Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 8°C | Anul XI Nr. 537

Știri

Consilierul Costin Mirescu critică lipsa parcărilor în unele zone din municipiul Călărași și transportul în comun

Published

on

costin mirescu

Consilierul local din partea Uniunii Salvați România (USR), Costin Mirescu, a evidențiat câteva probleme în ședința de Consiliu Local de marți, 30 ianuarie 2024. Printre cele enumerate, consilierul a precizat că există probleme între numărul mașinilor și al parcărilor, cât și despre calitatea transportului în comun din municipiul Călărași.

Consilierul local a criticat în mare parte faptul că parcările au dispărut din unele zone ale orașului din cauza lucrărilor de modernizare atât pe strada București, cât și lucrările din zona pietonalului.

„După ce că strada Traian s-a închis și nu se mai poate parca,  în zona blocurilor de la 6 martie și în zona Bibliotecii Județene vreo două locuri de parcare sunt ocupate de un maldăr de pământ care nu ar trebui să fie acolo. Mai erau două, trei locuri unde se parcau mașinile din zona fostului sau actualului sediu al Patrimoniului Județean, unde s-au instalat două ghivece din beton ca să nu se mai poată parca. Acolo oricum e o problemă foarte mare”, a spus consilierul. 

De asemenea, Costin Mirescu a ridicat un semn de întrebare în legătură cu mașinile parcate pe strada București (porțiunea str. Pompieri – str. Heliade Rădulescu), atât pe partea dreaptă, cât și pe stânga. 

Advertisement

„Există un plan pentru mașinile astea care acum sunt parcate și pe stânga, și pe dreapta, atunci când str. București va fi deschisă circulației, cu oprirea interzisă pe partea dreaptă, așa cum e normal? Există un plan pentru mașinile astea, având în vedere că s-a renunțat la str. Sloboziei pentru pavele?”, a mai punctat acesta. 

Consilierul și-a răspuns singur la întrebare ulterior într-o postare pe o rețea de socializare, unde a criticat și lipsa primarului, Marius Dulce. 

„Din păcate, nu există un astfel de plan, iar asta era previzibil din momentul în care s-a decis închiderea străzii Sloboziei pe tronsonul din fața Palatului”, a scris Costin Mirescu. „Mai mult, nici nu prea a avut cine să-mi răspundă pentru  că primarul a lipsit, la fel ca o parte din directorii din Primărie, ocupați, din câte am auzit, cu serbarea onomasticii primarului. Lucru, evident, mult mai important decât ședința de Consiliu Local”, a încheiat. 

Alte persoane prezente la ședință au criticat lățimea foarte mare a trotuarului pe acea porțiune a străzii București sau faptul că pietonalul ar fi putut să fie până în strada Sloboziei. 

Un alt subiect abordat de consilierul Costin Mirescu a fost sistemul de transport în comun din municipiul Călărași. Acesta declară că autobuzele sunt pline încă de la primele ore, de când oamenii pleacă la muncă sau elevii la școală, și de la capăt de linie. 

Advertisement

„În continuare, la orele în care oamenii pleacă la serviciu și copiii pleacă la școală, trec autobuze în care nu se pot urca. Nu la 5 Călărași, aici spre capăt”, a mai punctat acesta. 

Consilierul spune că problemele cu parcările și mașinile ar putea fi rezolvate dacă orașul ar avea un sistem de transport în comun eficient, astfel încât călărășenii să nu mai fie nevoiți să circule cu mașina personală.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Apa rămâne ieftină la Grădiștea, dar calitatea rețelei vechi ridică probleme. Primarul și viceprimarul cer sprijinul localnicilor pentru gestionarea deșeurilor

Published

on

Vasile Matei - primar comuna Grădiștae

Primarul Vasile Matei spune că prețul apei din comuna Grădiștea este de 4 lei pe metru cub, un tarif considerat accesibil pentru nivelul local. Problema reală ține de calitatea rețelei vechi. Conductele din azbociment au peste 50 de ani și provin din perioada CAB, montate în anii 70. Rețeaua funcționează fără restricții, iar apa curge constant, dar instalațiile învechite afectează calitatea. Administrația locală vrea o rețea nouă, complet separată de cea veche.

Serviciul de vidanjare funcționează în fiecare miercuri și vineri în Satul Nou, cu un tarif de 100 de lei. În schimb, canalizarea nu este încă operațională.

Viceprimarul Sofian Gâdei spune că gestionarea deșeurilor este dificilă, deși comuna nu are datorii către firma de salubritate. Noul punct de colectare selectivă ar trebui să îmbunătățească situația. Problema principală vine din comportamentul unor localnici care aruncă gunoiul menajer pe domeniul public. Administrația strânge săptămânal resturile rămase în urma operatorului și colectează suplimentar mătura, frunzele și alte resturi din gospodării.

Câinii fără stăpân reprezintă un alt efect al depozitării necorespunzătoare. Primăria are contract cu municipiul Călărași pentru capturarea animalelor, însă atragerea lor este favorizată de hrana lăsată de cetățeni în fața gospodăriilor.

Advertisement

Primarul Vasile Matei le cere locuitorilor să colaboreze cu administrația și să semnaleze orice problemă. Comuna are 67 de kilometri de străzi, iar autoritățile spun că pot acționa eficient doar cu sprijinul oamenilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

O elevă de 12 ani din Călărași câștigă Premiul I la un concurs național de canto

Published

on

Bruna Efrema Bombardelli, o elevă de 12 ani din Călărași, a câștigat Premiul I la concursul „Talent și Pasiune by Luiza Stănescu”, desfășurat sâmbătă în București. Concursul a fost organizat în cadrul „Festivalului Inedit Music Show”, iar proba la care a concurat a fost folclor, secțiunea doină, categoria 11-12 ani.

Tu vezi în imagine diploma și medalia obținute, semn că munca ei dă rezultate. Bruna învață la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu și se pregătește la Palatul Copiilor Călărași la grupa de canto coordonată de profesoara Lavinia Vasile. Rezultatul vine după luni de repetiții, ore de studiu vocal și participări constante la evenimente dedicate tinerilor artiști.

Concursul va fi difuzat la TV în perioada următoare. Organizatorii spun că ediția a reunit tineri talentați din mai multe județe, iar juriul a evaluat interpretarea, expresivitatea și tehnica vocală.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Proiectul CNI pentru baza sportivă din Oltenița, blocat la 30%. Primăria continuă lucrările din fonduri proprii

Published

on

Mihăiță Beștea

Primarul Mihăiță Beștea a anunțat că lucrările la baza sportivă din Oltenița, finanțate inițial prin Compania Națională de Investiții, au fost sistate în această vară. Administrația locală a decis să continue modernizarea din bugetul propriu, pentru a evita degradarea investiției și abandonarea proiectului.

Proiectul de reabilitare a bazei sportive din Oltenița, derulat prin CNI, a fost oprit la doar 30% stadiu de execuție, fără o explicație clară din partea instituției.
„Este greu de înțeles de ce s-a emis un ordin de sistare după ce s-au cheltuit deja bani. Ori se finalizează, ori se pierd fonduri și se irosește munca făcută până acum. Am decis să intervenim noi, din bugetul local”, a declarat primarul Mihăiță Beștea.

Edilul a subliniat că blocajul apărut în sistemul de investiții al ministerelor a afectat inclusiv proiecte importante pentru comunitățile locale.
„Activitatea ministerelor este aproape blocată de teama măsurilor de austeritate. Dar proiectele locale nu pot aștepta. Oltenița are nevoie de infrastructură sportivă funcțională”, a precizat primarul.

După sistarea lucrărilor, Primăria Oltenița a început din fonduri proprii curățarea și reorganizarea bazei sportive.
„Am scos tone de materiale vechi, am reamenajat tribunele, am început modernizarea gradenelor și vom continua etapizat, în funcție de buget. Nu putem direcționa toți banii către sport, dar vom face lucrurile corect și durabil”, a adăugat Beștea.

Advertisement

Proiectul face parte dintr-un plan mai amplu de redare în folosință a infrastructurii sportive urbane, iar administrația locală are în vedere refacerea spațiilor de antrenament, a vestiarelor și a zonelor pentru public.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading