Fapt Divers
Marița, simbolul curajului și al sacrificiului
Marița a fost o fetiță de numai 15 ani, din zona Timocului, care a devenit simbolul curajului și al sacrificiului în timpul Războiului de Independență al României (1877-1878).
Povestea ei este legată de bătălia de la Smârdan, un episod important al campaniei militare românești împotriva Imperiului Otoman, desfășurat pe 12 ianuarie 1878 (24 ianuarie, după calendarul gregorian), în satul Smârdan, astăzi Inovo, aflat în regiunea Vidin din Bulgaria.
În timpul acestui conflict, Marița, alături de alte 37 de tinere fete voluntare din comunitatea românească a zonei, s-au alăturat efortului de război, sprijinind trupele române prin activități auxiliare. Aceste fete, parte a unui grup ce colabora cu Serviciul Sanitar, aveau misiunea de a aduce apă și hrană soldaților români care luptau în tranșee împotriva otomanilor, la sud de Dunăre. Pe 9 ianuarie 1878, în plină luptă, Marița a fost surprinsă de soldații turci în timp ce căra apă cu o găleată de lemn către militarii din linia frontului. Fără a ține cont de vârsta sau nevinovăția ei, otomanii au împușcat-o mortal. A fost prima dintre cele cinci fete voluntare care și-au pierdut viața în acele circumstanțe la Smârdan.
Bătălia de la Smârdan a fost un moment crucial în asediul Vidinului, obiectiv strategic al Armatei Române, care urmărea să rupă liniile de comunicație ale otomanilor. Victoria românească a venit cu un cost mare: 286 de soldați și ofițeri și-au pierdut viața, iar sacrificiul civililor precum Marița a adăugat o dimensiune emoțională profundă evenimentului.
În memoria sa, în anul 1905, românii și aromânii din Valea Timocului au ridicat un monument din bronz la Smârdan, în apropierea Cimitirului Militarilor Români. Statuia o înfățișează pe Marița ținând o coroană în mâna dreaptă și un ulcior cu apă în mâna stângă, simbolizând curajul și devotamentul ei. Din păcate, monumentul a fost distrus în 1917, în timpul Primului Război Mondial, fiind dinamitat de trupele germano-bulgare care luptau împotriva României. Ulterior, un alt monument dedicat Mariței a fost ridicat la Calafat, pe malul Dunării, la inițiativa Asociației Românilor din Bulgaria, după ce autoritățile bulgare au refuzat amplasarea lui pe locul original.
Pe o placă de marmură a monumentului era gravată inscripția: „În memoriam Marița, fetița vlahă împușcată de turci la Smârdan în timp ce ducea apă soldaților români 1877.” Povestea Mariței a rămas vie în conștiința românească, fiind imortalizată și în pictura „Atacul de la Smârdan” a lui Nicolae Grigorescu, care, deși nu o reprezintă direct, surprinde dramatismul acelei lupte. Sacrificiul ei este o mărturie a solidarității și curajului poporului român, inclusiv al celor mai tineri și vulnerabili, în momentele decisive ale istoriei sale.
Fapt Divers
Lăcusta Lubber negru și roșu: o capodoperă a naturii
Lăcusta lubber negru și roșu, cunoscută și sub denumirea de lubber grasshopper, este o insectă impresionantă din familia Romaleidae, întâlnită în special în regiuni din America de Nord, precum sud-estul Statelor Unite. Aceasta se remarcă prin coloritul său distinctiv, combinând nuanțe de negru intens cu accente roșii sau portocalii, ceea ce o face ușor de recunoscut în habitatele sale naturale, cum ar fi pajiștile, câmpurile și zonele de stepă.
Caracteristici fizice
Lăcustele lubber, precum specia Romalea microptera (cunoscută și ca Eastern lubber grasshopper), au un corp robust, cu o lungime de 5-7 cm, femelele fiind de obicei mai mari decât masculii. Culoarea lor variază, dar combinația de negru și roșu este frecventă, în special la adulți. Aripile posterioare sunt adesea roșii sau rozalii, cu margini mai închise, și sunt folosite mai degrabă pentru intimidarea prădătorilor decât pentru zbor, deoarece aceste lăcuste sunt în mare parte terestre și au o capacitate limitată de zbor. Picioarele lor posterioare, bine dezvoltate, le permit să execute sărituri impresionante, de până la 20 de ori lungimea corpului.
Comportament și habitat
Lăcustele lubber preferă zonele calde și uscate, fiind active în special în timpul zilei. Spre deosebire de alte specii de lăcuste, acestea nu formează roiuri mari și nu sunt considerate dăunători agricoli majori, deși pot consuma o varietate de plante, inclusiv ierburi, frunze și chiar culturi agricole, dacă sunt prezente în număr mare. Dieta lor este exclusiv erbivoră, spre deosebire de alte insecte ortoptere care pot consuma și alte insecte.
Un aspect interesant al lăcustei lubber negru și roșu este mecanismul său de apărare. Când este amenințată, această specie eliberează o secreție chimică urât mirositoare și poate produce un sunet sâsâitor pentru a descuraja prădătorii. Culoarea sa vie servește ca un semnal de avertizare, indicând că este necomestibilă sau toxică pentru multe animale.
Reproducere și ciclu de viață
Lăcustele lubber au un ciclu de viață tipic pentru ortoptere, care include stadiile de ou, nimfă și adult. Femelele depun ouăle în sol, în grupuri de 20-50, în timpul verii sau toamna early. Nimfele, care seamănă cu adulții, dar sunt mai mici și fără aripi complet dezvoltate, ies din ouă în primăvara următoare. Acestea trec prin mai multe stadii de năpârlire înainte de a ajunge la maturitate. În stadiul de nimfă, ele pot avea un colorit mai închis, dominat de negru, cu accente roșii mai puțin pronunțate.
Curiozități
- Culoare și simbolistică: Combinația de negru și roșu nu este doar estetic, ci are și un rol ecologic, avertizând prădătorii despre toxicitatea lor potențială.
- Impact cultural: În unele regiuni, lăcustele lubber sunt considerate fascinante datorită aspectului lor și sunt studiate de entomologi pentru comportamentul lor unic.
- Durata de viață: Lăcustele lubber trăiesc între 8 luni și 2 ani, în funcție de condițiile de mediu și de specie.
Concluzie
Lăcusta lubber negru și roșu este un exemplu fascinant al diversității insectelor, combinând un aspect vizual impresionant cu adaptări ecologice remarcabile. Deși nu este la fel de distructivă ca alte specii de lăcuste, prezența sa în ecosistem joacă un rol important, contribuind la echilibrul natural și atrăgând atenția prin culorile sale vibrante. Dacă dorești să afli mai multe detalii sau să explorezi imagini ale acestei insecte, îți recomand să consulți surse de entomologie sau să observi aceste creaturi în habitatele lor naturale, cu precauție și respect pentru mediul înconjurător.
Fapt Divers
Triburi canibale: o realitate controversată a lumii moderne
Canibalismul în istorie și prezent: Deși pare un subiect rezervat filmelor de groază, canibalismul a fost și, în cazuri rare, mai este practicat în anumite colțuri ale lumii. Din motive ritualice, de supraviețuire sau ca act de răzbunare, această practică a marcat istoria multor culturi, iar unele triburi izolate continuă să stârnească fascinație și groază.
Tribul Korowai – ultimii canibali confirmați:
În jungla din sud-estul provinciei Papua, Indonezia, trăiește tribul Korowai, considerat ultimul grup cunoscut care mai practică acest obicei: canibalismul. Cu o populație de aproximativ 4.000 de oameni, aceștia trăiesc ca în Epoca de Piatră, la 150-160 km de țărmul mării Arafura, lângă râul Ndeiram Kabur. Pentru Korowai, canibalismul nu este o practică obișnuită, ci un act de răzbunare: ei consumă carnea celor bănuiți de vrăjitorie, crezând că astfel elimină spirite malefice numite „khakua”. Victimele, considerate posedate, sunt consumate aproape în întregime de adulți, lăsând doar oasele, dinții și unghiile.
Tribul Asmat și misterul Rockefeller: În Noua Guinee, tribul Asmat este renumit pentru ritualurile sale macabre. Aceștia vânează dușmanii și le consumă creierul, gătit pe frunze de palmier, ca parte a tradițiilor lor. În 1961, Michael Rockefeller, membru al celebrei familii americane, a dispărut în regiunea Asmat, iar mulți cred că a fost ucis și mâncat de acest trib, deși dovezile nu sunt concludente.
Canibalismul ritualic în alte regiuni:
Insulele Fiji: Cunoscute în trecut drept „insulele canibalilor”, Fiji au o istorie lungă de canibalism, mai ales în peșterile Naihehe din Sigatoka, unde se practicau ritualuri de consum al dușmanilor capturați. Astăzi, aceste practici au dispărut, dar poveștile persistă.
Aghori, India: Această sectă ascetică folosește rămășițe umane în ritualuri, bând din cranii și consumând carne de la cadavrele deja decedate, dar nu ucid pentru aceste practici.Vanuatu: Antropoloaga Hanna Bota a trăit o lună printre băștinașii din Vanuatu, unde canibalismul a fost oficial abandonat în 1969. Totuși, în zone izolate de pe insula Espirito Santo, se speculează că practici izolate ar putea persista.
Fapt Divers
Meșterul ascuns al codrilor: Povestea croitorului fagului
În inima pădurilor românești, unde fagii seculari stau de strajă peste umbre și legende, trăiește o mică vietate, croitorul fagului (Cerambyx cerdo). Nu e un meșter cu ac și ață, ci un gândac cerambicid, lung de 3-5 centimetri, cu antene lungi cât corpul său, care sculptează povești nevăzute în lemnul bătrân al fagilor.
Croitorul fagului e un artist al naturii, dar și un semn al trecerii timpului. Larvele sale, ascunse sub scoarța copacilor, sapă galerii lungi și sinuoase, hrănindu-se cu lemnul moale al fagilor bătrâni sau slăbiți. Într-un dans lent, care poate dura până la 4 ani, ele transformă lemnul în labirinturi, pregătindu-se pentru metamorfoza ce le va da aripi. Adultul, cu carapacea sa neagră, lucioasă, iese în lume doar pentru o vară, între mai și august, căutând să-și lase urmașii în alți fagi.
Dar croitorul nu e doar un sculptor. E un simbol al echilibrului fragil al pădurii. Prezența lui arată că natura își urmează cursul, reciclând copacii bătrâni pentru a face loc vieții noi. Totuși, în România, unde pădurile de fag sunt bijuterii ale Carpaților, croitorul e și o specie protejată, inclusă în Directiva Habitate a Uniunii Europene. Defrișările și dispariția fagilor bătrâni îi pun existența în pericol, căci fără acești giganți, croitorul nu mai are pânza pe care să-și țeasă galeriile.
În serile calde, când soarele apune peste codrii de la poalele munților, croitorul fagului zboară tăcut, purtând pe aripile sale povestea unei păduri care respiră. E un meșter discret, dar esențial, un croitor al vieții sălbatice, care ne amintește că fiecare detaliu al naturii are rostul său.
Amestecul de nuci, miere și scorțișoară – sănătate la îndemână
Lăcusta Lubber negru și roșu: o capodoperă a naturii
Recomandare de carte – „Litera stacojie” de Nathaniel Hawthorne
O fetiță de 4 ani, acroșată de o mașină a Poliției Locale pe o stradă din cartierul Fantoma
VIDEO. Copiii se joacă lângă șine. Parcul Constructorilor, vandalizat și nesigur
