Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 8°C | Anul XI Nr. 537

Evenimente

TAXA DE CAZIER NU SE MAI PLĂTEȘTE DIN FEBRUARIE!

Published

on

Începând cu 1 februarie 2017, se elimină taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. Prevederea este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice.

Prin  Legea  nr. 1/2017 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ce intră în vigoare la data de 1 februarie 2017, a fost abrogată prevederea referitoare la încasarea taxei în cuantum de 10 lei necesară pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice.

Astfel, începând cu această dată, la primirea cererii de obţinere a certificatului de cazier judiciar, nu se va mai solicita chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de 10 lei.

Obținerea certificatului de cazier judiciar de persoana fizică

Advertisement

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoanele interesate pot depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar.

Cererea trebuie însoțită de actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă, aflate în termen de valabilitate).

Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

De asemenea, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date, adeverinţe în care consemnează rezultatele verificărilor. Aceste adeverințe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar și se utilizează exclusiv în străinătate.

Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora. În ţară, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public. În străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga din 5 noiembrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.

Advertisement

Conţinutul procurii trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul şi durata mandatului.

În situaţia în care cererea se depune prin împuternicit, aceasta va fi însoţită de copia actului de identitate a solicitantului, copia actului de identitate a împuternicitului şi de procura autentificată în condiţiile legi.

Procurile întocmite în Republica Moldova sau de ambasadele Republicii Moldova, în limba română, sunt acceptate ca valabile fără vreo altă supralegalizare.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de graţiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soţul persoanei condamnate, ascendenţii, fraţii ori surorile celui condamnat sau ai soţului acestuia.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru Registrul Operatorilor Intracomunitari, în document se înscriu pe lângă sancţiunile penale din hotărârile judecătoreşti rămase definitive și date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Advertisement

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.

Pentru situațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor în termen de 10 zile de la data solicitării.

Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

Lista subunităţilor de poliţie care eliberează certificate de cazier judiciar, precum şi programul ghişeelor de lucru cu publicul, se găsesc afişate pe paginile de internet ale inspectoratelor de Poliţie Judeţene, respectiv, Poliţia Capitalei.

Obținerea certificatului de cazier judiciar de persoana juridică

Advertisement

Serviciile de cazier judiciar de la nivelul inspectoratelor de poliţie județene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, eliberează certificate de cazier judiciar persoanelor juridice.

Cererea-tip, cu datele complete de identificare şi motivată, se depune de persoana juridică prin reprezentant legal, care trebuie să facă dovada calității, la orice unitate ori subunitate de poliţie conectată la ROCRIS (Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român).

La depunerea cererii, reprezentantul legal al persoanei juridice, va anexa următoarele documente:

  • dovada calității de persoană juridică,
  • dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante,
  • copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează persoanelor juridice în cel mult 3 zile de la data solicitării.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Evenimente

Echipa Vultech din Călărași merge la Târgul Național Code Kids 2025 cu un proiect care poate schimba modul în care sunt gestionate deșeurile în comunitate

Published

on

Sâmbătă, 15 noiembrie, elevii Ion Andrei și Anghel Casian, coordonați de Bogdan Ghiță, vor prezenta la Universitatea Politehnica din București proiectul Container de Gunoi Inteligent. Participarea are loc în cadrul programului Code Kids al Bibliotecii Județene Alexandru Odobescu.

Proiectul urmărește să îți arate cum poate tehnologia să îmbunătățească colectarea deșeurilor din oraș. Sistemul propus include senzori ultrasunet care măsoară nivelul de umplere, un senzor PIR care detectează rozătoarele, un senzor MQ-135 care identifică fum sau gaze și un modul LED care transmite avertizări vizuale și sonore.

Aceste elemente pot ajuta la reducerea poluării și la o colectare mai eficientă, ceea ce îți oferă un oraș mai curat. Echipa Vultech arată că inovația locală poate aduce soluții reale pentru probleme din viața de zi cu zi.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Evenimente

Biblioteca Județeană Călărași a găzduit o acțiune dedicată prevenirii consumului de droguri

Published

on

Biblioteca Județeană Călărași a fost miercuri, 12 noiembrie, gazda unui eveniment educativ dedicat informării și prevenirii consumului de droguri, desfășurat sub mesajul „Speranță în acțiune! Protejăm viața – Alegem libertatea”, parte din Săptămâna Educației Globale.

Acțiunea a reunit elevi, părinți, cadre didactice și reprezentanți ai instituțiilor locale, într-un dialog deschis despre riscurile și efectele consumului de substanțe interzise. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Călărași, Crucea Roșie – Filiala Călărași și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională.

Au participat reprezentanți ai Consiliului Elevilor Călărași, prin Gabriel Penu, președintele elevilor, și ai Asociației Paradigme Educaționale, prin prof. Flori Grozavu. Mesajele transmise au subliniat rolul comunității în combaterea consumului de droguri și în susținerea tinerilor în luarea unor decizii responsabile.

Evenimentul a beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Călărași, al Instituției Prefectului și al Inspectoratului Școlar Județean Călărași. Participanții au apreciat implicarea comună a instituțiilor și deschiderea tinerilor către teme de actualitate care privesc siguranța și educația lor.

Advertisement

Prin astfel de acțiuni, Biblioteca Județeană Călărași își consolidează rolul de spațiu al dialogului civic, al informării și al responsabilității sociale, contribuind la formarea unei comunități mai conștiente și mai implicate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Evenimente

Spectacol grandios de Ziua Națională: „O singură inimă sub același tricolor” la Sala „Barbu Știrbei”

Published

on

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, prin Consiliul Județean Călărași, organizează pe 1 Decembrie 2025, de la ora 11:00, un amplu eveniment dedicat Zilei Naționale a României. Manifestarea, intitulată „O singură inimă sub același tricolor!”, va avea loc în Sala „Barbu Știrbei” și va reuni ansambluri folclorice și artiști din întreg județul.

Pe scenă vor urca ansamblurile „Bărăganul”, „Brăulețul Dunării”, „Borcea”, „Cununța Grâului”, „Dor de Dor”, „Ghiocelul”, „Hora”, „Hora Unirii” Unirea, „Jienii”, „Macii Bărăganului”, „Măldițele”, „Mugurelul”, „Roseți” și „Spicu Dorobanțu”.

Spectacolul va fi completat de momente susținute de artiștii Daria Cârlan, Bruna Bombardelli, Daria Ghiță, Grupul Vocal „Balada Dunării”, Rotaru Teodor și Cristache Timotei. Intonarea imnului va fi realizată de Veronica Neagu.

La final, publicul va participa la aprinderea luminilor de Crăciun în Sala „Barbu Știrbei”, moment care va marca deschiderea oficială a sezonului sărbătorilor de iarnă la Călărași.

Advertisement

Evenimentul își propune să aducă împreună comunitatea locală într-un spirit de unitate și mândrie națională, sub culorile tricolorului românesc.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading