Primăvara este sezonul alergiilor. Majoritatea celor cu această problemă de sănătate sunt în alertă maximă, atunci când polenul de la ambrozie începe să se răspândească prin aer. Alergia de ambrozie nu trebuie neglijată, mai ales că de cele mai multe ori accentuează simptomele celor cu astm. Renaşterea naturii nu este
În data de 9 februarie, lanțul de magazine german Lidl a deschis cel mai mare depozit logistic din portofoliul său în comuna Fundeni, județul Călărași, România, care va crea peste 250 de noi locuri de muncă. Noul depozit, amplasat strategic în apropierea
Specialiștii susțin că județul Călărași se află într-o zonă cu risc seismic ridicat, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași a informat Consiliul Județean că sediul primăriei Independența și Căminul Cultural sunt încadrate în clasa de risc seismic II. În acest sens,
Caz tulburător în Franța unde o copilă de doar 12 ani, din cartierul „Doi Moldoveni” din Călărași, a fost vândută cu acordul părinților săi unui prieten de familie din Franța, pentru suma de 90.000 €. Situația a fost descoperită pe data de
Curat ghinion pentru un tânăr recalcitrant din Constanța. Acesta a trecut strada printr-un loc nepermis și a vrut să-i dea o lecție unui șofer pentru că l-a claxonat. Doar că din mașina respectivă au coborât mascații. Deși inițial luptătorii Serviciului de Acțiuni
Zi specială pentru doamnele și domnișoarele din comuna Unirea. Acestea au avut parte de o surpriză minunată pentru a marca așa cum se cuvine Ziua Femeii. Primarul Ciprian Olteanu a oferit flori femeilor din comună, gest minunat pe care-l face în fiecare
Pasajul de la Drajna este o investiție majoră în dezvoltarea infrastructurii rutiere din România, cu o valoare totală de 98 milioane de lei. Această investiție face parte din viitorul drum TransRegio (TR ISTER) Brăila-Slobozia-Călărași-Chiciu, care se întinde pe o distanță de aproximativ
Echipa PentruCălărași, una dintre cele mai active comunități de fotografi din județul Călărași, a ajuns la 10.000 de urmăritori pe Facebook, motiv perfect prin care aceștia lansează un concurs special prin care poți câștiga o ședință foto de excepție. Ce trebuie să
La sfârșitul lunii ianuarie 2023, Direcția Națională Anticorupție a declanșat o anchetă în privința Inspectoratului Județean de Poliție Călărași, după ce s-au constatat probleme în legătură cu demersurile achizițiilor ce vizează uniformele polițiștilor din IPJ Călărași. Ancheta DNA vizează și sediul din
Imagini greu de privit au apărut zilele trecute pe o rețea de socializare în care o bătrână aflată pe o targă a fost filmată în timp ce se văita de durere în fața Unității de Primiri Urgențe a SJU Călărași. Aceasta se