VIDEO. Portul Turistic din Călărași a luat-o la vale. Decizia autorităților pentru rezolvarea problemei

Please go to your Post editor » Post Settings » Post Formats tab below your editor to enter video URL.

Lucrările proiectul Portului Turistic din Călărași avansează lent. În urmă cu aproximativ trei luni, președintele Iliuță spunea că lucrările au ajuns la 35%, iar până săptămâna aceasta proiectul ar fi progresat la 37%, adică 2% în ultimele 90 de zile. La mai bine de un an de zile de la începerea propriu-zisă a lucrării, apar primele probleme. Terenul a cedat, malul s-a surpat, mai multe palplanșe s-au inclinat.

„Portul turistic este realizat în proporţie de 37%. Aici s-a turnat coronamentul şi s-au bătut palplanșe în profunzime. Avem o mică problemă. E o zonă unde palplanșe s-au înclinat. Vom face o expertiză care să constate motivul înclinării, vom remedia defecţiunea după care să continuăm finalizarea portului turistic. Aici mai avem montarea stâlpilor verticali, a pontoanelor cu flotoare şi se construiesc platforme pentru clădiri, cheiuri şi diguri de dirijare.”, a precizat Vasile Iliuţă.

Proiectul, în valoare de 86.522.510,65 lei (TVA inclus), din care valoarea contractată pentru proiectare şi execuţie lucrări este de 64.023.735,81 lei (fără TVA), este finanţată în proporţie de 70% cu fonduri ale Ministerului Turismului.

Peste 230 de ambarcaţiuni de agrement cu vele și motor vor putea fi acostate în port, aproximativ 500 de locuri de parcare pentru autovehicule şi utilitare staţie de alimentare cu combustibil şi un centru comercial modern.

VIDEO. Portul Turistic din Călărași, verificat de Ministerul Turismului

 

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

VIDEO. Sărbătoarea Bobotezei, tradiție în comuna Roseți

Pe o vreme superbă de primăvară, gerul Bobotezei a
Natalia Intotero

Natalia Intotero, ministrul Familiei, vine la Călărași

Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, va