Cadrele didactice din întreaga țară, inclusiv cele din județul Călărași, anunță o revoltă fără precedent față de modificările aduse recent Legii învățământului preuniversitar. Potrivit unui comunicat transmis de Sindicatul Liber din Învățământ Călărași, profesorii vor boicota toate activitățile administrative și de pregătire pentru noul an școlar și refuză să participe la festivitățile de deschidere din luna septembrie.
Decizia radicală vine în urma adoptării, fără consultare publică, a Legii nr. 141/2025, care modifică în mod semnificativ Legea educației nr. 198/2023. Sindicatele acuză autoritățile că au operat aceste schimbări în grabă, fără dialog și fără a ține cont de impactul devastator asupra sistemului de învățământ.
Principalele modificări care au declanșat protestul:
-
Creșterea normei didactice pentru profesorii din învățământul gimnazial, liceal și postliceal la 20 de ore pe săptămână, marcând prima majorare a normei din ultimii 30 de ani;
-
Norme diferențiate pentru profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit (18 ore) și pentru cei din învățământul special sau instruire practică;
-
Remunerare redusă pentru plata cu ora, echivalată cu salariul minim pentru muncă necalificată;
-
Majorarea numărului maxim de elevi în clasă și creșterea pragului minim de elevi pentru ca o școală să își păstreze statutul juridic;
-
Reducerea burselor și a decontării transportului pentru elevii navetiști;
-
Amânarea acordării primei de pensionare până în anul școlar 2026–2027.
Reprezentanții Sindicatului din Învățământ Călărași avertizează că aceste măsuri vor avea efecte grave: „Vor fi pierdute mii de locuri de muncă, calitatea actului educațional va scădea dramatic, iar condițiile de muncă pentru cadrele didactice vor deveni inacceptabile.”
Acțiunile de protest anunțate includ:
-
Boicotarea totală a activităților administrative și manageriale în unitățile de învățământ;
-
Pichetarea Ministerului Educației în fiecare zi de miercuri, începând cu 30 iulie și până pe 8 septembrie;
-
Participarea masivă la mitingul național de protest din București, programat pentru 8 septembrie, la care sunt așteptați peste 30.000 de participanți.
Sindicatul Liber din Învățământ Călărași își exprimă solidaritatea cu toate cadrele didactice din țară și solicită revizuirea urgentă a Legii 141/2025 printr-un dialog real cu reprezentanții sistemului educațional.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.