Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Primarul Mihăiță Beștea, gest emoționant la Căminul pentru persoane vârstnice din Oltenița: „Respectul față de cei care au construit orașul nostru trebuie arătat zi de zi”

Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a petrecut astăzi câteva ore alături de seniorii de la Căminul pentru persoane vârstnice, cu ocazia zilei onomastice a doamnei Georgeta Ecaterina – una dintre cele mai îndrăgite rezidente ale centrului. Edilul i-a transmis personal sărbătoritei urările
25 noiembrie 2025

BILANȚUL WEEKENDULUI ÎN JUDEȚ: PESTE 120 DE INTERVENȚII, 22 DE PERMISE REȚINUTE ȘI UN DOSAR PENAL PENTRU ALCOOL LA VOLAN

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a prezentat, luni, bilanțul acțiunilor desfășurate în perioada 21–23 noiembrie, un sfârșit de săptămână marcat de intervenții numeroase, controale rutiere și acțiuni punctuale în zone urbane și rurale. Potrivit raportului, aproximativ 400 de polițiști au fost mobilizați
25 noiembrie 2025
1 89 90 91 92 93 620

CAMERE LIVE CALARASI

Lacto Bar Agneza

Arhive

Calendar

martie 2026
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Publicitate la radio

https://www.kissfm.ro/vreau-reclama/contact/8/kiss-fm-calarasi

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.
LIVE — Radio CalarasiPress