Breaking News
Virgil Dumbrava, fostul viceprimar al municipiului, vorbește despre Călărași
Published
6 ani agoon
By
C.C
Virgil Dumbravă, fost viceprimar al municipiului nostru, unul dintre oamenii importanți ai comunității noastre călărășene, un om care a făcut lucruri bune în perioada în care a fost viceprimarul municipiului Călărași.
Astăzi am discutat cu domnia sa, iar interviul realizat mai jos evidențiază opinii despre actuala administrație publică locală, cât și lucrurile marcante pe care fostul viceprimar a reușit să le realizeze în mandatul de viceprimar al Călărașiului.
VIRGIL DUMBRAVĂ SE DECLARĂ NEMULȚUMIT DE ASPECTUL ORAȘULUI…
Virgil Dumbravă: Sunt total nemulțumit de cum arată municipiul Călărași. Parcă ar fi fost o iarnă extrem de grea, și au fost cantități mari de zăpadă, înghețuri mari astfel încât drumurile nu mai pot fi desfundate, gropile au apărut într-un număr foarte mare. Toate mă fac să cred că s-au făcut lucruri de mântuială.
VERIFICAREA PERSONALĂ A LUCRĂRILOR
În 2012 când am preluat funcția de viceprimar, primul lucru a fost ca să-i dotez pe cei de la Spații Verzi și Pavaje cu utilaje care să le permită să efectueze lucrări de calitate în ceea ce privește reparația drumurilor. Au cumpărat mașini de frezat, de așternut uniform asfaltul, stropirea cu emulsie. Când am venit emulsia se împrăștia cu o sticlă de plastic găurită…Asfaltarea anul trecut s-a efectuat defectuos. Dau exemplul unei străzi lângă care locuiesc, ceea ce mă face să gândesc că nu mai sunt controlați. În mandatul meu pe strada Grivița nu erau gropi. Erau dotați și îi urmăream…îi verificam! Mi se pare foarte grav că se aruncă în gropi piatră spartă în amestec cu pământ galben…Am avut o reacție foarte virulentă și când am fost viceprimar. Au aruncat piatră de râu pe zona verde la lângă statuia 5 Călărași…În loc să amenajăm spațiul verde să punem gazon. flori s-a pus…piatră.
DRUMURILE NOASTRE, POATE, CÂNDVA, CEVA?!
Privind asfaltarea este de neînțeles de ce Primăria nu s-a aprovizionat cu asfalt pentru turnat pe temperaturi foarte scăzute, știind că vor fi probleme, și pui acea piatră care în amestec cu pământ se aruncă…Cred că cei din Primărie la ora actuală sunt depășiți total. Un exemplu urât îl dau privind strada I.L. Caragiale. Ea a fost refăcută în totalitate acum câțiva ani, fiind o stradă adresată traficului greu. Ea s-a surpat pe suprafețe foarte mari, iar salariații Primăriei au aruncat cantități foarte mari de piatră spartă și pământ galben. Pentru că deteriorarea străzii se continuă, mă duce să cred că nu a fost proiectată și realizată pentru trafic greu. Calitatea lucrărilor nu poate fi pentru trafic greu. Nu există vreo altă explicație pentru că se macină în continuare asfaltul. Problema este atunci când s-a deteriorat… Primăria a văzut ce este acolo? Este o stradă de trafic greu? Sunt întrebări de adresat Primăriei…
PARCĂRILE, O PROBLEMĂ NAȚIONALĂ?!
V. Dumbravă -“Mi-au aruncat regulamentul pentru că era făcut de Dumbravă.”
Privind lipsa parcărilor în municipiu, sunt inițiatorul și realizatorul Regulamentul parcărilor rezidențiale din municipiu. În 2016 am informat Consiliul local că am finalizat Regulamentul, urmând ca acesta să fie supus discuțiilor din Consiliul local. Astfel conform Regulamentului parcările urmau să fie amenajate, iluminate, cu sistem de supraveghere video. Cetățeanu trebuia să plătească doar 50 de lei pe an și nu suma de cca. 120 lei ca acum. M-a jignit profund că cei din Primărie au aruncat acel regulament iar cei din Primărie au anunțat că vor face altul. M-a surprins că și Regulamentul meu era foarte bun. Am muncit 1 an la el, am muncit cu serviciul rutier, serviciul transporturi mult la el. Mi-au aruncat regulamentul pentru că era făcut de Dumbravă. Nu l-am citit. S-ar putea ca să fie plagiat măcar 90% din ce am propus eu.
ILUMINATUL PUBLIC DIN MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI, REALIZAREA VICEPRIMARULUI DUMBRAVĂ
Mă mândresc că am realizat iluminatul public în mandatul de viceprimar. Acesta nu exista în curțile blocurilor. Nu exista o distribuție controlată, niște parametri respectați. Nu se putea asigura siguranța sau bunurile cetățenilor. M-a deranjat noaptea cum era iluminat orașul, și am început acel Program de iluminat public. Sunt specialist în iluminat și am ajutat la proiectarea eficientă a acestuia. Parametrii sunt superiori cerințelor în vigoare. Intrările din municipiu, din cartiere, în curțile blocurilor, parcuri se bazează pe un soft care permite care controlează fiecare corp de iluminat, totul este controlat. Se poate ca între anumite ore iluminatul să fie redus și să se realizeze la intensitate redusă de între orele 00 și 04 să se facă economie de energie, adică de bani. Am cerut să mi se spună ce economii s-au făcut. Mi-e teamă că nu se face lucrul ăsta. Acest lucru, banii se pierd.
PROBLEMA RAMPELOR DE GUNOI DIN CĂLĂRAȘI
Prețul la gunoi a crescut, consilierii nu au mandatat pe reprezentantul Primăriei să voteze creșterea prețurilor. Ca viceprimar atunci am dispus Poliției locale să facă controale zilnic la rampele de gunoi pe trasee zilnice. Să verifice pe cei ce aruncau moloz și puteau afecta structura de rezistență. S-a făcut curățenie, Poliția locală era utilă. Mai mult acele rampe de gunoi erau închise, cei ce scormoneau prin gunoaie nu aveau cum să intre să împrăștie gunoiul. Erau închise pe 3 laturi, cu poartă iar gunoiul se arunca pe deasupra de pe niște scări. Era ordine! Acum aceste pubele nici măcar nu mai sunt introduse în interior. În ghenă este curat iar pe stradă este mizerie… Inspectorii nu văd? De ce nu se informează? De ce nu se iau măsuri. Prin HCL se opresc bani celor ce nu au contract cu salubritatea. În condiții normale REBU trebuia să bată la ușă să facă contracte. Cum este posibil să mi se rețină bani pentru taxa de salubrizare și să fie virată unui furnizor de serviciu? Este Primăria parte în contract? Primește bani pentru asta Primăria? Nu este în regulă…
MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI S-A LIPSIT DE PROIECTE FINANȚATE PRIN PNDL?
Privind lipsa de proiecte PNDL, Primăria nu poate contracta bani pentru dezvoltare din împrumuturi.În anumite condiții împrumutul poate fi o formă de dezvoltare. Dar în momentul când Primăria are deja un împrumut contractat de 250 miliarde de lei vechi, și altele mari în Trezorerie….iar unul nou de 420 miliarde ar putea aduce probleme mari Primăriei: plata utilităților, a salariilor. Am impresia că acest nou împrumut are iz electoral. Primăria ar trebui să oblige la muncă pe cei de la biroul programe să aducă bani din proiecte pentru a dezvolta infrastructura. Câți bani a avut Primăria Roseți sau Independența de au asfaltat totul? Au reușit să realizeze rețea de apă de canalizare. Acum introduc gaze…Au avut bani? Ce echipă de proiecte au primarii de acolo. Este problema primarului. Cum se zbate pentru comunitate. La Călărași trebuia să se axeze pe proiecte.
Primăria Călărași poate avea bani pentru investiții. Ei vor să facă multe proiecte. Trebuie reparate 3 artere principale. Grivița, București și Republicii. Într-un an se poate moderniza de ex str Grivița…nu toate. Strada Rocadă a costat vreo 70 miliarde lei. Este suma cu care au crescut salariile la Primărie. Cu acești bani se poate asfalta anual strada Rocadă Nord. Nu este în regulă ca pentru unii să aibă 900 lei dar au crescut la unii până la 9000 lei. Unii muncesc dar unii nu știu ce caută acolo. Ca primar aș evalua strict pe fiecare ce atribuții are…în rest se pot realoca acolo unde este nevoie. Să se muncească pentru banii primiți. Asfaltarea trebuie făcută pe etape. 1 an pentru fiecare stradă principală, chiar pe banii Primăriei.
CALITATEA AERULUI DIN CĂLĂRAȘI CUM ESTE?
Calitatea aerului este foarte importantă. Vara nu poți purta o cămașe. Se văd suspensii în aer. Sunt acele mirosuri ce le percepem. Facem supoziții de unde provin…Marea problemă o reprezintă canalizarea…Acel CL 8 un proiect foarte bun dar foarte prost administrat. Nu a reușit ca proiect. În zona blocurilor, trecerea de la vechea canalizare s-a făcut prin cămine, dar problemele sunt de la bloc până la canalizare. Acele bretele nu s-au făcut corect. Aducerea la starea inițială a drumurilor după CL 8 a fost defectuoasă, nu s-a făcut de calitate. Garanția lucrărilor trebuia suportată pe banii constructorului sau pe garanție nu pe taxele și impozitele noastre. Nu cred că vreunul din Primărie a procedat astfel. Nu aș vrea să cred asta…Dacă străzile se surpă după 2 ani de tasare…este clar că lucrarea a fost prost executată. Lucrările la rețeaua de apă a prezentat avarii, ele trebuiau suportate de constructor sau garanție…nu pe banii Primăriei sau furnizorului de servicii.
CE TREBUIE SĂ REALIZEZE VIITORUL PRIMAR AL MUNICIPIULUI NOSTRU?
Aș vrea ca viitorul primar să realizeze măcar principalele rețele stradale. Să verifice foarte atent controlul. Garanția lucrării să nu se dea pe 1-2 ani ci pe o perioadă lungă.Pe 2 ani nu poate presupune lucrare de calitate. Aștept un proiect de dezvoltare pentru spațiile verzi, pentru principalele străzi plantați tei de ex. Teiul plantat de la Tenaris până în centrul municipiului sau pe principale străzi poate fi o soluție. Aștept un proiect pentru asta. Cu aceste ghene de gunoi mari surse de infecție de poluare trebuie găsit o soluție de a le îmbrăca cu un material ușor salubrizabil. Trebuie crescut confortu nostru. Țin la Călărași. Mă doare când văd starea străzilor, copacii toaletați astfel. Trebuia să caute un specialist dacă nu se pricep…
POLITICIENII DIN CĂLĂRAȘI
Actuala clasă politică călărășeană este tot cea veche..Este un PSD puternic. Dar membrii pleacă de la un partid la altul. Au apărut partide noi. E o nebunie. Clasa politică este în involuție. O societate unde clasa politică este dezvoltată are câteva partide…România a avut în anii 90 4-5 partide. Clasa actuală este derutată acum de oferte. România nu poate sta în afara politicii europene. Se va întâmpla ca în Europa…Deja sunt pe un trend partidele naționaliste. Sper să nu se ajungă la extremism. În România ăn 2020 vom avea un partid naționalist puternic, care va schimba împreună cu partidele noi situația politică actuală …
PERIOADĂ DE VICEPRIMAR – ÎNTR-O FRAZĂ
Perioada de viceprimar cu Dulce sau Drăgulin a fost bună pentru Călărași. Poate că eram de la partide diferite. Nu aveam un șef ca să facem ca el. Acum toți sunt de la același partid. Nu au diversitate de idei. Lucrurile bune în Călărași cred că s-au realizat atunci mie și domnului Marius Dulce…