Anii 1980 – Salvarea bisericilor din București

În anii ’80, sub umbra regimului comunist, Bucureștiul a devenit scena unei operațiuni inginerești de o amploare și ingeniozitate rar întâlnite în Europa de Est: mutarea integrală a mai multor biserici istorice, salvate de la demolare. În contextul marilor proiecte urbanistice ale epocii, precum construirea Bulevardului Victoria Socialismului sau a grandioasei Case a Poporului, numeroase clădiri cu valoare istorică și culturală au fost condamnate la dispariție. Printre acestea se numărau și biserici vechi de secole, considerate obstacole în calea „modernizării” impuse de regim. Totuși, datorită viziunii și curajului inginerului Eugen Iordăchescu, supranumit „salvatorul bisericilor”, mai multe dintre aceste lăcașuri de cult au fost salvate printr-o metodă tehnică revoluționară.

Procesul de mutare era o adevărată minune a ingineriei. Bisericile, unele cântărind mii de tone, erau ridicate de pe fundațiile lor originale și relobate pe noi amplasamente, fără a le compromite structura sau detaliile arhitecturale. Tehnica implica mai multe etape complexe: mai întâi, fundațiile erau consolidate printr-o „cuvă” de beton armat, care înconjura baza construcției ca o centură de susținere. Apoi, întreaga clădire era ridicată cu ajutorul unor cricuri hidraulice și așezată pe o platformă mobilă. Aceasta era deplasată pe șine de oțel special instalate, cu o precizie de milimetru, uneori pe distanțe de câteva sute de metri. Biserici precum Schitul Maicilor, Biserica Olari, Biserica Sfântul Ioan Nou sau Mănăstirea Mihai Vodă au fost relocate astfel, fiecare mutare fiind practic o cursă contra cronometru pentru a păstra patrimoniul cultural.

Aceste operațiuni nu erau lipsite de riscuri. Orice eroare, cât de mică, putea duce la prăbușirea construcțiilor sau la deteriorarea ireversibilă a frescelor și ornamentelor interioare. Cu toate acestea, priceperea echipei conduse de Iordăchescu, combinată cu o planificare minuțioasă, a făcut posibil ceea ce părea de neconceput. De exemplu, Biserica Mihai Vodă, un monument emblematic, a fost mutată 289 de metri în 1985, într-un proces care a durat câteva săptămâni, dar care a salvat-o de la dispariție. În unele cazuri, bisericile au fost „ascunse” în spatele noilor blocuri, pentru a le feri de alte tentative de demolare.

Mutarea bisericilor nu a fost doar o realizare tehnică, ci și un act profund de rezistență culturală și spirituală. Într-o epocă în care regimul căuta să șteargă urmele trecutului pentru a impune o nouă ordine, aceste operațiuni au reprezentat o sfidare tăcută, dar fermă. Ele au demonstrat că, chiar și în cele mai vitrege condiții, spiritul uman și dragostea pentru moștenirea culturală pot găsi soluții acolo unde totul pare pierdut. Astăzi, aceste biserici relocate stau drept mărturie a genialității inginerești românești și a dorinței de a păstra vie memoria unui popor. Fiecare clopot care răsună din aceste monumente mutate este un ecou al luptei pentru identitate și al triumfului asupra uitării.

Advertisement