Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 10°C | Anul XI Nr. 532

La zi

ADR Sud Muntenia oferă fonduri pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale din județul Călărași

Published

on

În data de 23 iulie, Liviu Gabriel Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Valentin-Dumitru Deculescu, administrator public în cadrul Primăriei Municipiului Călărași, Dorel Dorobanțu, primarul orașului Fundulea, Radu-Aurel Ion, primarul comunei Dragoș-Vodă și Gheorghe Dobre, primarul comunei Modelu, au semnat contractele de finanțare pentru proiecte de investiții privind îmbunătățirea infrastructurii educaționale.

Aplicația „Reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale Tudor Vladimirescu, Călărași”, inițiată de administrația municipală călărășeană, este finanțată din Regio (Programul Operațional Regional 2014-2020), în cadrul Axei prioritare 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 – „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor”, Operațiunea B – Clădiri publice.

Astfel, Primăria Municipiului Călărași, beneficiază de finanțare nerambursabilă pentru creșterea eficienței energetice a infrastructurii serviciilor de educație. În acest sens, vor fi finanțate lucrări ce vor conduce la reducerea costurilor pentru încălzire și apă caldă, diminuându-se totodată emisiile poluante generate de producerea, transportul și consumul de energie. De asemenea, îmbunătățirea calității infrastructurii de educație reprezentate de Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” va avea ca efect optimizarea condițiilor de confort termic în care elevii și cadrele didactice își vor desfășura activitatea educativă.

Pentru această inițiativă, investițiile au o valoare totală de 4.445.388,00 lei din care peste 3,7 milioane de lei provin din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), aproape 580 de mii de lei reprezintă contribuția de la bugetul de stat, iar aproximativ 89 de mii de lei constituie cofinanțarea beneficiarului. Proiectul are o perioadă de implementare de 58 de luni (08. 07. 2017 – 30. 04. 2022).

Cererile de finanțare depuse de administrațiile locale din orașul Fundulea, precum și din comunele Dragoș-Vodă și Modelu sunt finanțate de asemenea din Regio, în cadrul Axei prioritare 10 – „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 – „Investițiile în educație şi formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe şi învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație şi formare”, Obiectiv specific 10.1 „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii şi învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, apel dedicat învățământului antepreșcolar și preșcolar, Operațiunea A, respectiv apel dedicat învățământului obligatoriu, Operațiunea B.

Proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin realizare și echipare grădiniță cu program prelungit în orașul Fundulea, județul Călărași” depus de Primăria Orașului Fundulea, beneficiarul finanțării nerambursabile, are în vedere asigurarea unui proces educațional la standarde europene. Pentru atingerea acestui obiectiv vor fi realizate lucrări de construcție și dotări aferente unui proces educativ de calitate în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Nr.2 Fundulea.

Advertisement

Investițiile preconizate au o valoare totală de 4.705.497, 18 lei. Din aceștia, peste 2,4 milioane de lei provin din FEDR, peste 370 de mii de lei sunt alocate din bugetul de stat, în timp ce cofinanțarea beneficiarului este de peste 57 de mii de lei. Durata de implementare a proiectului este de 42 de luni, 1 martie 2018 – 31 august 2021.

Prin proiectul „Construire grădiniță cu trei săli de grupă, sat Dragoș Vodă, comuna Dragoș Vodă, județul Călărași”, administrația comunei beneficiază de finanțare nerambursabilă pentru a crea o infrastructură destinată educației timpurii prin care să asigure un proces educațional desfășurat la standarde înalte de calitate și o creștere a participării populației preșcolare la procesul educațional. Demersul contribuie totodată la atingerea obiectivelor privind egalitatea de șanse, dat fiind segmentul de populație care se află în risc de sărăcie și de excluziune socială. În acest sens, preșcolarii, personalul didactic și auxiliar vor beneficia de spații amenajate corespunzător și de materiale educative moderne, adecvate procesului instructiv-educativ.

Astfel, sunt avute în vedere investiții a căror valoare totală este de 3.461.489,50 lei. Din aceștia, peste 1,8 milioane de lei constituie contribuția din FEDR, aproximativ 279 de mii de lei reprezintă alocarea din bugetul de stat, cofinanțarea eligibilă a beneficiarului fiind de aproape 43 de mii de lei. Perioada de implementare a proiectului este de 56 de luni, 3 noiembrie 2017 – 30 iunie 2022.

Nu în ultimul rând Primăria Comunei Modelu și-a propus să îmbunătățească condițiile educaționale din Școala Gimnazială Nr.2, în vederea creșterii performanțelor școlare ale elevilor și a reducerii abandonului școlar, prin aplicația „Reabilitare, modernizare, extindere (prin desființare corpuri C2, C3 și C4) și dotare Școala Gimnazială Nr.2, sat Modelu – comuna Modelu, județul Călărași”. În acest sens vor fi realizate lucrări de reabilitare și de dotare a șapte săli de clasă și a trei laboratoare, precum și de extindere a sălii de sport, astfel încât elevii să beneficieze de o educație atractivă și de calitate. Toate aceste investiții vor conduce la scăderea ratei de repetenție și de părăsire timpurie a școlii. Beneficiind de o educație de calitate, elevii se vor putea ulterior integra pe piața muncii, contribuind astfel la diminuarea indicelui zonal de sărăcie.

Având o perioadă de implementare de 70 de luni, începând cu 22 martie 2016, proiectul include investiții a căror  valoare totală se ridică la 10.120.211,04 lei. Din aceștia, peste 8,6 milioane de lei constituie contribuția din FEDR, peste 1,3 milioane de lei reprezintă alocarea din bugetul de stat, peste 200 de mii de lei fiind cofinanțarea eligibilă a beneficiarului.

În prezent, în regiunea Sud Muntenia s-au înregistrat 1.170 de proiecte (inclusiv aplicațiile dedicate SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 7,8 miliarde de lei. La nivelul județului Călărași, au fost depuse de solicitanții de fonduri Regio 116 aplicații, având o valoare solicitată de peste 990 de milioane de lei. Astfel, pentru Axa prioritară 10 sunt depuse spre finanțare 11 proiecte prin care sunt solicitate fonduri cu o valoare de peste 53 de milioane de lei, în timp ce 16 proiecte din cadrul Axei prioritare 3, Prioritatea de investiții 3.1 B, (inclusiv aplicațiile din cadrul SUERD) solicită fonduri de peste 65 de milioane de lei.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Fapt Divers

Emiratul Islamic al Afghanistanului: Populație, capitală, monedă, religie și industrie

Published

on

Emiratul Islamic al Afghanistanului

Emiratul Islamic al Afghanistanului este un stat situat în Asia Centrală, guvernat de talibani, care au preluat controlul în august 2021, proclamând un emirat islamic strict bazat pe interpretarea lor a șariei. Țara se confruntă cu instabilitate economică, conflicte armate persistente și o dependență masivă de ajutor internațional, ceea ce limitează dezvoltarea industrială. Afghanistanul este o națiune montană, cu granițe la Pakistan, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan și China, cunoscută pentru terenurile sale accidentate și resursele naturale neexploatate.

Populație: Aproximativ 41 de milioane de locuitori (estimare ONU 2023), cu o densitate scăzută și o creștere anuală de circa 2,3%, marcată de migrație masivă și rate ridicate ale mortalității infantile.

Capitală: Kabul, un centru urban cu peste 4 milioane de locuitori, care servește drept sediu politic și economic, dar este afectat de suprapopulare și insecuritate.

Monedă: Afgani (AFN), emisă de Banca Afghanistanului, cu un curs instabil din cauza sancțiunilor internaționale și a inflației ridicate (peste 10% anual în ultimii ani).

Religie: Islamul sunnit predomină (aproape 99% din populație), impus strict de regimul taliban, cu restricții severe asupra femeilor, minorităților și practicilor non-islamice; șiiții hazara reprezintă o minoritate semnificativă, persecutată.

Specific industrial: Economia este predominant agrară  cu o industrie slab dezvoltată din cauza războaielor, corupției și lipsei de investiții. Sectoarele cheie includ extracția rudimentară a mineralelor (cupru, litiu, metale rare – cu un potențial neexploatat de miliarde de dolari), procesarea agricolă (opiu, grâu, fructe uscate) și textilele tradiționale; lipsa infrastructurii (doar 20% electrificare în zonele rurale) și embargourile internaționale împiedică industrializarea modernă, ducând la sărăcie extremă (peste 50% din populație sub pragul sărăciei).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Meteo și Mediu

COD GALBEN de vânt puternic în județul Călărași!

Published

on

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de tip COD GALBEN pentru mai multe localități din județul Călărași, valabilă luni, 13 octombrie 2025, între orele 15:10 și 18:00.

Zonele vizate sunt: Dor Mărunt, Lehliu Gară, Dragoș Vodă, Lehliu și Nicolae Bălcescu.

Potrivit meteorologilor, se vor înregistra intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50–55 km/h, iar local pot apărea și perioade cu disconfort termic accentuat și transport de praf.

Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările neesențiale în intervalul menționat, să îndepărteze obiectele ușoare din curți sau balcoane care pot fi luate de vânt și să parcheze autovehiculele departe de copaci sau panouri publicitare.

Advertisement

Atenționarea este temporară, însă meteorologii avertizează că intensificările de vânt ar putea continua și în orele următoare în sud-estul țării.

Sursa: Administrația Națională de Meteorologie (ANM)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Meteo și Mediu

Prognoza meteo pentru Călărași: vreme stabilă, cu cer variabil și temperaturi moderate în următoarele zile

Published

on

Atenție, vremea se schimbă! Cod galben de instabilitate atmosferică în județul Călărași

După episodul de instabilitate atmosferică din prima parte a lunii octombrie, vremea în municipiul Călărași se menține relativ stabilă, fără fenomene severe.

Astăzi:

  • Maxima: 19°C, Minima: 9°C
  • Cer: parțial noros, vânt slab dinspre vest (11 km/h)
  • Umiditate: 67%
  • Șanse de ploaie: 0% ziua, dar urcă la 50% noaptea

Marți, 14 octombrie
Temperaturile vor fi în ușoară scădere. Maxima zilei va fi de 15°C, iar minima de 8°C. Cerul se va menține predominant noros, însă șansele de precipitații vor fi reduse (20%).

Miercuri, 15 octombrie
Vremea se va menține răcoroasă, cu cer mai mult noros și temperaturi cuprinse între 14°C ziua și 6°C noaptea. Vânt slab până la moderat dinspre nord-est (8–9 km/h).

Joi, 16 octombrie
Prognoza indică o ușoară ameliorare a vremii. Cerul va fi parțial noros, cu maxime de 16°C și minime de 7°C. Șansele de precipitații rămân scăzute (sub 20%).

Advertisement

Vineri, 17 octombrie
Vremea va fi stabilă, cu temperaturi diurne de 18°C și nocturne de 9°C. Vânt slab, dinspre sud (7–9 km/h), și cer parțial noros.

Weekendul 18–19 octombrie
Sâmbătă, cerul va fi mai mult noros, iar spre seară sunt posibile averse slabe. Maxima va atinge 17°C, iar minima 7°C. Duminică, vremea se răcește ușor – maxime de 14°C și cer parțial noros, fără precipitații importante.

Tendința pentru perioada 20–26 octombrie
Temperaturile se vor menține în limite normale pentru această perioadă, cu maxime între 16–19°C și minime între 7–9°C. Vremea va fi, în general, stabilă, cu cer variabil și șanse reduse de ploaie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Continue Reading