Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 6°C | Anul XI Nr. 540

Știri

Mihai Toader contestă banda dedicată autobuzelor din Călărași: „Lucrarea asta de nouă milioane de euro nu face nici doi bani”. Ce spune Marius Dulce

Published

on

Mihai Toader, candidat independent la Camera Deputaților, anunță că a adus o plângere prealabilă împotriva lucrărilor ce vizează implementarea unei benzi dedicate autobuzelor pe Strada București din Călărași. Toader critică dur măsura, considerând-o inutilă și dăunătoare pentru locuitorii și comercianții din zonă. El susține că „lucrarea asta de nouă milioane de euro care nu face nici doi bani” nu aduce beneficii comunității și susține că puteau fi găsite soluții alternative. 

„Nu avem un sistem de transport în comun atât de dezvoltat, încât să ocupi o bandă numai cu autobuz. În plus, puteau să facă ceva benefic pentru cetățeni, să devieze traseul pe la 2 Moldoveni, nu să afecteze zona de la București până în Măgureni”, a declarat Toader. 

Acesta a anunțat că va strânge semnături în sprijinul plângerii sale și că nu va renunța până nu se va găsi o soluție mai bună pentru locuitorii din Călărași. „Nu știu ce o să răspundă domnul primar la plângerea asta prealabilă, dar eu sunt hotărât să adun semnături în sprijinul acesteia. Nu o să o las moartă, pentru că ei ar trebui să fie interesați să ne facă bine, nu rău!”, a încheiat Toader. 

În principalele puncte ale plângerii, Mihai Toader menționează îngrădirea accesului la proprietățile riveranilor, afectarea gravă a afacerilor locale, crearea de ambuteiaje și poluare, lipsa unei benzi pentru bicicliști, și lipsa consultării publice și a soluțiilor alternative. 

Advertisement

Mai mulți cetățeni par deranjați de noua bandă de autobuz introdusă, menționând în mare parte aceleași argumente pe care le aduce și Mihai Toader, însă alții apară inițiativa implementată de administrația locală a municipiului Călărași, condusă de primarul Marius Dulce. 

Un călărășean a scris că „Proiectul implică promovarea mijloacelor de transport în comun și a bicicletelor. De-asta s-a făcut și pista prin parc, zona din fața prefecturii a devenit pietonală, etc. Se pune accent pe o dezvoltare mai verde a infrastructurii. Pe axa asta au fost obținuți și banii, reducerea emisiilor de carbon. De-asta a apărut prioritizarea transportului în comun. Oricum, orașul este mic, nu e nevoie sa ne mișcăm doar cu mașinile”. 

Marius Dulce a abordat deja subiectul într-o intervenție radio la Voces Campi de zilele trecute, unde a explicat că noua bandă de autobuz este, într-adevăr, parte dintr-o inițiativă de regenerare urbană, care urmărește reducerea emisiilor de dioxid de carbon și diminuarea aglomeratiei rutiere la orele de vârf. „Ideea este ca să circulăm mai mult cu autobuzul și mai puțin cu mașinile noastre,” a subliniat primarul, menționând că în intervalele orare 7:45 – 8:30, și apoi după-amiaza, traficul devine problematic. 

Mai multe despre explicațiile oferite de Dulce pe subiect, pe Călărași Press. 

Mihai Toader candidează independent la Camera Deputaților în cadrul alegerilor parlamentare ce vor avea loc pe 1 decembrie 2024.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Maratonul blestemat de la Olimpiada din 1904: o cursă cu otravă, mașini și haos total

Published

on

La Olimpiada din 1904 de la Saint Louis, maratonul a rămas în istorie drept cea mai dezastruoasă și absurdă cursă de alergare din toate timpurile. Traseul de peste 40 de kilometri trecea pe drumuri de pământ neasfaltate, sub un soare ucigător de peste 32 de grade, cu nori denși de praf ridicați de mașinile, automobilele oficialilor și chiar de un tren care circula pe lângă rută. Organizatorii au oferit doar un singur punct de hidratare pe toată distanța și o singură fântână, considerând că apa în exces „încetinește” alergătorii – o teorie științifică greșită care aproape i-a omorât pe concurenți.

Primul care a trecut linia de sosire a fost americanul Fred Lorz. A fost aclamat, i s-a înmânat coroana de laur și a pozat chiar lângă fiica președintelui Roosevelt… până când s-a aflat că alergase doar primii 16 kilometri, apoi urcase într-un automobil care îl dusese până aproape de stadion. Trișarea lui grosolană a fost descoperită imediat, Lorz a fost descalificat pe loc și i s-a interzis participarea pe viață la competiții.

Câștigătorul oficial a devenit Thomas Hicks, un alergător american care abia mai mergea în ultimele sute de metri. Motivul? Antrenorul lui îi dăduse pe parcurs un amestec halucinant: stricnină (otravă de șobolani folosită în doze mici ca stimulant), coniac și ouă crude. Hicks avea pupilele dilatate, era alb ca varul și trebuia ținut de braț de însoțitori ca să nu cadă. Medicii au declarat ulterior că fără intervenția lor imediată ar fi murit chiar pe stadion.

Din cei 32 de participanți, doar 14 au terminat cursa. Unul dintre ei, cubanezul Félix Carvajal, a alergat în pantofi de stradă tăiați cu foarfeca, s-a oprit să mănânce mere verzi culese dintr-un livrai (ceea ce i-a provocat crampe groaznice) și a stat de vorbă cu spectatorii. Alt alergător sud-african a fost urmărit de câini sălbatici și a pierdut aproape o oră deviind de la traseu.

Advertisement

Maratonul din 1904 a fost un coșmar total, o combinație letală de organizare catastrofală, experimente medicale iresponsabile și trișare sfruntată – o rușine care a intrat în legendă ca cea mai neagră pagină din istoria olimpică.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Deputatul AUR Dragoș Coman critică dur Guvernul: „Taxe pe orice, un mod medieval de a guverna”

Published

on

Deputatul AUR Dragoș Coman a lansat, în plenul Camerei Deputaților, o critică vehementă la adresa Guvernului, acuzându-l că în doar câteva luni a impus o serie de taxe care apasă tot mai greu pe populație și pe micii fermieri. Declarația politică a fost susținută miercuri, 4 decembrie.

Parlamentarul a afirmat că „deviza actualului Guvern este: puneți taxe pe orice”, susținând că executivul a introdus impozite care afectează direct familiile cu copii, persoanele bolnave, pensionarii și toate formele de proprietate. Una dintre cele mai criticate măsuri vizează impozitarea solariilor și serelor din gospodăriile micilor producători.

Dragoș Coman a descris măsurile fiscale ca pe o manifestare a „lipsei totale de pricepere a actualilor miniștri”, comparând modul de guvernare cu „o practică medievală”. În discursul său, a acuzat Guvernul că reduce veniturile populației, ale profesorilor, ale elevilor și studenților, în timp ce introduce taxe care scumpesc viața de zi cu zi și descurajează inițiativa privată.

Deputatul AUR a avertizat că politicile actuale îi împing pe români să plece din țară: „Am ajuns să avem milioane de români care s-au săturat de politicile păguboase și au plecat peste hotare în căutarea unei vieți mai bune.”

Advertisement

Criticile sale s-au concentrat în special asupra impozitării serelor și solariilor, pe care a numit-o „un adevărat atentat la adresa agriculturii românești”. Coman a acuzat Guvernul că prin astfel de măsuri ar servi interesele marilor importatori de legume, care ar beneficia de scăderea producției interne.

Acesta a comparat noul sistem fiscal cu „fumăritul”, un impozit medieval perceput pe vatră sau coșul de fum, afirmând că „fumăritul a devenit oficial de la 1 ianuarie”.

Declarația s-a încheiat cu un mesaj ferm la adresa colegilor parlamentari: „Impozitarea solarilor din grădină reflectă un mod antinațional de a guverna.”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Lumina care a pictat lumea: Povestea lui Claude Monet

Published

on

Claude Oscar Monet s-a născut la 14 noiembrie 1840 în Paris, dar copilăria și-a petrecut-o la Le Havre, pe coasta normandă, unde marea și cerul schimbător i-au trezit pentru totdeauna dragostea de lumină. Tatăl său, negustor prosper, dorea ca fiul să-i urmeze în comerț, însă tânărul Claude desena caricaturi pe care le vindea marinarilor și trecătorilor. La 15 ani era deja cunoscut în oraș ca un caricaturist priceput.

Totul s-a schimbat când l-a întâlnit pe Eugène Boudin, pictor care lucra în aer liber. Boudin l-a convins să iasă din atelier și să picteze natura așa cum o vede cu adevărat, cu lumina ei vie și schimbătoare. „Nu picta ce știi că este acolo, pictează ce vezi”, îi spunea maestrul. Aceste cuvinte aveau să devină crezul întregii sale vieți.

În 1859 pleacă la Paris. Refuză să urmeze cursurile Școlii de Belle-Arte și intră în atelierul lui Charles Gleyre, unde îi cunoaște pe viitorii săi prieteni și tovarăși de luptă: Pierre-Auguste Renoir, Alfred Sisley și Frédéric Bazille. Împreună încep să picteze în pădurea Fontainebleau și pe malul Senei, sfidând regulile rigide ale picturii academice.

Primul mare scandal îl provoacă în 1866 cu tabloul „Camille” sau „Femeia în rochie verde”, portretul viitoarei sale soții, Camille Doncieux. Pictura este acceptată la Salonul oficial și primește laude, dar succesul durează puțin. Anii următori sunt grei: sărăcie, refuzuri repetate la Salon, moartea prematură a tatălui care îi tăiase orice sprijin financiar.

Advertisement

Războiul franco-prusac din 1870 îl alungă în Olanda și apoi în Anglia. La Londra descoperă operele lui Turner, a cărui lumină dizolvată în ceață îl va influența profund. Întoarsă în Franța, se stabilește la Argenteuil, pe Sena. Aici, împreună cu Renoir, Sisley și Manet, pun bazele mișcării care va fi numită mai târziu impresionism.

În 1874 are loc prima expoziție a grupului la fotograful Nadar din Paris. Criticul Louis Leroy, batjocorind tabloul lui Monet „Impresie, răsărit de soare”, folosește cuvântul „impresioniști” ca insultă. Numele rămâne și devine steagul sub care va triumfa o întreagă revoluție artistică.

Camille îi dăruiește doi fii, Jean și Michel, dar sănătatea ei se degradează rapid. Moare în 1879, la doar 32 de ani. Monet o pictează pe patul de moarte – una dintre cele mai sfâșietoare mărturii ale dragostei sale.

În 1883 descoperă Giverny, un sat la 80 km de Paris. Cumpără o casă cu grădină și, cu timpul, o transformă într-un paradis de flori și apă. Aici va picta cele mai cunoscute serii ale sale: nuferi, podul japonez, grădina în toate anotimpurile și la toate orele zilei. Pentru el, un tablou nu era niciodată terminat – era doar o clipă de lumină prinsă pe pânză.

După 1890 începe să lucreze în serie: aceleași subiecte pictate în condiții diferite de lumină și atmosferă – grămezi de fân, catedrala din Rouen, plopii de pe Epte. Criticii care altădată râdeau încep să înțeleagă. În 1891 are prima expoziție personală de succes. Banii vin în sfârșit.

Advertisement

Se recăsătorește cu Alice Hoschedé, văduva unui prieten care îi crescuse copiii în anii grei. Împreună formează o familie numeroasă și fericită la Giverny. Dar nenorocirile nu se opresc: în 1911 moare Alice, iar în 1912 află că suferă de cataractă dublă. Vederea îi scade dramatic. Culorile devin mai închise, tușele mai groase, mai dramatice. Refuză operația mult timp, de teamă să nu-și piardă percepția culorilor. Abia în 1923 acceptă intervenția, dar vederea nu-și mai revine complet.

Chiar și aproape orb, continuă să picteze marile panouri cu nuferi destinate Muzeului Orangerie. „Vreau să pictez aerul în care se află podul, casa, râul”, spunea. În ultimii ani lucra cu o furie disperată, ștergând și recompunând pânzele până când asistenții aproape că îl opreau cu forța.

La 5 decembrie 1926, la 86 de ani, Claude Monet moare la Giverny, înconjurat de familie și de grădină. Lângă patul său atârna ultimul tablou la care lucrase – un colț de iaz cu nuferi, pictat în roșu aprins și violet, culorile pe care le vedea în mintea sa când ochii nu-l mai ajutau.

A lăsat în urmă peste două mii de tablouri și o lume transformată: a învățat omenirea să vadă lumina care se schimbă în fiecare clipă și să o iubească așa cum era – efemeră, vie, imposibil de prins pentru totdeauna. Dar el a încercat. Și aproape că a reușit.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading