Primarul Marius Dulce: „Am găsit adrese cu 40 de persoane declarate la aceeași locuință. Situația este absurdă și trebuie schimbată legea”

În ședința ordinară a Consiliului Local Călărași, desfășurată joi, 25 septembrie 2025, primarul Marius Dulce a prezentat situații incredibile descoperite în urma verificărilor privind taxa de salubritate. Edilul a semnalat că la unele adrese figurau chiar și 40 de persoane, fără legături cu proprietarul locuinței, ceea ce a generat confuzii majore și costuri suplimentare pentru cetățeni și primărie.

Primarul municipiului Călărași a atras atenția că neregulile apărute în aplicarea taxei de salubritate sunt cauzate, în principal, de lipsa unei corelări între evidența populației și situația reală din teren.

Am găsit cazuri aberante, cu 40 de persoane declarate la aceeași locuință, iar proprietarii nici nu îi cunoșteau. Este o anomalie care ne blochează și care afectează atât cetățenii, cât și administrația locală”, a declarat Dulce în plen.

Edilul a explicat că aceste situații nu doar că îngreunează procesul de colectare a taxelor, dar obligă cetățenii să suporte cheltuieli suplimentare. Mulți dintre cei care locuiesc în străinătate trebuie să traducă și să legalizeze documente pentru a fi scutiți temporar de taxă, iar costurile ajung să depășească uneori valoarea sumei contestate.

Un cetățean trebuie să aducă documente traduse și atestate oficial, la un preț de 80 de lei pe pagină. Dacă ai cinci pagini de tradus, deja este mai scump decât taxa pe care o contestai. Sunt situații absurde, iar primăria este sufocată de aceste cerințe birocratice”, a subliniat primarul.

Marius Dulce a transmis că singura soluție ca administrația locală să nu aibă această problemă de gestionat, ar fi ca parlamentarii să inițieze o modificare asupra Legii 101/2006, pentru ca operatorii de salubritate să fie cei care gestionează direct contractele și relația cu cetățenii. „Primăria nu trebuie să fie intermediar. Noi suntem obligați să colectăm și să decontăm sume care nu ne aparțin. Este nevoie urgentă de schimbarea legii pentru a opri acest haos, a concluzionat edilul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Accident în Modelu, două mașini s-au lovit, unul dintre șoferi a fost rănit

Începutul de săptămână aduce cu el, din păcate, haosul din

Primarul Mihăiță Beștea, alături de oltenițeni în prima zi de primăvară

Prima zi de primăvară a fost un prilej de bucurie