Connect with us

Știri

Petre Daea revine la Ministerul Agriculturii

Liderii PSD au votat în unanimitate, în ședința Consiliului Politic Național, pentru propunerea lui Petre Daea la ministerul Agriculturii, au declarat surse din partid pentru Digi24.ro.

Partidul Social Democrat s-a reunit într-o ședință a Consiliului Politic Național, de la ora 13, la Parlament, pentru a decide numele noului ministru al Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, anchetat de DNA. Liderii PSD au pe masă mai multe nume propuse, însă, potrivit unor surse din partid, Petre Daea „are o șansă bună” să revină la minister.

Decizia PSD de a-l propune din nou pe Petre Daea la ministerul Agriculturii ar putea fi un compromis făcut între taberele din partid. Postul de ministru al Agriculturii ar fi revenit organizației PSD Olt, controlată de secretarul general Paul Stănescu, organizație care l-a propus și pe Adrian Chesnoiu. Stănescu și-ar fi dorit ca partidul să îl propună acum pe Florin Ionuț Barbu, deputat PSD de Olt și președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.

Sursele politice mai spun că, un alt demnitar, de această dată din Călărași, și-ar fi arată interesul pentru ocuparea acestei funcții. Este vorba despre deputatul PSD Bîrcă Constantin, un apropriat de-al secretariatului de partid Paul Stănescu. Nu am putut obține un punct de vedere din partea demnitarului. 

Advertisement

“Felicitări domnului Petre Daea pentru noul mandat în fruntea Ministerului Agriculturii!

Ministrul Daea este un profesionist de care România, PSD și coaliția guvernamentală au nevoie, în contextul posibilei crize alimentare, cauzată de război, pandemie și marile probleme economice care decurg din acestea.

Sunt multe teme aflate pe agenda ministerului care trebuie gestionate urgent.

Una dintre ele a constituit o preocupare majoră și pentru mine – sistemul românesc de irigații, care trebuie finanțat cu prioritate, dar a fost ignorat de USR și nu a fost introdus în PNRR. Această uriașă greșeală trebuie corectată și banii europeni trebuie redirecționați în sistemele de irigații.

Suntem într-o situație delicată, seceta afectează culturile și fără un sistem de irigații bine pus la punct agricultorii vor suferi foarte mult.

Advertisement

Petre Daea trebuie să facă tot posibilul pentru a repune agricultura în centrul PNRR-ului și PSD va face tot ce-i stă în putință pentru renegocierea acestuia. Ministrul Daea va avea tot sprijinul parlamentar de care are nevoie și sper ca împreună să rezolvăm cât mai multe priorități ale agriculturii românești. Mult succes!” – a scris deputatul Bîrcă pe Facebook.

De partea cealaltă, tabăra Ciolacu l-ar fi vrut pe Daniel Butănoiu, secretar de stat în minister.

Marcel Ciolacu afirma, la finalul lunii trecute, că partidul pe care îl conduce are cinci sau şase variante pentru funcţia de ministru al Agriculturi rămasă vacantă după demisia lui Adrian Chesnoiu, spunând că Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii pe vremea când social-democraţii erau conduşi de Liviu Dragnea, a fost propus de unii colegi pentru acest post.

“Petre Daea – propunerea PSD pentru Ministerul Agriculturii! Aveam nevoie de un om care este pregătit să preia și să rezolve din prima zi problemele fermierilor români.
Domnul Daea este un profesionist desăvârșit, dar mai ales își iubește țara și acest pământ. Cu un asemenea ministru la Agricultură, românii vor avea mai multe produse românești!
Mult succes, Petre Daea!“ – scrie Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Advertisement

Știri

Oltenița: Scăpăm de țânțari, ne bucurăm de vară!

Primăria Municipiului Oltenița a anunțat că se derulează două nopți de tratamente împotriva țânțarilor în toată localitatea — vineri și sâmbătă, 4 și 5 iulie, între orele 22:00 și 05:00, pentru ca locuitorii să se poată bucura de serile de vară fără disconfortul provocat de insecte.

🦟 Scăpăm de țânțari, ne bucurăm de vară!

Primarul orașului transmite că activitățile se desfășoară cu folosirea substanțelor omologate și avizate, garantând siguranță pentru oameni și animale. Acțiunea vizează reducerea semnificativă a populațiilor de țânțari și alte insecte care pot afecta confortul nocturn al cetățenilor.

Ce trebuie să știți

Advertisement
  • Acțiunea va acoperi întreg teritoriul orașului Oltenița, inclusiv zone rezidențiale și spații publice.
  • Este posibilă reprogramarea intervenției în funcție de evoluția condițiilor meteorologice — dacă vremea nu permite, primăria va comunica o dată alternativă.
  • Apicultori, atenție: vă rugăm să protejați stupii în perioada tratamentelor, pentru a preveni orice risc asupra albinelor.

De ce contează

Serile liniștite de vară sunt prețuite de toți. Cu acțiuni proactive și planificate, autoritățile locale urmăresc să creeze un mediu mai plăcut pentru socializare, relaxare în aer liber și plimbări nocturne în liniște.

Recomandări practice pentru cetățeni înainte de tratament:

  • Dacă locuiți în apropierea zonei tratate, feriți ferestrele și ușile între orele menționate.
  • Acoperi recipientele cu miere și apă, protecte stupii — pentru apicultori.
  • Respectați eventualele instrucțiuni suplimentare comunicate de Primărie în cazul reprogramării.

Astfel de acțiuni de deratizare sunt tot mai necesare în sezonul cald pentru a limita transmiterea bolilor de către insecte, dar și pentru a ridica calitatea vieții comunității. Oltenița spune “adio” țânțarilor și salută serile liniștite de vară!

Continue Reading

Știri

PSD Călărași, omagiu de Ziua Drapelului Național: „România este o datorie, o moștenire și un ideal”

Astăzi, 26 iunie, cu ocazia Zilei Drapelului Național, Organizația PSD Călărași a transmis un mesaj de respect și recunoștință față de unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității naționale: tricolorul românesc.

„Drapelul spune povestea unei națiuni care nu a încetat niciodată să lupte, să spere și să construiască. Este un simbol care ne unește ca popor, indiferent de vremuri și greutăți”, se arată în mesajul organizației județene.

Președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, a subliniat că adevăratul patriotism se exprimă prin fapte, nu doar prin vorbe:
„Cred cu tărie că patriotismul înseamnă faptele care aduc onoare țării. Tricolorul ne amintește că România este o datorie, o moștenire și un ideal. Să fim demni de steagul sub care trăim!”

Cu acest prilej, social-democrații din Călărași le-au transmis tuturor românilor gânduri de solidaritate, unitate și speranță.

Advertisement

La mulți ani, Drapelului României!
La mulți ani, România!

Continue Reading

Știri

Primăria Călărași are 101 oameni la Spații Verzi, dar plătește o altă firmă să facă treaba

Municipiul Călărași se confruntă cu o situație administrativă paradoxală: în timp ce Serviciul Public Pavaje Spații Verzi (SPPSV), aflat în subordinea primăriei, funcționează cu 101 angajați plătiți din bani publici, autoritatea locală continuă să externalizeze, an de an, serviciile de cosit mecanic al ierbii către o firmă privată — Lazy Garden SRL.

Potrivit datelor oficiale, firma a avut în 2024 un număr mediu de doar 3 angajați. În anii anteriori, cifra a fost ușor mai mare, dar nu a depășit 5 angajați. Cu toate acestea, Lazy Garden a reușit să câștige contracte în valoare totală de 2.189.412,75 lei (fără TVA) între 2021 și 2025, pentru servicii precum:

  • cosit mecanic al ierbii
  • încărcare și transport vegetație
  • întreținerea spațiilor verzi pe suprafețe mari, de peste 200.000 mp/an

Doar în perioada 2021–2025, Lazy Garden a încheiat contracte în valoare de aproape 2 milioane de lei (fara TVA), prin licitații directe sau achiziții publice, pentru a presta activități pe care, teoretic, SPPSV ar trebui să le poată realiza intern.

An Valoare totală contracte (RON)
2021 266.190,00
2022 533.430,75
2023 501.674,75
2024 520.354,75
2025 367.762,50

În unele cazuri, contractele au presupus întreținerea unor suprafețe de peste 200.000 mp și manipularea a peste 100 de tone de vegetație – toate în termene relativ scurte.

Am întrebat: cum este posibil ca o firmă cu 3 angajați să acopere munca de zeci de oameni?

Pentru clarificări, l-am contactat pe administratorul firmei Lazy Garden SRL, Lucian Croitoru. I-am adresat întrebarea direct: care este secretul capacității firmei sale de a realiza lucrări care ar necesita, în mod realist, cel puțin 40–50 de oameni pe teren?

Advertisement

Lucian Croitoru ne-a răspuns:

„Activitatea este acoperită prin încadrarea de persoane în regim zilier, în baza legii. Sunt folosiți strict în anumite zile, pentru o perioadă determinată.”

Pentru confirmare, am discutat și cu șeful ITM Călărași, Nicolae Dumitru, care a precizat:

„Este legal ca o firmă să angajeze zilieri în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea duratei zilnice maxime și a numărului de zile lucrate per an. Obligația raportării prin aplicația electronică Revizor este respectată în acest caz.”

Este de asemenea legitim să ne întrebăm ce activitate reală desfășoară SPPSV, dacă pentru lucrările de bază – întreținerea spațiilor verzi – se apelează constant la contracte externe. Mai ales în condițiile în care structura serviciului include zeci de angajați pentru drumuri, pepinieră, atelier mecanic și chiar mixturi asfaltice.

Aceste practici ridică semne de întrebare nu doar privind eficiența administrativă, ci și utilizarea fondurilor publice. Primăria plătește:

  • Salariile lunare a 101 persoane
  • Contracte externe repetate, de sute de mii de lei anual

Advertisement
Continue Reading