Connect with us

Administrație Locală

Ședința Comisiei de Dialog Social din Călărași: Planuri pentru formarea profesională și educația tehnică în 2025–2026

Pe 15 mai 2025, la sediul Instituției Prefectului – Județul Călărași, a avut loc o nouă ședință a Comisiei de Dialog Social, prezidată de prefectul județului, domnul Laurențiu State. La întâlnire au participat și subprefectul Valentin Deculescu, precum și directorul Cancelariei Prefectului, Aurel Niculae.

În cadrul ședinței, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Călărași a prezentat aspecte legate de autorizarea furnizorilor de formare profesională a adulților pentru anul 2024, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000. Această inițiativă vizează asigurarea calității și eficienței programelor de formare profesională oferite adulților în județul Călărași.

De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Călărași a informat despre realizarea Planului de școlarizare în învățământul profesional și tehnic pentru anul școlar 2025–2026. Planul include oferte educaționale pentru învățământul profesional și dual, adaptate cerințelor pieței muncii și nevoilor elevilor din județ.

În secțiunea “Diverse”, membrii comisiei au discutat și alte subiecte de actualitate, evidențiind importanța colaborării între instituțiile publice și partenerii sociali pentru dezvoltarea durabilă a județului Călărași.

Advertisement

Administrație Locală

Șansă unică pentru tinerii din Roseți: burse complete pentru educație oferite de Fundația Blue Heron

Tinerii din comuna Roseți care provin din sistemul de protecție specială sau din medii vulnerabile pot beneficia acum de burse universitare complete, datorită sprijinului oferit de Fundația Blue Heron.

📚 Ce acoperă bursa?

  • Taxe de studii
  • Costuri pentru cursuri de calificare (IT, ospitalitate etc.)
  • Tabere educaționale și mentorat
  • Sprijin medical și psihoterapie

Dacă ai între 18 și 26 de ani și îți dorești să studiezi și să-ți construiești un viitor mai bun, aceasta este șansa ta!

📞 Detalii și înscrieri (contact local Roseți):

Telefon: 0724 790 277

Advertisement

Email: [email protected]

Persoană de contact: Bratu Sebastian Ștefan

🖱️ Sau aplică direct pe site-ul oficial:

👉 https://blueheronfoundation.org/login

📣 Nu rata această oportunitate! Distribuie mai departe celor care ar putea beneficia!

Advertisement

Continue Reading

Administrație Locală

BORCEA PE PRIMUL LOC: Investiții în plină desfășurare pe toate fronturile!

Comuna Borcea devine, pas cu pas, un adevărat șantier de modernizare! Primarul Aniel Theodor Nedelcu Pațurcă anunță că mai multe proiecte de investiții importante prind contur de la o zi la alta, în ciuda tentativelor de dezinformare apărute în mediul online.

Printre lucrările aflate în plină desfășurare se numără construirea unui campus școlar, realizarea rețelei de canalizare și a stației de epurare, modernizarea bazei sportive și a sălii de sport, precum și dotarea și reabilitarea grădiniței cu program prelungit.

Se lucrează intens la puțul liftului și în zona tehnică, unde vor fi montate grupul motor, pompele și restul echipamentelor. În paralel, se toarnă placa de egalizare a fundației și se instalează sistemul de hidroizolație. O investiție de care vom fi mândri peste ani!”, a transmis primarul comunei.

Edilul face apel la cetățeni să nu se lase induși în eroare de „vorbele goale” răspândite pe Facebook și spune că singurele argumente valide sunt faptele și imaginile, care vorbesc de la sine.

Advertisement

„Pentru mine, Borcea va fi întotdeauna pe primul loc. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!”, a conchis primarul Aniel Pațurcă.

Continue Reading

Administrație Locală

(VIDEO) Au început lucrările de modernizare a mai multor străzi din Oltenița. Primarul Mihăiță Beștea promite un cartier complet transformat în 3 luni

Municipiul Oltenița a intrat într-un amplu proces de modernizare a infrastructurii rutiere, potrivit unui anunț oficial făcut de primarul Mihăiță Beștea. Acesta a transmis oltenițenilor, într-un mesaj video, că lucrările de reabilitare a unor străzi importante din oraș au fost demarate și vor fi finalizate în maximum trei luni.

„Au început lucrările de reabilitare și modernizare a tronsoanelor de străzi Mihai Eminescu, General Manu, Mihai Bravu, Haj Rădulescu și Mircea Eliade. Toate sunt situate în vartalul cuprins între Bulevardul 1 Decembrie, Bulevardul Republicii, Bulevardul Tineretului și strada Dr. Lucian Popescu”, a precizat edilul.

Potrivit acestuia, lucrările includ:

  • peste 2 kilometri de drum reabilitat,

  • borduri noi,

  • peste 160 de guri de scurgere pentru preluarea apelor pluviale, o problemă majoră a zonei în ultimele luni.

„Apa pluvială a creat mari probleme, mai ales în urma ploilor torențiale din iunie, când anumite străzi au fost grav afectate de infiltrații”, a explicat Beștea.

Advertisement

Primarul a subliniat că proiectul este rezultatul unei colaborări strânse între administrația locală, constructor, arhitectul primăriei și echipa de la urbanism. El și-a exprimat speranța ca, după încheierea lucrărilor de reabilitare a carosabilului și a rețelei de canalizare pluvială, să existe suficiente resurse financiare și pentru refacerea trotuarelor.

„Sper din suflet să nu existe niciun motiv de dezamăgire. Vă mulțumesc pentru încredere și înțelegere”, a încheiat primarul Beștea.

Continue Reading