Connect with us

Știri

Directorul general al AFIR a participat la campania de informare organizată de către MADR

Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian – Ionuț CHESNOIU, a participat în zilele de 21 și 22 iunie 2017 la o serie de întâlniri de informare în județele Tulcea și Constanța.

                   Evenimentele au fost organizate de către Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (AM PNDR) din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), care derulează în acestă perioadă o campanie de informare privind accesarea fondurilor europene, disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

                   Această campanie de informare a demarat în data de 21 iunie cu întâlnirea de la Consiliul Județean Tulcea, unde alături de Secretarul de Stat în cadrul MADR, Alexandru POTOR, au mai luat parte Directorul General al AM PNDR, Florentina TUDOR, Șeful Biroului RNDR (Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală), Mihai HERCIU. La întâlnire au mai luat parte vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru MERGEANI și președitele ADI (Asociației de Dezvoltare Intercomunitară) ITI – Delta Dunării, Petre ILIE.

                   De asemenea, printre participanții la întrunire s-au numărat și reprezentanții GAL-urilor din zonă (județele Tulcea, Brăila și Galați), cei ai autoritățiilor locale din județul Tulcea, fermieri și solicitanți de fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Advertisement

                   „Vă asigur de toată susținerea mea în accesarea fondurilor europene, disponibile prin PNDR 2020, cu mențiunea că nu putem ieși din cadrul legal de implementarea a acestor fonduri. Analizăm cu celeritate toate problemele și obervațiile pe care ni le semnalați și căutăm cele mai bune soluții, dar vom acționa în spiritul și litera legii, de fiecare dată.” a declarat directorul general al AFIR, Adrian – Ionuț CHESNOIU în cadrul întâlnirii de la Tulcea.

Autoritatea de Management pentru PNDR, prin Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală (RNDR), își propune derularea unei campanii de informare a fermierilor, a Unităților Administrativ Teritoriale (UAT-urilor) prin reprezentanții legali, a asociațiilor de profil, a Grupurilor de Acțiune Locală (GAL-urilor) etc, cu privire la posibilitățile de accesarea a submăsurilor din cadrul PNDR 2020. Acțiunile își propun conștientizarea celor interesați să dezvolte investiții în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale referitor la elaborarea și depunerea proiectelor în cadrul sesiunilor active din anul 2017.

                    Următoarea întâlnire s-a desfășurat în data de 22 iunie, la Constanța, cu participarea Secretarului de Stat, Alexandru POTOR, a Directorului general al AM PNDR, Florentina TUDOR, a Șefului Biroului RNDR, Mihai HERCIU, iar din partea AFIR a Directorului General, Adrian – Ionuț CHESNOIU. La întrunire a luat parte și primarul municipiului Constanța, Decebal FĂGĂDĂU.

                    În această a doua sesiune din cadrul campaniei de informare derulate de RNDR, au luat parte fermieri, GAL-uri, reprezentanți ai autoritățiilor locale din județul Constanța, dar și ai OUAI-urilor din zonă. Totodată, au fost prezenți la întâlnire și reprezentanți ai societăților de consultanță din domeniul fondurilor europene.

                   „Sunt încântat să iau parte la această serie de întâlniri care a debutat ieri la Tulcea, în ideea de a fi cât mai aproape de beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală, unul dintre obiectivele propuse la preluarea mandatului fiind o relație cât mai bună atât cu beneficiarii, cât și cu solicitanții de finanțare. Nu este o muncă ușoară, dar către sfârșitul anului vom avea primele concluzii cu privire la gradul de absorbție și la modul cum au evoluat submăsurile din Program. Informațiile culese de la dumneavoastră sunt importante și încercăm să le transpunem în procedurile noastre de lucru, astfel încât relația dintre beneficiari și Agenție să fie una cât mai facilă în atingerea obiectivelor comune pe care ni le-am propus. ” a precizat Directorul general al AFIR, Adrian – Ionuț CHESNOIU.

Advertisement

                   Reprezentanții MADR și AFIR au prezentat oportunitățiile de finanțare pe care le pot accesa toți cei care doresc să depună proiecte de investiții agricole și non-agricole din mediul rural. De asemenea, au raspuns întrebărilor venite din partea celor prezenți și au clarificat anumite aspecte referitoare la accesarea submăsurilor din PNDR 2020.

Știri

Autogara Obor, controlată de mafia microbuzelor. Călătorii spre Călărași, prinși la mijloc într-un război al transportatorilor

Un adevărat scandal mocnește, zi de zi, în Autogara Obor din Capitală, acolo unde noua rută legală București – Călărași este sabotată de metode care ating zona penalului. Călătorii care vor să urce în microbuzele firmelor călărășene – intrate legal pe piață în urma liberalizării transportului de la 1 iulie – sunt întorși din drum, agresați verbal și îndrumați forțat spre alte mașini, aparținând unei firme deja cunoscute pentru practici neloiale.

„Vin, te scuipă, te înjură, iau oamenii de lângă mașină!”

Șoferii care refuză să cedeze presiunilor vorbesc, cu teamă și resemnare, despre monopolul forțat pe care unii vor să îl păstreze cu orice preț, chiar și cu încălcarea flagrantă a legii:

„Ei au făcut 50 de lei cursa până acum. Acum vin cu 10 lei, doar ca să ne scoată de pe traseu. Dacă rămân iar singuri, o urcă la 100! Se urcă la tine-n mașină și ia călătorii cu japca. ‘Hai cu mine gratis! Hai cu mine 10 lei!’”, povestește un șofer, aproape singur în microbuzul său.

Călătorii sunt zăpăciți, împinși de colo-colo, în timp ce alții, aflați în misiune de „descurajare”, nu ezită să aplice intimidări directe. Un bărbat tatuat, devenit „paznic neoficial” al autogării, le ordonă celor care vor să urce la firmele călărășene:
„Stai la mașină, mă! Ce cauți aici?”

Un sistem cu rădăcini vechi: dosare penale, abuzuri și condamnări

Problema nu este nouă. În spatele haosului din autogară stau ani de practici abuzive tolerate de instituții ale statului.
Potrivit presei, în 2017, Daniela Dobrilă, fost director în cadrul Autorității Rutiere Române – Direcția Licențe, a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru luare de mită, complicitate la spălare de bani și folosirea de informații nepublice.

Advertisement

Mai mult, în același an, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi suprapus licențe de transport pe ruta Călărași – București, exact traseul care astăzi generează conflictul.

Lucian Carapidis, administratorul SC TUDAN SRL, a reclamat situația la toate instituțiile posibile: Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Consiliul Concurenței și Ministerul Administrației și Internelor.

Deocamdată, poliția tace, iar haosul din Autogara Obor continuă nestingherit.

„Este un monopol. Concurență neloială în toată regula! Dar nu se întâmplă nimic…”, adaugă un șofer.

Cât mai costă o călătorie? Cât mai valorează legea?

În tot acest scenariu, prețul unei călătorii București – Călărași a ajuns la 10 lei, doar pentru ca unele firme să rămână singure pe piață, așa cum au făcut ani la rând, când tarifele ajungeau și la 50 lei.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Meci de vis pentru Spicul Vâlcelele: amical de gală împotriva Rapidului București!

Un moment istoric pentru fotbalul din județul Călărași! Echipa Spicul Vâlcelele a disputat, sâmbătă, un meci amical de prestigiu împotriva uneia dintre cele mai iubite și titrate formații din România – FC Rapid București.

Partida s-a desfășurat pe terenul de la Baza Constructorul Mobexpert din București, iar pentru echipa călărășeană a fost o adevărată onoare să se afle față în față cu o formație de Liga 1, cu o istorie bogată și o galerie legendară.

Pe lângă emoția întâlnirii, meciul a fost și o lecție de profesionalism și angajament, în care Spicul Vâlcelele a reușit să-și testeze potențialul în compania unui adversar de top. Atmosfera de pe teren a fost una de respect reciproc, iar intensitatea jocului a pus la încercare pregătirea fizică și tactică a echipei din Vâlcelele.

Întâlnirea a avut și o încărcătură emoțională aparte: în prezentul lot al Spicului se regăsesc jucători care au scris, la rândul lor, pagini din istoria Rapidului:

Advertisement
  • Marian Vlada, actualul antrenor principal și fost atacant important al giuleștenilor
  • Raul Costin, mijlocaș experimentat care a evoluat pentru Rapid și alte echipe din Liga 1
  • Bogdan Barbu, jucător care a purtat tricoul vișiniu în anii săi de glorie

„A fost un moment cu adevărat special pentru clubul nostru. Ne motivează să muncim și mai mult pentru a ne atinge obiectivele. Mulțumim Rapidului pentru invitație și pentru ospitalitate!”, au transmis reprezentanții Spicului Vâlcelele.

Meciul cu Rapid va rămâne un reper important în istoria clubului și un imbold în plus pentru noul sezon competițional.

Continue Reading

Știri

Avarie majoră pe conducta de gaze din comuna Modelu – evacuări și mobilizare de urgență

În dimineața zilei de 5 iulie 2025, o avariere a unei conducte de gaze naturale din comuna Modelu, în apropierea localității Tonea, a declanșat o intervenție de urgență din partea autorităților locale și județene. Strada afectată a fost complet blocată și izolată, iar mai multe persoane au fost evacuate din zonele cu risc, inclusiv dintr-o biserică situată în imediata apropiere.

Echipe formate din pompieri de la ISU Călărași, inclusiv o brigadă CBRN specializată și o autospecială de stingere, au intervenit rapid la fața locului. Au fost mobilizate de asemenea forțe de la SMURD, poliție, jandarmerie și reprezentanți ai operatorului de distribuție Distrigaz .

Pentru evitarea oricărui pericol major, autoritățile au dispus evacuarea locuitorilor din mai multe case și din biserica din zonă, situată în aria de risc.

Advertisement
Continue Reading