ISU Călărași, campanie de informare preventivă – „Nu încărca butelia la stația G.P.L”

Campanie de informare preventivă, desfășurată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Călărași

Nu încărca butelia la stația G.P.L – cumpără butelia cu sigiliu și etichetă numai de la punctele de desfacere a buteliilor

In perioada 16-18.07.2019, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Călărași, prin intermediul serviciilor sale specializate, a desfășurat o campanie de informare preventivă la nivelul județean, având ca scop cresterea gradului de conștientizare în rândul cetățenilor a modului de utilizare al buteliilor.

Scopul principal al acestui demers al institutiei noastre, a fost acelea de a indica cetățenilor locurile de unde se pot achiziționa buteliile ce urmează a fi folosite în gospodariile proprii- punctele de desfacere a buteliilor portabile GPL, precum si unde este interzis a se încărca butelia, respectiv SKID-urile GPL.

Activitățile au fost efectuate cu sprijinul unităților administrativ- teritoriale, primariile din județ, fiind efectuate instructaje în acest sens, cu toți reprezentanții operatorilor economici, care desfășoară activități specifice.

Nerespectarea instrucţiunilor care reglementează amplasarea, păstrarea şi utilizarea gazelor naturale sau a gazelor petroliere lichefiate se sancționează cu amendă de la 2500 la 5000 lei, conform H.G nr. 537 din 6 iunie 2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Ştirbei” al Județului Călărași recomandă:

  • deoarece gazul petrolier lichefiat (GPL) este de aproximativ de două ori mai greu decât aerul, buteliile pot fi utilizate numai în incăperi de la parter sau etaje;
  • în incinta unui consumator cu instalație de uz casnic, se poate depozita doar o singură butelie de rezervă, plină în poziție verticală, cu robinetul închis și având montate piulița și capacul de protecție;
  • încăperile unde se instalează butelii vor avea cel puțin o fereastră spre exterior și volumul minim de 10 m.p., pentru fiecare butelie, bucătariile, băile si oficiile vor avea volumul minim de 7,5 m.p., în cazul utilizării unei singure butelii;
  • este interzisă folosirea flăcării pentru verificarea etanşietăţii buteliei, garniturilor, regulatorului şi furtunului;
  • buteliile de gaze lichefiate nu se vor folosi fără regulator de presiune, cu garnituri deteriorate, cu furtun de cauciuc ce prezintă porozităţi, crăpături sau lărgiri la capete;
  • buteliile de gaze lichefiate nu se vor păstra în apropierea surselor de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare. Distanţa dintre butelie şi maşina de aragaz va fi de 1 m, iar faţă de o sursă de căldură cu o flacără deschisă, de cel puţin 2 m;
  • este interzis a se folosi buteliile în poziţie culcată sau înclinată; ele se vor folosi doar în poziţie verticală. Nu este permisă încălzirea buteliilor. Aprinderea focului, în cazul folosirii gazelor lichefiate, se va face respectându-se principiul „gaz pe flacără”;
  • este interzisa evacuarea gazului din butelie in incaperi, in curti, langa subsoluri sau surse de aprindere;
  • este interzisă trecerea (transvazarea) gazului din butelie în orice alte recipiente;
  • este interzis a utiliza butelii si aparate de ardere în încăperi în care se doarme.

În cazul producerii unui incendiu, se acţionează de urgenţă pentru:

  • anunţarea incendiului la numărul de apel unic 112;
  • evacuarea tuturor ocupanţilor clădirii / amenajării precum şi a bunurilor importante adăpostite, în ordinea valorii acestora;
  • stingerea incendiului cu mijloace de primă intervenţie.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Se schimbă vremea în Călărași. Ploi moderate cantitativ și temperaturi ridicate

În județul Călărași, vremea se schimbă rapid, iar prognoza pentru

Guvernul nu va mai compensa prețul la carburanți de la 1 ianuarie 2023

Șoferii care vor alimenta cu combustibil mașinile începând cu 1