Connect with us

Știri

Peste 250 de locuri de muncă la Kaufland în întreaga țară

Published

on

București, 16 aprilie 2020 – Pentru a-i sprijini pe cei care sunt în căutarea unui loc de muncă stabil în această perioadă, Kaufland România anunță peste 250 de posturi disponibile.

Posturile sunt deschise în București, dar și în alte orașe din țară, precum Iași, Craiova, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Ploiești, Călărași, Botoșani, Turda, Sfântu Gheorghe, Moreni, Rădăuți etc.

Disponibile la nivelul întregii companii, posturile oferă oportunități pentru toate palierele de experiență, de la trainee și până la manager, și vizează atât magazinele (lucrător comercial, șef de raion, manager proiect instalații frigorifice etc), centrele logistice (tehnician automatizări, lăcătuș mecanic, electrician, analist SAP etc.), cât și birourile centrale (în Departamentele Procurări, Resurse Umane, Vânzări, Expansiune, Financiar-Administrativ etc.).

În București, peste 200 de locuri de muncă sunt în cadrul celor două noi magazine pe care Kaufland le va deschide până în luna iunie – pe str. Energeticienilor nr. 13-15 și pe str. Theodor Pallady nr. 51.

În ultima lună și jumătate (26.02 – 10.04), peste 8000 de români au aplicat pentru un post la Kaufland.

Advertisement

Printre avantajele oferite se numără:

  • Salarii atractive: venitul brut minim lunar în companie este de 3.650 lei, valabil de la 1 martie 2020, cu 60% peste salariul minim pe economie din România. Creșterile salariale au loc anual;
  • Acces la o listă constant actualizată de beneficii, de la dezvoltare profesională și până la servicii suplimentare pentru o viață sănătoasă și echilibrată;
  • Program de lucru flexibil;
  • Un loc de muncă stabil și oportunitatea de a fi parte dintr-o echipă responsabilă;

Toate posturile deschise se află pe www.cariere.kaufland.ro, unde cei interesați pot aplica direct online. Compania pune la dispoziție și numărul de telefon 021 9132, pentru mai multe detalii despre posturi sau suport tehnic pentru aplicarea online pe platforma Kaufland. În această perioadă, interviurile au loc prin telefon sau platforme video online, pentru siguranța candidaților și a echipelor de recrutare.

Kaufland este alături de angajații săi cu tot sprijinul, astfel că, încă de la începutul lunii martie 2020 a instituit măsuri de prevenție prompte pentru protejarea acestora, care au fost constant suplimentate cu cea mai mare responsabilitate, conform evoluției situației și a recomandărilor autorităților.

De asemenea, compania a oferit un bonus de 1,6 milioane euro echipelor sale și a introdus plata imediată a orelor suplimentare efectuate în această perioadă, conform criteriilor interne.

Printre măsurile de prevenție din magazine se numără: asigurarea echipamentelor de protecție pentru colegi (mănuși de unică folosință, măști, și după caz, viziere), informare cu privire la regulile de prevenție, acces la o linie telefonică specială pentru informarea corectă și completă a colegilor, dotarea magazinelor cu dezinfectant de mâini, dezinfectarea frecventă a spațiilor comune și a obiectelor de uz larg, amplasarea benzilor de siguranță de minim 2 metri și a geamurilor de protecție la casele de marcat, reducerea aglomerării prin permiterea accesului în magazin în grupuri restrânse, amplasarea covoarelor pentru dezinfectare la intrare în unele magazine și derularea unei campanii de responsabilizare a clienților vizând regulile de siguranță.

Peste 15.000 de români lucrează, în medie, la Kaufland România, companie care, datorită grijii față de angajați, se mândrește cu titlul de Angajator de Top în România pentru al cincilea an, respectiv Angajator de Top în Europa pentru al doilea an – certificări internaționale acordate de o organizație independentă – Top Employers Institute din Olanda.

Despre Kaufland România

Advertisement

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 127 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţele clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.

Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Competiția internațională Călărași Cup – powered by Ecoaqua, real succes. Miodrag Belodedici a rămas impresionat

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

În municipiul Călărași, pasiunea pentru fotbal și dorința de a încuraja tinerii sportivi au fost celebrate într-un eveniment de excepție organizat de operatorul regional de apă și canalizare, ECOAQUA SA, sub îndrumarea directorului Eduard Grama, împreună cu Consiliul Județean Călărași și Primăria municipiului Călărași. Aceștia au fost gazdele “Călărași CUP”, unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive din zonă.

Miodrag Belodedici, o legendă a fotbalului, a fost invitat de seamă la acest eveniment pentru a împărtăși din experiența sa și pentru a inspira noile generații de fotbaliști aspiranți. Părinții celor mici s-au declarat încântați de inițiativa autorităților locale de a susține astfel de evenimente, recunoscând importanța mișcării sportive și a sănătății încă de la o vârstă fragedă.

Organizatorii evenimentului au oferit tuturor participanților medalii, diplome și cadouri, subliniind astfel aprecierea pentru eforturile și talentul fiecărui jucător. “Călărași CUP” a fost nu doar un prilej de competiție, ci și un moment de comunitate și încurajare pentru viitorul fotbalului în regiune.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Accident grav pe A2, zona Fundulea. Un tir ucrainean s-a răsturnat după ce a lovit parametrul dintre sensuri

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 32+300 de metri, pe sensul spre litoral, în zona localității Fundulea, județul Călărași, un autotren înmatriculat în Ucraina a impactat parapetul median și s-a răsturnat pe partea carosabilă. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 13:55.

În urma impactului, sunt scurgeri de carburant pe suprafața de rulare. Nu au rezultat persoane rănite.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de mers, circulându-se doar pe banda de urgență. Se estimează reluarea normală a circulației în 45-60 de minute.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Pericol în parcul comunei Borcea! TSD acuză primăria de neglijență și ignoranță

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

În inima comunei Borcea, din județul Călărași, se află un parc care, în loc să fie o oază de relaxare și bucurie pentru locuitori, s-a transformat într-un loc periculos. În urmă cu două zile, Tineretul Social Democrat (TSD) Borcea a făcut public un apel disperat cu privire la situația alarmantă din parc, atrăgând atenția asupra pericolelor iminente cu care se confruntă comunitatea, în special copiii.

Lucrările rapide și neglijente au lăsat în urmă un peisaj plin de riscuri pentru trecători. Potecile din parc, construite peste șanțuri, reprezintă un pericol evident pentru cei care nu sunt atenți sau pentru copiii care aleargă buimăciți și neatenți. Lipsa dalelor de pe potecile deteriorate reprezintă un real pericol, iar incidentele pot avea consecințe grave.

În plus, locul de joacă pentru micuți, menit să fie un loc de distracție și siguranță, s-a transformat într-un mediu înfricoșător. Stâlpii care susțin leagănele sunt într-o stare precară, întrucât s-au transformat rapid în obiecte ascuțite care pot răni grav copiii nevinovați.

Conform celor de la TSD Borcea, autoritățile locale ignoră în mod repetat avertismentele și semnalele de alarmă, întrucât, în respectivul parc, organizează evenimente publice pentru cei mici, fără a lua măsuri pentru a le pune acestora la dispoziție un loc de joacă sigur.

Advertisement

„Pericolul din parc! Datorită lucrărilor bine făcute și pe repede înainte, această problemă persistă și acum, după ani buni.

Aflat lângă primărie, în ochii edilului și ai consilierilor , trecând ignoranți peste acest pericol, organizează evenimente publice pentru copii”, au transmis reprezentanții TSD Borcea, pe pagina de Facebook a organizației.

Imaginile publicate pe Facebook arată că este necesară o intervenție urgentă pentru reparații și pentru a implementa măsuri de siguranță adecvate, astfel încât tragediile să poată fi prevenite în viitor.

Continue Reading

Cele mai vizualizate