Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 542

Știri

ADR Sud Muntenia, partener în clusterul Start Inovare

Published

on

În data de 21 iunie, la București a avut loc evenimentul de lansare a clusterului Start Inovare, ce a fost găzduit de Institutul de Studii şi Proiectări Energetice!

Asociația Start Inovare s-a înființat în anul 2016, fiind astfel rezultatul unui proces de colaborare între entități provenind din zone diverse ale economiei, care s-au reunit cu scopul de a facilita transferul tehnologic, pe scară largă, a celor mai avansate tehnologii menite să rezolve probleme din agricultură, mediu, energie, IT etc.. Din cluster fac parte ADR Sud Muntenia, companii de renume mondial (General Electric, Kapsch), leaderi pe piață locală (Iridex, ISPE), universități, companii private de R&D, asociații etc., care împreună au capacitatea tehnologică de know-how și financiară de a genera soluții inovative cu aplicabilitate imediată. Membrii clusterului Start Inovare însumează o experiență și o istorie impresionantă în domeniul inovării și al transferului tehnologic, care, transpuse în cifre, arată astfel: peste 300 de ani de expertiză cumulată la nivel mondial; peste 2.000 de angajați în domenii extrem de variate precum energie, IT, agricultură, mediu, aeronave etc..

În deschiderea evenimentului de lansare, denumit „Smart Infrastructure Workshop”, directorul ADR Sud Muntenia, dr ing. Liviu Mușat, a vorbit despre importanța participării în acest proiect ambițios pe de-o parte pentru sprijinirea dezvoltării comunităților locale din regiunea noastră, iar pe de altă parte pentru aportul important pe care îl poate avea Agenția în clusterul Start Inovare, datorită expertizei profesionale construite în cei aproape 20 de ani de existență:

„În momentul în care am primit propunerea de a fi parteneri în cadrul acestui proiect atât de îndrăzneț – clusterul Start Inovare -, am acceptat fără ezitare participarea Agenției. În primul rând fiindcă regiunea în care noi ne desfășurăm activitatea are nevoie de acest parteneriat, în care transferul tehnologic și de know-how sunt soluții cheie pentru o dezvoltare durabilă armonioasă, care poate astfel genera o creștere a nivelului trai în comunitățile locale.

Advertisement

De asemenea, un alt motiv care a stat la baza implicării noastre în acest cluster este dat de faptul că Agenția, în cei aproape 20 de ani de existență, a câștigat o expertiză profesională importantă în domeniul dezvoltării regionale, pe care dorim să o oferim la rândul nostru acestui cluster, onorați fiind că suntem alături de dumneavostră.

Prioritățile pe care clusterul și le-a propus se identifică aproape în totalitate cu prioritățile regiunii noastre, și aici mă refer în mod special la agricultură, industria alimentară, industria auto etc. Avem resurse și avem tradiție în regiunea Sud Muntenia, dar din păcate nu mai avem competitivitate, care, fără revigorarea domeniului cercetării este aproape o utopie. Drept pentru care credem în acest tip de dezvoltare în parteneriat, prin clusterul Start Inovare, și ne alăturăm acestei inițiative cu toată convingerea că poate fi o soluție pentru problemele cu care se confruntă cei peste 3 milioane de locuitori ai regiunii Sud Muntenia.

Venim cu toată încrederea și ne dorim să fim un membru de bază al clusterului, încredințându-vă că vom face tot ceea ce ne stă în putere ca Start Inovare să fie un succes.” 

În prima parte a evenimentului de lansare a avut loc o sesiune plenară de prezentare a clusterului și a membrilor acestuia, precum și o serie de discursuri din partea autorităților și ale unor organisme financiare naționale și internaționale. Ulterior, s-au desfășurat în paralel workshop-uri în domeniile: agricultură, mediu, energie și IT&C, în cadrul cărora au fost prezentate tendințele de dezvoltare pentru aceste sectoare de interes, precum și date cu privire la principalele noutăţi tehnologice din aceste domenii.

Organizația poate oferi prin intermediul membrilor săi soluții inovative pentru o mare diversitate de probleme cum ar fi: tehnologiile de compostare, rețele inteligente de energie, IT, telemedicină, drone etc.. Elementul central îl constituie capacitatea entităților reunite în această asociație de a accesa cele mai revoluționare tehnologii în domeniu, fundamentate pe principiile integrității și ale bunelor practici, și de a le pune în sprijinul economiei naționale, prin intermediul companiilor românești.

Advertisement

Mai multe informații despre clusterul Start Inovare găsiți accesând website-ul www.startinovare.ro sau direct contactând asociația la adresa de e-mail: [email protected].

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Cinema Călărași / Acțiune și supraviețuire în junglă: „Anaconda”

Published

on

Finalul de an aduce adrenalină la Cinema Călărași cu filmul „Anaconda”, programat între 27 și 30 decembrie 2025. O trupă de artiști de circ rămâne captivă într-o junglă tropicală, unde o creatură mortală le transformă călătoria într-o luptă pentru viață.

Program:
• 27–28.12 – ora 17:00
• 29–30.12 – orele 17:00 și 20:00

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Poliția, în stradă de Crăciun: măsuri speciale dispuse de IPJ Călărași pentru minivacanța de iarnă

Published

on

Poliția, în stradă de Crăciun: măsuri speciale dispuse de IPJ Călărași pentru minivacanța de iarnă

Pentru ca sărbătorile de iarnă să se desfășoare fără incidente, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași vor fi prezenți zilnic în teren și vor acționa suplimentar în perioada 24–28 decembrie, în contextul minivacanței de Crăciun.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Călărași, la nivelul inspectoratului au fost dispuse măsuri speciale pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru asigurarea unei intervenții rapide în situații de risc.

Polițiștii vor intensifica activitățile de patrulare, cu precădere în zonele aglomerate, în apropierea piețelor, centrelor comerciale și în locurile unde sunt anunțate evenimente cu public numeros. Scopul principal este descurajarea comportamentelor antisociale și aplicarea fermă a legii.

Totodată, o atenție sporită va fi acordată verificării respectării legislației privind comercializarea produselor alimentare specifice acestei perioade, dar și modului de comercializare și utilizare a articolelor pirotehnice, un subiect sensibil în preajma sărbătorilor.

Advertisement

Pe linie rutieră, polițiștii atrag atenția asupra valorilor ridicate de trafic din aceste zile și fac apel la responsabilitate din partea conducătorilor auto. Echipajele de la Rutieră vor fi zilnic pe drumurile județului pentru prevenirea accidentelor, fluidizarea traficului și sprijinirea participanților la trafic.

Reprezentanții IPJ Călărași le recomandă cetățenilor ca, în cazul în care au nevoie de ajutor sau sunt martorii unor fapte antisociale, să apeleze cu încredere la cel mai apropiat polițist sau la 112 – Apelul Unic de Urgență.

Autoritățile transmit, în final, un mesaj de sărbători liniștite și în siguranță pentru toți locuitorii județului Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

„Poveste de Crăciun pentru oameni mari” – de Dan Bițuică

Published

on

Îmi este frig. Un frig care pătrunde până în măduva oaselor, în timp ce zăpada continuă să cadă lin, cu fulgi calmi și pufoși, ca într-un vis shakespearian, plutind lent peste umbrele orașului. Oare câte ierni au trecut peste mine? Nu le mai țin socoteala – nu pentru că ar fi fost prea multe, ci pentru că ultimele zece au fost toate la fel: lipsite de culoare, doar alb infinit și negru profund, ca o pânză pe care viața a uitat să mai picteze.

Acum zece ani, printr-o întâmplare crudă și nefericită, am pierdut totul: familia, casa, prietenii, chiar și rudele îndepărtate. Singurul companion fidel care mi-a rămas este un cățel vesel, un suflet mic și blănos, la fel de înfrigurat ca mine. Împreună suntem flămânzi, dar fericiți în sărăcia noastră simplă. În serile geroase, după ce găsim un adăpost precar – o bancă în parc, un colț sub un pod –, îl bag în haina mea uzată și ne încălzim unul pe altul. El are norocul să fie acoperit complet de blana lui, dar mie îmi degeră picioarele uneori, obligându-mă să mă ridic somnoros din amorțeală și să mă mișc, să alerg în loc, doar ca să alung gerul.

Zilele sunt mai grele decât nopțile. Oamenii trec pe lângă mine cu priviri pline de dispreț, etichetându-mă în grabă: alcoolic, ratat, cerșetor prefăcut. Dar eu nu cerșesc. Niciodată nu am făcut-o. Chiar și așa sărac și murdar, mai păstrez o fărâmă de mândrie omenească – acea demnitate pe care nimeni nu ar trebui să o piardă. Nu am vrut să primesc nimic gratis, să apelez la ajutoare de la primărie sau de la stat. Îmi câștig pâinea cinstit, muncind la deszăpezire. Câștig atât cât să-mi umplu burta o dată pe zi – și, firește, să nu-l las pe amicului meu să flămânzească.

Muncesc din greu. Uneori, omul pentru care lopătez zăpada nu-mi dă nimic, ba chiar mă alungă cu înjurături. Dar eu nu mă supăr. Știu că voi găsi altul, mai bun. În viață, nu primim întotdeauna doar ce ne dorim – asta e lecția pe care gerul mi-a întipărit-o adânc în suflet.

Advertisement

E Ajunul Crăciunului. Luminile orașului scapără ca niște stele căzătoare captive în geamuri, iar ferestrele blocurilor înalte dezvăluie scene de basm: brazi împodobiți cu globuri strălucitoare, mese încărcate cu bucate, familii adunate la căldură. Mirosul de cozonaci și sarmale plutește în aer, amestecat cu râsul copiilor care îl așteaptă pe Moș Crăciun. Totul e pregătit pentru minune: fulgii de nea acoperă încet străzile, transformând orașul într-un tărâm de turtă dulce, din care să se înfrupte toți pruncii lumii.

Eu stau pe o bancă, privind în sus. Zăpada mă acoperă treptat, ca un giulgiu alb și rece, iar corpul îmi devine din ce în ce mai amorțit. Ochii mi se ațintesc spre cerul înstelat, sperând că printre puținele luminițe care străpung norii îl voi zări pe Moș Crăciun. Vreau să-l strig, să-i cer să-mi aducă înapoi viața pierdută – familia, căldura unui cămin adevărat.

Ușor, ochii mi se închid. O căldură binefăcătoare, neașteptată, începe să-mi inunde trupul înlemnit. Prietenul meu cel mic îmi linge fața cu limba lui moale și caldă, încercând să îndepărteze stratul de zăpadă așternut pe obraji. Dar eu simt altceva: căldura copilăriei, mirosul sobei cu lemne arzând, îmbrățișarea mamei. E o seară magică, plină de minuni nevăzute. Parcă îi văd pe părinții mei chemându-mă la ei, cu brațele deschise, îmbiinndu-mă cu bucate tradiționale – sarmale aburinde, cozonaci proaspeți, vin fiert cu scorțișoară – pe care nu le pot refuza.

Privesc cățelul de lângă mine, cu ochii lui credincioși, și-i șoptesc: „A sosit vremea să merg la familia mea. Tu va trebui să te descurci singur de acum.“ Se uită la mine cu o înțelegere adâncă, de parcă ar ști totul, și își trece limba peste degetele mele înghețate, în semn de rămas-bun și recunoștință.

Atunci apare și Moșul, cu sania lui strălucitoare trasă de reni invizibili. Îmi spune blând: „Ți-am adus ce ți-ai dorit cel mai mult – să fii din nou cu cei dragi.“ E primul dar cu adevărat generos pe care-l primesc în viață. Sus, în ceruri, răsună colinde eterice, ca un cor de îngeri, iar eu pășesc ușurel printre ele, eliberat de povara pământului.

Advertisement

Demult așteptam să trăiesc o poveste de Crăciun cu adevărat fericită.

A doua zi, trecătorii descoperă pe bancă un om înghețat, acoperit de un strat gros de zăpadă, și un cățel zgribulit lângă el – credincios până în ultima clipă, chiar și după ce stăpânul său plecase spre ceruri, în sania magică a Moșului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading