Costel Radu, infractorul din comuna Roseți care, acum două luni, pe 5 octombrie, orbit de gelozie și furie, a intrat peste fosta concubină în casă și a atacat-o cu un cuțit, iar pe o altă persoană a încendiat-o, va rămâne în arest preventiv încă 30 de zile, se arată în Decizia Tribunalul Călărași.
Radu își va sta după gratii în perioada sărbătorilor de iarnă. Incidentul șocant a avut loc pe 5 octombrie, când, furios că fosta sa iubită și-a refăcut viața, individul a pătruns în casa acesteia și a atacat membrii familiei.
În urma atacului violent, Radu a înjunghiat trei persoane, printre care fosta iubită, mama acesteia și iubitul actual al femeii, și a dat foc unui alt bărbat. Cel care a suferit arsuri extinse pe corp a fost chiar fostul socru, care a încercat să se apere. Toate cele trei victime au fost transportate la spital, iar starea celui mai grav rănit, fostul socru, a fost gravă.
După comiterea faptei sângeroase, Radu a fugit de la locul incidentului și a rămas ascuns timp de patru zile. A decis să se predea pe 9 octombrie, declarând anchetatorilor că s-a ascuns într-o baltă, unde a supraviețuit cu paine și apă.
La o zi de după ce s-a predat, infractorul Radu Costel i-a ghidat pe anchetatorii la locul faptei, explicând modul în care a acționat, și la locul unde s-a ascuns în baltă.