Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 6°C | Anul XI Nr. 544

Știri

VIDEO. Alin Ceacărescu despre societatea din Călărași care defavorizează romii

Published

on

Pe raza județului Călărași, minoritatea romă nu depășește 24.000 de persoane, potrivit datelor din ultimul recensământ realizat în anul 2011. Municipiul Călărași ar avea aproximativ 2.000 de cetățeni care își recunosc etnia din care fac parte.

În diferite perioade ale anului, numărul romilor din județul Călărași variază de la un sezon la altul. O bună parte a acestora preferă să plece în țări precum Italia și Anglia pentru a-și câștiga existența prin diferite forme, preț de câteva luni bune din an, revenind acasă la început de vară până spre toamnă.

Fenomenul a fost analizat și de Partida Romilor Călărași, iar constatările sunt evidente. Minoritatea se confrunta frecvent cu episoade de discriminare în societate din cauza unor percepții create în urma unor incidente. Scandaluri stradale, furturi, distrugeri, interzicerea accesului în localurile publice pe criterii rasiale, sunt doar câteva exemple formate de societate.

Președintele Partidei Romilor, Alin Ceacărescu, ne-a vorbit într-un interviu despre toate aceste fenomene analizate, cât și despre un sprijin primit din partea autorităților din Călărași prin DGASPC prin care se va acorda un sprijin important minorității pentru integrarea școlară a copiilor și conștientizarea părinților.

Advertisement

La nivelul județului, câți romi avem înregistrați oficial?
Alin Ceacărescu: Prin datele de la recensământul din 2011 erau în jur de 24.000, spre 25.000 la nivelul județului. Acum, noi la acest recensământ ne-am implicat mult mai mult decât s-au făcut în anii anteriori. Totuși, din punctul meu de vedere, dar poate sunt mai exigent, cred că se putea face mult mai mult. De exemplu, noi am numit, printr-un protocol făcut de cei de la centru la București, recenzori de etnie romă, cunoscuți mai bine în comunitate, să îi încurajeze să se declare. Impactul nu a fost așa cum cel puțin eu mi l-am dorit. A fost un pas înainte și cred că o să fie o ușoară creștere.

În municipiul Călărași despre ce număr putem vorbi?
Alin Ceacărescu: Din datele oficiale care au fost, reiau, la recensământul anterior vorbim de un număr de circa 2.000 și ceva de persoane care s-au declarat. Acum nu vreau să arăt cu degetul, nu sunt eu genul, dar au fost anumite piedici. Unele de jena asta de a nu te declara rom că vei fi discriminat, unele că nu vor mai primi ajutor social și multe alte impedimente care i-au oprit să se declare. Numărul ar fi mult mai mare.
În spațiul online de-a lungul timpului au apărut mai multe evenimente nefericite în care romii erau acuzați de distrugeri, de vandalism, acte lipsite de moralitate în spațiul public, în parcuri..
Și anul acesta am avut niște probleme, pentru că știm, la noi în municipiu foarte multe persoane de etnie romă lucrează în străinătate și vin aici în sezonul estival pentru nunțile tradiționale și atunci populația orașului este lărgită, să spun așa. S-au întâmplat mai multe incidente și anul ăsta. Personal am aflat despre acestea, nu ne poartă mândrie, nu ne reprezintă pe noi, romii, nu reprezintă toată etnia romă și persoanele implicate vor răspunde în fața legii. Am purtat o discuție și cu cei implicați. Am încercat să port o discuție și cu cealaltă parte, dar când am mers atunci să fac discuția persoana era indignată pe bună dreptate, încât nici nu am mai avut curajul să o abordez. Am încercat să mediez situația și am făcut-o cât am putut de bine. Acum vă dați seama că legea își ia cursul și nu poate interveni nimeni mai mult decât își doresc părțile.

Pe partea de implicare în activitatea pe care o desfășurați și dumneavoastră aveți alături administrația județeană prin DGASPC, care a venit cu o inițiativă. Despre ce este vorba?
Alin Ceacărescu: “Am fost contactat zilele trecute și cu plăcere am răspuns. Mi-a plăcut foarte mult ideea. Nu numai cu DGASPC suntem și fac uz de oportunitatea asta. Noi, prin strategia de îmbunătățire a situației romilor care s-a semnat lunile trecute, la nivelul prefecturii, avem format un grup de lucru mixt pentru romi care se ocupă cu rezolvarea problemelor, sau ar trebui să se ocupe cu rezolvarea problemelor romilor din județ. În cadrul acestui grup de lucru mixt se află câte un reprezentant de la cele mai importante servicii de concentrate pentru a rezolva aceste probleme. În grupul mixt fac parte și eu. Revenind la DGASPC, unde și acolo avem un reprezentant, ni s-a propus să mergem în comunitățile de romi din jud. Călărași pentru a-i informa pe persoanele de etnie romă de drepturile pe care le au și cum pot fi ajutați de DGASPC. Mi se pare o inițiativă foarte bună, pentru că știm bine că avem o carență la studii ca etnie, de aia avem acele recomandări și locuri speciale pe care le oferim elevilor an de an, la liceu și facultate. E bine că venim la ei și le punem informația pe masă, să le aprindem beculețul – uite, am și eu dreptul ăsta, pot să mă încadrez și eu la chestia asta, să beneficiez… e un lucru foarte bun, pentru că atunci când nu știi și ești luminat parcă simți că vine Dumnezeu.”

 

https://youtu.be/B1wCq9AMS6E

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Stomatologul Mihai Tudor, condus pe ultimul drum marți, 6 ianuarie. Noi ipoteze ies la iveală

Published

on

O tragedie greu de înțeles a îndoliat municipiul Călărași. Mihai Tudor, medic stomatolog în vârstă de 35 de ani, a fost găsit fără viață într-un apartament situat la etajul 1, chiar deasupra cabinetului său stomatologic, aflat la parterul blocului K7. Marți, 6 ianuarie, familia și apropiații l-au condus pe ultimul drum.

Trupul neînsuflețit a fost dus în municipiul Oltenița, iar apoi a fost înmormântat în comuna Mitreni, acolo unde este înmormântată și mama medicului. Moartea sa a lăsat în urmă durere, confuzie și numeroase semne de întrebare.

Descoperirea a fost făcută, se pare, chiar de tatăl stomatologului, care a alertat autoritățile. La fața locului au ajuns echipaje medicale și criminaliști, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele decesului. Primele verificări nu au indicat urme vizibile de violență, urmând ca rezultatele medico-legale să ofere un răspuns clar în următoarea perioadă.

În spațiul public au circulat inițial informații contradictorii, inclusiv legate de locul exact în care s-a produs decesul. Pentru a clarifica aceste aspecte și pentru a obține un punct de vedere, jurnaliștii de la Călărași Press au încercat să o contacteze pe logodnica a medicului, cea care lucra împreună cu el în cadrul cabinetului stomatologic.

Contactată telefonic, aceasta a adoptat o poziție rezervată și a refuzat să ofere detalii legate de ultimele discuții sau de contextul personal dinaintea tragediei. În dialogul purtat, femeia a evitat să răspundă întrebărilor legate de relația dintre cei doi și de eventualele probleme care ar fi putut exista, invocând starea de șoc și perioada de doliu.

Advertisement

Singura precizare pe care a acceptat să o facă a fost aceea că medicul nu a decedat în cabinetul stomatologic, ci în apartament, iar lumânările și fotografia amplasate la cabinet au fost puse pentru informarea pacienților. De asemenea, aceasta a cerut insistent respectarea perioadei de doliu și a refuzat categoric să vorbească despre eventuale probleme personale sau despre starea emoțională a stomatologului.

Fosta logodnică a mai spus că așteaptă concluziile anchetei medico-legale, susținând că doar acestea vor putea lămuri exact ce s-a întâmplat. Până atunci, a cerut presei să evite speculațiile și publicarea unor detalii care ar putea crea posibile confuzii.

Între timp, vecinii și cunoscuții vorbesc despre Mihai Tudor ca despre un profesionist respectat, cu o carieră stabilă și planuri de viitor. Tocmai această imagine a unui om aparent împlinit face ca tragedia să fie cu atât mai greu de înțeles.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Un început de an cu umor, la Călărași. Stand-up comedy pe scena Centrului Județean de Cultură

Published

on

Locuitorii municipiului Călărași sunt invitați la o porție zdravănă de râs la începutul acestui an. Marți, pe data de 20 ianuarie, Centrul Județean de Cultură Călărași găzduiește spectacolul de stand-up comedy „De câte ori, femeie!”, un show care promite să transforme o seară obișnuită de marți într-un eveniment memorabil.

Protagoniștii serii sunt trei dintre cei mai în vogă comedianți din România: George Tănase, Ioana State și Mădălina Mihai. Aceștia vin în fața publicului călărășean cu un concept de spectacol care explorează, într-o manieră amuzantă și fără filtre, complexitatea relațiilor moderne, peripețiile cotidiene și micile absurdități ale vieții de zi cu zi.

Evenimentul va avea loc în Sala Barbu Știrbei. Spectacolul este programat să înceapă la ora 19:30, iar accesul publicului în sală va fi permis începând cu ora 18:30, pentru a asigura o intrare fluidă și fără aglomerație.

Biletele sunt disponibile în format electronic, iar spectatorii sunt încurajați să își rezerve locurile din timp pentru a se bucura de acest maraton al comediei.

Advertisement

Biletele pot fi achiziționate direct de pe platforma iabilet.ro, accesând linkul oficial: AICI!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

VIDEO / Boboteaza 2026, sărbătorită cu respect în comuna Roseți

Published

on

Comuna Roseți a sărbătorit Boboteaza din acest an în spiritul credinței, al tradiției și al solidarității, cu sprijinul administrației locale și al întregii comunități.

Pe 6 ianuarie 2026, locuitorii comunei s-au reunit la biserică pentru a participa la slujba de sfințire a apei, într-o atmosferă de liniște și reculegere. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Roseți, alături de instituțiile care au asigurat buna desfășurare a întregii zile: Ambulanța, SMURD, Pompierii și Jandarmeria.

Primarul George Chiriță a transmis un mesaj de mulțumire și apreciere pentru toți cei implicați:

„Doresc să mulțumesc din suflet tuturor oamenilor care au participat și au fost alături de noi la acest eveniment deosebit. Mulțumesc comunității din Roseți pentru implicare, respect și spirit civic, precum și preoților care au contribuit la păstrarea acestei frumoase tradiții.”

Edilul a subliniat, de asemenea, importanța unității și a valorilor care țin o comunitate puternică și solidară:

Advertisement

„Boboteaza ne reamintește cât de important este să fim uniți, să ne respectăm valorile și să avem grijă unii de alții.”

Cu sprijinul administrației locale, evenimentul s-a desfășurat în cele mai bune condiții, iar atmosfera a fost una de comuniune și bucurie spirituală.

Comuna Roseți rămâne, și în 2026, un exemplu de respect față de tradiții și colaborare între cetățeni și autorități.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading