Tamponare în lanţ, sâmbătă, pe prelungirea București din muncipiului Călărași. Trei autoturisme s-au tamponat în această după-amiază în Călărași. Accidentul nu s-a soldat cu victime, dar traficul în zonă s-a desfășurat cu greutate. Din primele informaţii, incidentul rutier a fost provocat de
Proiectul de racordare a localității Borcea -la rețeaua de gaze naturale prinde contur, iar meritele se datorează primarul Theodor Aniel, unul dintre cei mai implicați edili pe care localitatea Borcea i-a avut până acum. În ciuda faptului că există și comentarii răutăcioase
Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa ordinară, joi, 27.10.2022, ora 16.30, în sala de şedinţe a Consiliului Local Călăraşi și prin mijloace electronice, respectiv aplicaţia whatsapp/SMS, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului propriu al
Începând cu data de 15 Octombrie 2022, ca urmare a promovării unui concurs organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Știrbei” al județului Călărași, un tânăr cadru militar, sergent major Savu Mădălin, mutat în interesul serviciului de la Inspectoratul de Jandarmi
Societatea Drumuri și Poduri Călărași continuă lucrările de asfaltare a Drumului județean 304, segment cuprins între Făurei – Plevna, lucrare finanțată din bugetul Consiliului Județean Călărași. Totodată, astăzi, 20 octombrie 2022, cu ocazia demarării lucrărilor de turnarea a covorului asfaltic, președintele CJ
Municipiul Călărași are parte de schimbări importante. Infrastructura rutieră a fost îmbunătățită pe arterele principale, zonele aglomerate au fost gestionate și circulația rutieră a fost decongestionată cu ajutorul sensurilor giratorii. Spre finele anului, Primăria Călărași va finaliza o nouă parcare realizată în
Lucrări finalizate, lucrări în curs de desfășurare și lucrări ce urmează a fi realizate în următoarea perioadă în comuna noastră. S-au continuat lucrările la grădinița Valea Roșie, amenajarea spațiului exterior, excavare, taluzare, pregătire pentru consolidarea malurilor prin înierbare și înrădăcinare prin plantarea
Dezvoltarea orașului Lehliu Gară Anul trecut, prin Programului Național de Dezvoltare Locală, orașul Lehliu Gară a absorbit peste 14 milioane de lei, fonduri folosite pentru pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor de interes local, cuprinzând o lungime de aproximativ 9.000 metri. Primăria Lehliu
Casă cuprinsă de flăcări în comuna Fundeni, în această noapte, pompierii militari din cadrul ISU Călărași sunt solicitați să intervină. Potrivit datelor preliminare, apelul prin 112 a fost dat în jurul orei 22:30, la fața locului deplasându-se de urgență mai multe autospeciale cu
În data de 19.10.2022, în cadrul Săptămânii Europene pentru Securitate şi Sănătate în muncă, eveniment înscris în Campania lansată de Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă pentru perioada 2020 – 2022 – „Locurile de muncă sănătoase îţi fac sarcina mai