În noaptea de 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv din București, zeci de tineri și-au pierdut viața în urma unui incendiu devastator. Amintirea acelei nopți rămâne vie, o rană deschisă pentru noi toți. În acea noapte, sistemul s-a dovedit a fi vulnerabil și corupt, iar consecințele au fost tragice.

Au trecut nouă ani de la acel moment care ne-a zguduit pe toți, dar durerea este la fel de intensă pentru familiile și prietenii celor dispăruți. Această tragedie, scrisă cu lacrimi și durere în pomelnicul colectiv, este un capitol al neputinței și al nedreptății, dar și al solidarității. Îmi amintesc cum sute de oameni, mulți din Călărași, s-au adunat pentru a împărtăși suferința celor afectați, pentru a-și exprima compasiunea pentru acele familii care și-au pierdut copiii, nepoții, prietenii în acea noapte de coșmar.

Eram un copil atunci, nici măcar nu împlinisem 20 de ani, și am văzut cum toate posturile de televiziune au devenit o singură voce, una de doliu național. Televizoarele noastre erau roșii de durere, iar în fiecare postare de pe rețelele sociale, fiecare feed, se simțea disperarea unui popor. Atunci am înțeles doar că asistam la o tragedie, dar cu timpul am aflat mai mult – că aceasta nu era doar o întâmplare, ci o consecință a nepăsării și a corupției. Niște oameni au ajuns în cele din urmă după gratii, însă doar parțial. Sistemul de legi pare că protejează uneori mai mult pe cei vinovați decât pe victime și familiile lor.

În acea noapte, Ministerul de Interne a instituit Planul Roșu de intervenție, iar Guvernul a decretat trei zile de doliu național. În urma presiunii populare, a protestelor de stradă, pe 4 noiembrie, Victor Ponta, prim-ministrul de atunci, și-a dat demisia, alături de guvernul său. Primarul Cristian Popescu Piedone, care a semnat autorizația de funcționare a clubului, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu – mult sub sentința inițială de opt ani și jumătate. Dar verdictul acesta, din păcate, nu șterge durerea, nu vindecă rănile.

În acea noapte, au pierit 64 de persoane, iar numărul răniților a fost de ordinul sutelor. Mulți dintre ei au rămas cu cicatrici fizice și emoționale care le vor aminti toată viața de acea tragedie. Acest incendiu a fost cea mai gravă tragedie din România dintr-un club de noapte și cel mai mare dezastru după accidentul aviatic de la Balotești din 1995.

Sunt multe lucruri pe care le-am învățat atunci. Am învățat că orice eroare, orice pas greșit în sistem, poate costa vieți. Că responsabilitatea față de oameni, față de comunitate, ar trebui să fie pe primul loc, nu interesele sau birocrația. Și am mai învățat că amintirea este o datorie. De aceea, în fiecare an ne adunăm în același loc pentru a comemora sufletele celor plecați, pentru a le aminti și a le onora sacrificiul.

Anul acesta, așa cum facem de fiecare dată, ne vom întâlni din nou. Vom fi acolo, cu candele aprinse și flori, pentru a spune că nu am uitat. Acel loc, acel memorial, este un simbol al durerii, al luptei pentru dreptate și al dorinței de schimbare. Sufletele celor plecați sunt cu noi, iar memoria lor trebuie să rămână vie, să ne amintească mereu că un astfel de sacrificiu nu trebuie să mai fie cerut niciodată.