Legenda „Casei cu Stafii” sau Casa Jean Troianos din Brăila, situată pe strada Ana Aslan, este una dintre cele mai captivante și sumbre povești din folclorul urban românesc, împletind dramă, crimă și elemente supranaturale. Conform tradiției locale, casa ar fi fost construită la începutul secolului XX de Nicolachi Mavrocordulas, un negustor grec înstărit, specializat în exportul de cereale, care a dorit să creeze un cămin luxos pentru tânăra sa soție, Voica. Mavrocordulas, descris ca un bărbat de 50-60 de ani, pasionat de vânătoare, s-ar fi îndrăgostit de Voica, o tânără de o frumusețe remarcabilă, fiica unui țăran din satul Însurăței, județul Brăila. Se spune că a „cumpărat-o” de la familia ei săracă, a luat-o de soție și a adus-o în Brăila, unde a ridicat această clădire impresionantă, realizată în stil art-deco sau, după unele surse, Secession.
Povestea capătă accente tragice atunci când gelozia începe să-l macine pe Mavrocordulas. Convins că Voica l-ar putea înșela, el pune la cale un plan pentru a o verifica. Într-o noapte de iarnă, sub pretextul că pleacă la vânătoare, negustorul se întoarce pe ascuns acasă. Acolo, legenda spune că o surprinde pe Voica în brațele unui alt bărbat – în unele variante, un servitor, în altele, un tânăr din elita orașului. Orbit de furie, Mavrocordulas o împușcă pe loc pe Voica și, pentru a ascunde crima, decide să-i zidească trupul în pereții subsolului casei. Ulterior, copleșit de vinovăție sau temându-se de consecințe, negustorul părăsește Brăila și se întoarce în Grecia, unde, conform legendei, se sinucide.
Povestea a căpătat o aură de autenticitate în 1985, când, în timpul unor lucrări de consolidare a clădirii, muncitorii au descoperit un schelet uman zidit în subsol. Analizele medico-legale au indicat că osemintele aparțineau unei femei de aproximativ 30 de ani, cu urmele unui glonț în craniu, ceea ce a părut să confirme, cel puțin parțial, legenda. Cu toate acestea, din cauza cenzurii din perioada comunistă, cazul nu a fost investigat în profunzime, iar identitatea scheletului a rămas un mister. Lipsa documentelor oficiale și restricțiile vremii au lăsat povestea în sfera speculațiilor.
Casa Jean Troianos, supranumită „Casa cu Stafii”, a avut o istorie complexă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a servit ca sediu pentru comandamentul german, iar în perioada ocupației sovietice a fost folosită de securitate. În perioada comunistă, clădirea a fost transformată în azil de bătrâni, iar locatarii raportau frecvent zgomote inexplicabile, pași în miez de noapte sau apariții fantomatice, atribuite spiritului Voicăi, care ar bântui casa în căutarea dreptății sau a liniștii. De-a lungul timpului, casa a trecut prin mâinile mai multor proprietari, dar majoritatea au părăsit-o rapid, susținând că atmosfera era apăsătoare sau că fenomenele inexplicabile îi alungau. În 2020, casa, declarată monument istoric, era scoasă la vânzare pentru aproximativ 600.000 de euro, dar se afla într-o stare avansată de degradare, necesitând lucrări ample de restaurare.
Deși legenda a inspirat opere literare, precum romanele „Fiul lui Monte Cristo” și „Vrăjitoarea din Casa cu Stafii” de Theodor Constantin, dovezile istorice care să susțină povestea crimei sunt aproape inexistente. Unele surse sugerează chiar o confuzie în atribuirea casei: aceasta ar fi aparținut, de fapt, lui Luca Oancea, nu lui Jean Troianos, un armator grec, iar stilul arhitectural ar fi mai degrabă Secession decât art-deco. Lipsa arhivelor clare și caracterul oral al legendei fac ca adevărul să fie dificil de separat de ficțiune. Totuși, povestea continuă să fascineze, alimentând interesul pentru misterele Brăilei și pentru clădirile sale cu trecut tumultuos.