răsună, amintindu-ne că talentul adevărat nu cunoaște timp sau hotare. Să-l celebrăm pe Sava Pădureanu, cel care a făcut Europa să danseze pe ritmurile inimii românești!

Advertisement