(VIDEO) Au început lucrările de modernizare a mai multor străzi din Oltenița. Primarul Mihăiță Beștea promite un cartier complet transformat în 3 luni

Municipiul Oltenița a intrat într-un amplu proces de modernizare a infrastructurii rutiere, potrivit unui anunț oficial făcut de primarul Mihăiță Beștea. Acesta a transmis oltenițenilor, într-un mesaj video, că lucrările de reabilitare a unor străzi importante din oraș au fost demarate și vor fi finalizate în maximum trei luni.

„Au început lucrările de reabilitare și modernizare a tronsoanelor de străzi Mihai Eminescu, General Manu, Mihai Bravu, Haj Rădulescu și Mircea Eliade. Toate sunt situate în vartalul cuprins între Bulevardul 1 Decembrie, Bulevardul Republicii, Bulevardul Tineretului și strada Dr. Lucian Popescu”, a precizat edilul.

Potrivit acestuia, lucrările includ:

  • peste 2 kilometri de drum reabilitat,

  • borduri noi,

  • peste 160 de guri de scurgere pentru preluarea apelor pluviale, o problemă majoră a zonei în ultimele luni.

„Apa pluvială a creat mari probleme, mai ales în urma ploilor torențiale din iunie, când anumite străzi au fost grav afectate de infiltrații”, a explicat Beștea.

Primarul a subliniat că proiectul este rezultatul unei colaborări strânse între administrația locală, constructor, arhitectul primăriei și echipa de la urbanism. El și-a exprimat speranța ca, după încheierea lucrărilor de reabilitare a carosabilului și a rețelei de canalizare pluvială, să existe suficiente resurse financiare și pentru refacerea trotuarelor.

„Sper din suflet să nu existe niciun motiv de dezamăgire. Vă mulțumesc pentru încredere și înțelegere”, a încheiat primarul Beștea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss