Connect with us

Știri

Petre Daea revine la Ministerul Agriculturii

Liderii PSD au votat în unanimitate, în ședința Consiliului Politic Național, pentru propunerea lui Petre Daea la ministerul Agriculturii, au declarat surse din partid pentru Digi24.ro.

Partidul Social Democrat s-a reunit într-o ședință a Consiliului Politic Național, de la ora 13, la Parlament, pentru a decide numele noului ministru al Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, anchetat de DNA. Liderii PSD au pe masă mai multe nume propuse, însă, potrivit unor surse din partid, Petre Daea „are o șansă bună” să revină la minister.

Decizia PSD de a-l propune din nou pe Petre Daea la ministerul Agriculturii ar putea fi un compromis făcut între taberele din partid. Postul de ministru al Agriculturii ar fi revenit organizației PSD Olt, controlată de secretarul general Paul Stănescu, organizație care l-a propus și pe Adrian Chesnoiu. Stănescu și-ar fi dorit ca partidul să îl propună acum pe Florin Ionuț Barbu, deputat PSD de Olt și președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.

Sursele politice mai spun că, un alt demnitar, de această dată din Călărași, și-ar fi arată interesul pentru ocuparea acestei funcții. Este vorba despre deputatul PSD Bîrcă Constantin, un apropriat de-al secretariatului de partid Paul Stănescu. Nu am putut obține un punct de vedere din partea demnitarului. 

Advertisement

“Felicitări domnului Petre Daea pentru noul mandat în fruntea Ministerului Agriculturii!

Ministrul Daea este un profesionist de care România, PSD și coaliția guvernamentală au nevoie, în contextul posibilei crize alimentare, cauzată de război, pandemie și marile probleme economice care decurg din acestea.

Sunt multe teme aflate pe agenda ministerului care trebuie gestionate urgent.

Una dintre ele a constituit o preocupare majoră și pentru mine – sistemul românesc de irigații, care trebuie finanțat cu prioritate, dar a fost ignorat de USR și nu a fost introdus în PNRR. Această uriașă greșeală trebuie corectată și banii europeni trebuie redirecționați în sistemele de irigații.

Suntem într-o situație delicată, seceta afectează culturile și fără un sistem de irigații bine pus la punct agricultorii vor suferi foarte mult.

Advertisement

Petre Daea trebuie să facă tot posibilul pentru a repune agricultura în centrul PNRR-ului și PSD va face tot ce-i stă în putință pentru renegocierea acestuia. Ministrul Daea va avea tot sprijinul parlamentar de care are nevoie și sper ca împreună să rezolvăm cât mai multe priorități ale agriculturii românești. Mult succes!” – a scris deputatul Bîrcă pe Facebook.

De partea cealaltă, tabăra Ciolacu l-ar fi vrut pe Daniel Butănoiu, secretar de stat în minister.

Marcel Ciolacu afirma, la finalul lunii trecute, că partidul pe care îl conduce are cinci sau şase variante pentru funcţia de ministru al Agriculturi rămasă vacantă după demisia lui Adrian Chesnoiu, spunând că Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii pe vremea când social-democraţii erau conduşi de Liviu Dragnea, a fost propus de unii colegi pentru acest post.

“Petre Daea – propunerea PSD pentru Ministerul Agriculturii! Aveam nevoie de un om care este pregătit să preia și să rezolve din prima zi problemele fermierilor români.
Domnul Daea este un profesionist desăvârșit, dar mai ales își iubește țara și acest pământ. Cu un asemenea ministru la Agricultură, românii vor avea mai multe produse românești!
Mult succes, Petre Daea!“ – scrie Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Advertisement

Știri

„Nu punem nici un popic!” Primăria Călărași blocată de… garanție!

De ce arată orașul ca un șantier cu dale sparte și mobilier urban degradat?

Ai trecut prin centrul Călărașiului și ai văzut dale sparte, popici (acele stâlpișori de protecție) dărâmați sau mobilier urban lăsat de izbeliște? Ți-ai zis, probabil: „Ce face primăria? Nu vede nimeni?” Ei bine, surpriză: vede, dar nu poate face nimic.

Primarul Dulce: „Dacă intervenim, pierdem garanția”

Într-o discuție aprinsă din ședința Consiliului Local din 26 iunie 2026, primarul Marius Dulce a explicat de ce nu se repară nimic în unele zone: totul e „în garanție”.

Totul a pornit de la nemulțumirea mai multor consilieri locali, dar și din reclamațiile primite de la cetățeni: „Centrul arată jalnic!” — au spus mai mulți aleși în ședința Consiliului Local Călărași din 26 iunie 2026.

Băncile sunt rupte, dalele de granit crăpate, iar popicii care ar trebui să protejeze trotuarele sunt căzuți sau lipsesc. Cei prezenți au cerut explicații clare: Cine repară? Când? De ce nu se face nimic?

Advertisement

Răspunsul a fost unul care i-a lăsat mască pe mulți: „Nu putem repara nimic. Totul e în garanție!” — a declarat primarul Marius Dulce. Această justificare a declanșat un val de reacții și discuții aprinse despre cât timp trebuie să mai stea orașul „în așteptare”, doar pentru că lucrările sunt „protejate” de garanții contractuale.

Așadar, orice reparație ar însemna pierderea banilor asigurați prin contractele de execuție. În plus, nici în carosabil nu pot face nimic fără aprobări în lanț.

Cetățenii sparg, primăria „notează”

Consilierii au cerut intervenții rapide. Se mătură cioburi, se dărâmă stâlpișori, dar primăria „doar notează”. De ce? Pentru că toate aceste lucrări sunt sub supravegherea firmelor de construcții până la expirarea garanției. Orice reparație făcută de primărie ar însemna că firma nu mai e responsabilă.

„Dacă intru să schimb un popic azi, mâine vine constructorul și zice că l-am stricat eu, nu el,” a explicat primarul.

Și popicii-s cu scandal!

Pe strada București, de exemplu, stâlpii montați sunt considerați prost aleși. Proiectantul „n-a vrut să renunțe la model”. Dulce spune că acum nu mai găsește același tip de popic, iar oamenii se întreabă: „De ce nu puneți alții?”. Răspunsul e același: garanția!

Advertisement

„Bani avem, dar suntem legați de mâini”

E clar că primăria nu duce lipsă de intenții bune sau de bani europeni, dar e blocată într-o capcană birocratică în care „garantia e sfântă”.

Continue Reading

Știri

Regulamentul Căminului „Sfântul Antim Ivireanul”, aprobat cu rezerve: consilierii cer transparență și claritate

Consiliul Local al municipiului Călărași a aprobat, cu observații și abțineri, regulamentul de organizare și funcționare al Căminului pentru persoane vârstnice „Sfântul Antim Ivireanul”, în cadrul proiectului de hotărâre nr. 5 aflat pe ordinea de zi.

Proiectul a primit aviz favorabil din partea Comisiei de Servicii Publice, însă în plenul ședinței au fost exprimate nemulțumiri privind modul în care a fost redactat și prezentat documentul, format din peste 80 de pagini.

Consilierul Costin Milescu (USR) a propus ca în viitor astfel de regulamente să fie însoțite de o fișă de revizie, pentru a evidenția punctual modificările față de forma anterioară:

„E dificil să compari 80 de pagini cu alte 80 din hotărârea precedentă. Ar fi mult mai eficient dacă am avea o fișă cu reviziile – să știm ce s-a schimbat și unde. Altfel pierdem timp și consistență în analiză.”

Consilierul PNL Viorel Ivanciu a ridicat, la rândul său, observații ale grupului politic pe marginea regulamentului, sugerând că anumite prevederi sunt neclare sau incorecte:

Advertisement

„Considerăm că anumite lucruri nu sunt făcute bine. Am vrea ca observațiile să fie transmise celor care au întocmit proiectul, pentru a fi discutate și remediate, fără a pierde timp suplimentar în plen.”

Georgiana Teodorescu a reacționat scurt:

„Era bine dacă le primeam și noi de ieri…”

În ciuda obiecțiilor, regulamentul a fost supus la vot și a fost adoptat cu 12 voturi pentru, 4 împotrivă (grupul AUR) și 4 abțineri (grupul PNL).

Continue Reading

Știri

Oltenița: Scăpăm de țânțari, ne bucurăm de vară!

Primăria Municipiului Oltenița a anunțat că se derulează două nopți de tratamente împotriva țânțarilor în toată localitatea — vineri și sâmbătă, 4 și 5 iulie, între orele 22:00 și 05:00, pentru ca locuitorii să se poată bucura de serile de vară fără disconfortul provocat de insecte.

🦟 Scăpăm de țânțari, ne bucurăm de vară!

Primarul orașului transmite că activitățile se desfășoară cu folosirea substanțelor omologate și avizate, garantând siguranță pentru oameni și animale. Acțiunea vizează reducerea semnificativă a populațiilor de țânțari și alte insecte care pot afecta confortul nocturn al cetățenilor.

Ce trebuie să știți

Advertisement
  • Acțiunea va acoperi întreg teritoriul orașului Oltenița, inclusiv zone rezidențiale și spații publice.
  • Este posibilă reprogramarea intervenției în funcție de evoluția condițiilor meteorologice — dacă vremea nu permite, primăria va comunica o dată alternativă.
  • Apicultori, atenție: vă rugăm să protejați stupii în perioada tratamentelor, pentru a preveni orice risc asupra albinelor.

De ce contează

Serile liniștite de vară sunt prețuite de toți. Cu acțiuni proactive și planificate, autoritățile locale urmăresc să creeze un mediu mai plăcut pentru socializare, relaxare în aer liber și plimbări nocturne în liniște.

Recomandări practice pentru cetățeni înainte de tratament:

  • Dacă locuiți în apropierea zonei tratate, feriți ferestrele și ușile între orele menționate.
  • Acoperi recipientele cu miere și apă, protecte stupii — pentru apicultori.
  • Respectați eventualele instrucțiuni suplimentare comunicate de Primărie în cazul reprogramării.

Astfel de acțiuni de deratizare sunt tot mai necesare în sezonul cald pentru a limita transmiterea bolilor de către insecte, dar și pentru a ridica calitatea vieții comunității. Oltenița spune “adio” țânțarilor și salută serile liniștite de vară!

Continue Reading