Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 6°C | Anul XI Nr. 540

Știri

VIDEO. Vlad Țepeș/ Marian Iliuță, despre prioritățile anului 2021: “Modernizarea drumurilor din comună este o prioritate”

Published

on

Există localități în Călărași cu primari care au avut 4 sau chiar 5 mandate, însă în timp ce unele se zbat în sărăcie, altele au ajuns să prospere, devenind printre cele mai reprezentative din județ.
Un exemplu evident al neputinței în administrația locală este în comuna Vlad Țepeș, acolo unde fostul primar Constatin Mihalache (PNL) nu a reușit să se afirme cu nimic în actul administrativ în cele 4 mandate (2008- 2020). Timp de 16 ani primarul a ratat foarte multe oportunități de dezvoltare: PNDL-uri, Lucrări prin C.N.I și finanțări nerambursabile pe care nu a fost în stare să le acceseze.
Cei aproximativ 30 km de drum din localitate au rămas neasfaltați și în anul 2021. Străzile sunt pline de pământ, fără piatră. Timpul pare că s-a oprit în loc, undeva prin 1980. Oamenii se plâng că fostul edil venea din când în când și promotea. Cu câteva luni înainte de fiecare alegeri, arunca piatră pe stăzi, susținând că trebuie să execute mai întâi canalizarea, apoi asfaltarea…abureli! Să te ferească Dumnezeu să ai un necaz acasă și să fie nevoie să circule vreo mașină pe vreme rea.
Interesantul proiect ”PROCOMUNITATE”, program co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, realizat de Primăria Vlad Ţepeş s-a desfășurat cu cântec…amănunte în materialele următoare. Comuna Vlad Țepeș s-a poziționat, din păcate, în sfera localitățior unde dezvoltarea a stagnat, iar comunitatea de aproximativ 2000 persoane a avut de suferit.
Lăsând cele din trecut în urmă, comuna Vlad Țepeș a primit o nouă șansă în toamna anului 2020 când alegerile locale s-au desemant pe Marian Iliuță edil al acestei comune.  Urmăriți interviul cu noul primar pentru a vedea ce priorități au fost stabilite pentru prima parte a anului 2021.

Sunteți un nou primar venit în funcție din septembrie 2020, cu ce așteptări ați intrat în primărie?

Marian Iliuță: Sperăm la un lucru mai bun și la mai multă muncă din partea primărie, a primarului, viceprimarului și a echipei din care face parte din localitate. Pentru început, am realizat, ca priorități, 3 stații de autobuz în cele două localități, am igienizat localitatea, platformele non-conforme le-am curățat. Pentru Mihai Viteazu reabilităm jumătate din localitate de trotuare, care sunt în lucru și din cauza timpului ne-am oprit. Continuăm proiectele care sunt în derulare, asfaltarea drumurilor în Vlad Țepeș și canalizările în Mihai Viteazu. Am demarat lucrările la Compania Națională de Investiții (CNI), suntem pe faza de licitație pentru construirea unei săli de sport, un proiect pilot. Avem în lucru 21 de kilometri de asfaltare drumuri în Vlad Țepeș și Mihai Viteazul. Mai depunem un proiect, suntem în discuții cu consultanții și proiectanții pentru realizarea spațiilor verzi pe lungimea DN3-ului și, în funcție de buget, vedem ce mai putem face.

Întrebat cum a pleluat frâiele administrației locale din Vlad Țepeș, primarul Iliuță răspunde sincer și spune că a întâmpinat mai multe pierdici.  “Am preluat-o foarte greu, multe piedici, multe neajunsuri.”

Care a fost cea mai mare problemă pe care ați identificat-o în localitate din momentul în care v-ați preluat funcția de primar?

Advertisement

Marian Iliuță: Lipsa implicării celor de dinainte, au fost lucruri mărunte care se puteau face cu bani mai puțini. Vă dau cel mai bun exemplu, erau stațiile de autobuz pe care le-am cu ajutorul unor firme din localitate. Adică pe bani puțini am cumpărat materiale și am putut să facem, nu neapărat cu bani mulți. Deci dacă te implici, se poate face. La fel cu igienizarea și curățarea platformelor, cu ajutorul fermierilor din localitate.

PRIMARUL ILIUȚĂ A STABILIT CEL MAI IMPORTANT OBIECTIV PENTRU 2021: MODERNIZAREA DRUMURILOR

Noul edil al comunei călărășene a stabilit ca prioritate a anului 2021 că trebuie să modernizeze drumurile din localite.

Marian Iliuță: Cel mai mare obiectiv ar fi derularea proiectului de modernizare a drumurilor din localitate. Oamenii vor asfalt, chiar dacă va fi de muncă, trebuie să le oferim ceea ce merită.

Cât la sută din localitate este asfaltată?

Marian Iliuță: Sunt undeva la 7 kilometri care sunt în lucru, extinderea de canalizare în partea de deal a Vlad Țepeșului și racordările.

Advertisement

PARC FOTOVOLTAIC ÎN VLAD ȚEPEȘ

O altă oportunitate descoperită de primarul Marian Iliuță este realizarea unui parc fotovoltaic în localitate. Momentan, proiectul se află în stadiul de cercetare. Proiectanții au în vedere această oportunitate, astfel se va stabilii dacă prezintă eficiență această investiție.

Oamenii din localitate?

Marian Iliuță: Sunt ok ca oameni, ne ajută, ne sprijină, ne spun ce probleme sunt iar noi încercăm să le rezolvăm. Oamenii vor să facem treabă bună și ne îndeamnă să ne implicăm.

CURĂȚENIA DIN LOCALITATE

Comuna Vlad Țepeș era plină de gunoaie din cauza neglijenței fostei administrații, spun cetățenii. Noua administrație a luat act despre această situație și s-a recurs la igienizarea tuturor străzilor. L-am întrebat pe primar despre această problemă și ne-a răspuns sincer:

Marian Iliuță: Cea mai mare neplăcere era curățenia. Oamenii numai pe asta se bazează, curățenie. Vor să aibă un trai decent, mai curat, un trai mai bun.

Advertisement

CURĂȚENIA CONTINUĂ ȘI ÎN PRIMĂVARĂ

În această primăvară ce activități aveți spre desfășurare?

Marian Iliuță: Continuăm curățenia. Este o prioritate pentru ca oamenii despre asta vin și ne spun, să facem curățenie, să igienizăm, să curățăm pomii, să tăiem iarba.

COLABORAREA DINTRE COMUNA VLAD ȚEPEȘ – CJ – Prefectură

Cum colaborați cu administrația județeană, cu Consiliul Județean, Prefectura?

Marian Iliuță: Cu Consiliul Județean avem o colaborare foarte bună și un ajutor și din partea domnului președinte Vasile Iliuță și a echipei dumnealui, cu domnul vice-președinte Samoilă, cu consilierii județeni ținem legătura, ne sună și ne întreabă despre problemele pe care le avem, deci există o colaborare foarte bună. Cum ar trebui să existe. Văd o implicare din partea consilierilor județeni în ajutorarea noastră ca primari. Cu Prefectura avem relații instituționale și cam atât.

Privind situația COVID-19 din localitate?

Advertisement

Marian Iliuță: Nu avem probleme mari, maxim 3 persoane care au fost infectate și s-a gestionat destul de bine. Nu am avut cazuri grave, numai asimptomatici. Au mai fost ceva probleme dar nu grave. Continuăm să lucrăm, vrem să depunem un proiect pentru Mihai Viteazu pentru o casă la parohie multifuncțională, cu capelă, sală de mese, cu bucătărie.

Agricultorii din localitate?

Marian Iliuță: O duc foarte rău ținând cont de anul 2020, care a fost un an extrem de greu. Oamenii au fost numai pe zero, chiar pe minus, și încercăm să-i ajutăm cu ce putem. Statul ar trebui să-i ajute mai mult.

Ce mesaj le transmiteți locuitorilor comunei?

Marian Iliuță: Să aibă încredere în ce au votat pentru că o să ne onorăm toate promisiunile iar ușa primăriei o să fie mereu deschisă. Unde putem să ajutăm o facem cu cea mai mare plăcere.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Primarul Mihăiță Beștea: „Din 2026, voi acorda mai mult timp mediului de afaceri. Investitorii trebuie ascultați direct”

Published

on

Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a anunțat că, începând cu anul 2026, administrația locală va pune un accent mai mare pe colaborarea directă cu antreprenorii locali și investitorii externi. Măsura vine după evaluarea primului an de mandat, în care edilul a constatat nevoia de dialog constant cu mediul privat.

„Cred că începând cu 2026 va trebui să acord mai mult timp mediului de afaceri. Nu e suficient să le spun că ușa mea e deschisă. Trebuie să merg eu către ei, să discut personal cu fiecare”, a declarat primarul Mihăiță Beștea în cadrul conferinței de presă.

Edilul a explicat că interacțiunile individuale cu investitorii sunt mai productive decât întâlnirile generale.
„Am observat că oamenii de afaceri sunt mult mai deschiși când discut în particular cu fiecare. Au orgolii, sunt competitori, dar când se simt ascultați, vin cu soluții concrete”, a precizat Beștea.

Primarul a dat exemplul reabilitării șoselei Chirnogi, unde decizia de modernizare a fost influențată și de prezența unor companii locale importante în zonă.
„Am ținut cont și de faptul că acolo activează doi agenți economici importanți. Infrastructura bună înseamnă și sprijin pentru dezvoltarea lor”, a spus edilul.

Advertisement

Administrația locală pregătește, pentru 2026, un pachet de facilități fiscale pentru investitorii care derulează proiecte de minimum 500.000 de euro, măsură ce urmează să fie dezbătută în Consiliul Local.
Scopul este de a stimula investițiile în producție, logistică și servicii, dar și de a crea locuri de muncă stabile pentru locuitorii orașului.

„Oltenița are o poziție strategică, aproape de Dunăre și de Capitală. Putem deveni un pol economic, dar trebuie să fim mai activi în relația cu mediul de afaceri”, a concluzionat primarul Beștea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

AJFP Călărași anunță încasări record: 1,741 miliarde lei la bugetul general consolidat în primele 11 luni ale anului 2025

Published

on

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași a raportat pentru perioada ianuarie–noiembrie 2025 venituri bugetare nete de 1.741,20 milioane lei, cu 221,30 milioane lei mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea confirmă un ritm accelerat al colectării taxelor și impozitelor la nivelul județului.

Încasări mai mari la bugetul de stat

La bugetul de stat au fost colectate 722,05 milioane lei, cu 110,71 milioane lei peste nivelul înregistrat în perioada similară din 2024. Cele mai importante categorii de venituri au fost:

  • Impozit pe profit – 123,43 milioane lei

  • Impozit pe venit – 271,16 milioane lei

  • TVA – 161,19 milioane lei

  • Accize – 1,53 milioane lei

  • Alte venituri – 164,74 milioane lei

Salt semnificativ la bugetul asigurărilor sociale

Încasările la bugetul asigurărilor sociale de stat au ajuns la 1.019,15 milioane lei, marcând o creștere de 110,59 milioane lei față de 2024. Structura veniturilor este următoarea:

  • Bugetul asigurărilor sociale de stat – 661,48 milioane lei

  • Bugetul asigurărilor de șomaj – 12,52 milioane lei

  • Bugetul asigurărilor de sănătate – 345,15 milioane lei

Restituiri de TVA către contribuabili

În același interval, AJFP Călărași a rambursat TVA în valoare totală de 65,14 milioane lei.

Advertisement

Potrivit documentului semnat de șefa administrației, Ionica Păduraru, instituția își menține ritmul de colectare peste nivelurile estimate, contribuind astfel la consolidarea bugetului de stat și la stabilitatea finanțelor publice în județ.

Dacă vrei, pot genera și variante de titluri

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Dunărea Călărași, făcută praf de FCSB II! 6–1 și încă o palmă dureroasă pentru echipa finanțată cu milioane din bani publici

Published

on

AFC Dunărea Călărași mai bifează o înfrângere usturătoare în Liga 3, Seria 3. De această dată, echipa călărășeană a fost spulberată de FCSB II, care s-a impus cu 6–1, într-un meci fără istoric și fără replică din partea Dunării.

În timp ce adversarii au defilat pe teren, Dunărea arăta din nou ca nu poate evolua — deși beneficiază de unele dintre cele mai consistente finanțări publice din România la nivelul Ligii a III-a.

Finanțări de milioane, rezultate rușinoase

În ultimii doi ani, Consiliul Județean Călărași a turnat în club aproximativ 8 milioane lei:

  • 4,4 milioane lei în 2024
  • 3,375 milioane lei pentru 2025

Cu aceste sume, Dunărea ar trebui să fie o forță în Liga 3, poate chiar o candidată serioasă la promovare.

În teren însă, realitatea este rușinoasă:

Advertisement

șase goluri primite de la o echipă de copii.

O întrebare simplă: Unde se duc banii?

Clubul postează sec: „Victorie categorică pentru gazde”. Da, categorică…

Mesajul oficial postat de AFC Dunărea Călărași pe Facebook este un model de minimalism și evitare a responsabilității:

„Victorie categorică pentru gazde în etapa de astăzi. Scor final: FCSB II – Dunărea Călărași (6–1).”

Advertisement

Atât. Nicio explicație. Nicio analiză. Nicio asumare.

În schimb, suporterii au reacționat: nemulțumiți, frustrați, ironic resemnați.

Reacții din mediul public: „Să te bată copiii de la FCSB… cine răspunde?”

Dezastru sportiv, lux financiar

Dunărea Călărași este, probabil, singura echipă de Liga 3 care:

Advertisement
  • primește milioane de lei anual
  • are salarii, mese, cazări, utilități și transport plătite din bani publici
  • afișează o Academie cu echipamente premium, sponsori noi și imagine lustruită
  • dar în teren… se prăbușește etapă de etapă

Înfrângerea cu 6–1 nu este un accident.

Este încă un episod într-un sezon care confirmă prăbușirea unei echipe cândva respectate.

Dunărea Călărași marchează încă o înfrângere — pe teren și în fața contribuabililor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading