Un teribil accident rutier a avut loc în această după-amiază pe Drumul Național 21, în dreptul localității Constantin Brâncoveanu din județul Călărași, unde un autocamion condus de un bărbat a intrat în coliziune un autoturism în care se aflau patru persoane.
Potrivit primelor date, un autocamion a întrat în coliziune cu un autoturism marca BMW condus de o femeie de 27 de ani care a intrat în depășirea pe un sector de drum cu linie continuă, în urma impactului rezultând rănirea a 4 din cele 5 persoane implicate, singurul care a scăpat fără răni fiind șoferul camionului. Femeie este din Dor Mărunt, aceasta se întorcea de la vizita soțului reținut într-un penitenciar. În autoturism se aflau și două fetițe cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani.
Traficul din zonă este blocat, mai multe echipaje de pompieri se află la fața locului. Victimele au fost preluate și transportate de urgență la cele mai apropiate unități medicale. Polițiștii au format echipe de cercetate la fața locului pentru a efectua cercetări privind producerea tragicului accident.
Salvatorii au solicitat intervenția unui elicopter SMURD pentru preluarea unei fetițe în vârstă de doar 7 ani care a intrat în comă în urma impactului. FO altă fetiță de 11 ani a fost preluată de ambulanță și transportată la UPU Călărași, cea din urmă fiind stabilită.
Un bărbat de aproximativ 60 de ani a fost transportat de SAJ Ialomița la Spitalul din Slobozia. O tânără de 27 de ani a fost preluată în stare conștientă, cu un hematom la nivelul capului, preluată de SMURD Dragalina și transportată la UPU Slobozia.
ISU CĂLĂRAȘI FACE PRECIZĂRI


Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.