Seniorii de la Căminul „Sfântul Antim Ivireanul”, într-o zi de sărbătoare și recunoștință

Seniorii din cadrul Căminului „Sfântul Antim Ivireanul” au început ziua de astăzi într-un mod deosebit, participând la o slujbă religioasă desfășurată la Crucea de Leac din localitatea Coslogeni, un loc încărcat de spiritualitate și tradiție.

După momentul de rugăciune, la invitația conducerii Consiliului Județean Călărași, vârstnicii au avut ocazia să viziteze sediul instituției județene, unde aleșii locali și personalul administrativ își desfășoară activitatea zilnică. Vizita a fost un prilej de socializare, de învățare și de apropiere între generații, aducând bucurie și emoție în rândul seniorilor.

📸 „Zi frumoasă tuturor!” – au transmis reprezentanții Căminului, care continuă să ofere beneficiarilor momente de suflet și activități menite să le îmbogățească viața de zi cu zi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

„Jumătate din certificatele de handicap sunt false!” – Ministrul Sănătății anunță măsuri dure!

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat recent că un procent

Subsecretarul de Stat a participat la deschiderea Proiectului Național Constanța Dezbate

Subsecretarul de Stat, Ciprian Pandea, a participat vineri, 31 martie