Connect with us

Știri

Intervenție la incendiu de locuinţă în localitatea Vâlcelele

Published

on

Pompierii militari din cadrul Secţiei Dragalina au acţionat aproximativ două ore şi 20 de minute pentru lichidarea incendiului cu două autospeciale de stingere, de lucru cu apă şi spumă

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurt-circuit produs la nivelul instalaţiei electirce îmbătrânite a locuinţei

În data de 16.02.2021, ora 09.30, două echipaje specializate de stingere din cadrul Secţiei de pompieri Dragalina au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Vâlcelele, pe strada Sfântul Dimitrie, pentru stingerea unui incendiu de locuinţă, proprietate individuală.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, generalizat, cu flacără deschisă şi cu degajare de fum dens la nivelul a întregului imobil, pe suprafaţă de aproximativ 100 metri pătraţi, existând risc de extindere a arderii şi la alte bunuri materiale aflata în imediata apropiere.
La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de prim ajutor SMURD, însă nu a fost cazul să intervină.
Pompierii militari din cadrul Secţiei Dragalina s-au deplasat rapid la această intervenţie cu două autospeciale de stingere, de lucru cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ două ore şi 20 de minute.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurt-circuit electric produs la nivelul instalaţiei electirce îmbătrânite a locuinţei
Pompierii militari au reuşit să lichideze incendiul în limitele găsite, fiind astfel salvate anexe şi bunuri materiale situate în imediata vecinătate.

Recomandări ale I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi
pentru sezonul rece
Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea sistemelor de încălzire a locuinţelor şi gospodăriilor cetăţeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” Călăraşi recomandă cetăţenilor, ca la folosirea acestora, să se respecte următoarele măsuri de prevenire: nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere, etc.) de la aceeaşi sursă (prelungitor, priză) în acelaşi timp, deoarece conductorii se încălzesc şi izolaţia se topeşte, producând scurtcircuitul electric; nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu; nu amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora; nu utilizaţi aparate electrice improvizate sau conductori electrici deterioraţi sau neizolaţi corespunzător; pentru remedierea defecţiunilor constatate la aparatele şi instalaţiile electrice defecte apelaţi la specialişti sau la persoane autorizate; nu amplasaţi perdelele sau alte materiale textile în apropierea surselor de căldură, deoarece acestea pot lua foc foarte uşor; nu suprasolicitaţi sobele cu acumulare de căldură şi nu lăsaţi mijloace de încălzire nesupravegheate sau în grija copiilor; nu amplasaţi materiale combustibile la mai puţin de un metru faţă de mijloacele de încălzire (sobe, radiatoare, plite etc.); nu depozitaţi materiale combustibile (lemne, carburanţi, hârtie) în podurile locuinţelor; nu utilizaţi coşuri de evacuare a fumului deteriorate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din construcţia locuinţelor; înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum vor fi verificate pentru depistarea eventualelor defecţiuni (fisuri, crăpături, depuneri de funingine, înfundări, etc.); pe timpul funcţionării menţineţi uşiţa focarului închisă, iar în faţa sobelor amplasaţi o cutie metalică de protecţie în cazul căderii accidentale a jarului sau lemnelor aprinse; depozitaţi cenuşa şi jăraticul în gropi speciale, iar în condiţii de vânt stingeţi-le cu apă; nu construiţi sobele şi coşurile de fum în jurul grinzilor sau altor elemente de construcţie care pot lua foc; atenţie la prezenţa monoxidului de carbon produs de arderea incompletă sau de coşurile de fum neîntreţinute corespunzător; monoxidul de carbon este un gaz inodor (fără miros) şi de aceea nu poate fi sesizat, iar inhalarea lui poate să ucidă.
Țineți cont de aceste sfaturi, vă pot proteja familia și bunurile dumneavoastră!

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plt. adj. şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Advertisement

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Valter Dragnea candidează, din partea PSD, la Primăria Comunei Alexandru Odobescu. De ce a decis afaceristul să intre în administrație

Published

on

By

Într-o conferință de presă organizată astăzi, Organizația Județeană PSD Călărași și-a prezentat candidații la primăriile din șase localități ale județului nostru. Printre aceștia, se numără Valter Dragnea, care va reprezenta partidul în cadrul alegerilor, de pe 9 iunie 2024, pentru Primăria Comunei Alexandru Odobescu.

Deși nu are experiență în politică, acesta a fost ales de către conducerea PSD să candideze la Primăria Comunei Alexandru Odobescu pentru că este un reputat afacerist, iar unul dintre obiectivele organizației a fost, tocmai, să aducă antreprenori în sfera politică, întrucât, în viziunea lui Vasile Iliuță, ar ști mai bine cum să gestioneze problemele apărute.

„Ne-am gândit foarte bine cum să găsim noi oameni de afaceri să-i aducem în politică. N-a fost simplu, a trebuit să-i conving că și eu sunt unul din oamenii de afaceri care am ales să fac politică”, a argumentat președintele Partidului Social Democrat, Vasile Iliuță.

Valter Dragnea intră în competiție cu un primar cu o vastă experiență, însă acest lucru nu îl dă înapoi. Acesta își dorește să se implice, activ, în problemele localnicilor și să rezolve toate problemele de care actuala administrație nu s-a preocupat îndeajuns.

Candidatul își propune să realizeze aceste lucruri cu ajutorul experienței acumulate pe parcursul carierei lui  prospere în domeniul afacerilor. De asemenea, el își dorește ca acțiunile pe care le va întreprinde, în calitate de primar, să vină, exclusiv, în folosul consătenilor lui.

Advertisement

„Sunt născut în comuna Alexandru Odobescu, tatăl a patru copii, și am dorit să intru în administrație pentru că sunt multe nereguli, multe probleme, multe greșeli care nu au fost pe placul cetățenilor și doresc ca, prin aportul meu, pe care pot să-l aduc pentru ei. În afacerea pe care o am și succesul pe care l-am avut, consider că și în administrație pot să duc la bun sfârșit lucrurile pe care oamenii nu le-au dus până în momentul de față”, a declarat Valter Dragnea, în cadrul conferinței de presă.

Continue Reading

Știri

PSD îl anunță pe Gheorghe Pencu drept candidat la Primăria Comunei Luica! De ce a făcut partidul această alegere

Published

on

By

În cadrul conferinței de presă organizate joi, pe 28 martie, de către Organizația Județeană PSD Călărași, președintele Vasile Iliuță l-a prezentat pe cel care va candida la Primăria Comunei Luica. Acesta, pe numele lui Gheorghe Pencu, intră în competiție cu actualul primar al localității.

Candidatul din partea PSD este, de profesie, inginer și are o carieră îndelungată în domeniul agriculturii în județul Călărași. Gheorghe Pencu a fost ales de către organizația județeană a partidului întrucât conducerea a considerat că este cel mai bun candidat pentru respectiva comună, care este una mică și cu multe probleme.

„E nevoie să aducem un primar al partidului social democrat, ca să putem să o dezvoltăm, să aducem în normalitate comuna Luica”, a spus Vasile Iliuță, președintele PSD și al Consiliului Județean Călărași.

Ulterior, Gheorghe Pencu a luat cuvântul, întrucât a ținut să se arate recunoscător pentru că a fost ales să reprezinte Partidul Social Democrat în alegerile locale de pe 9 iunie, pentru conducerea Primăriei Comunei Luica. De asemenea, acesta a ținut să aducă în prim-plan faptul că, dacă va fi ales să administreze respectiva localitate, își propune să o readucă la normal.

„Vă mulțumesc că mi-ați acordat încrederea de a participa la alegerile de la comuna Luica, pentru primărie și vreau să candidez pentru normalitate în administrație la Luica”, a declarat Gheorghe Pencu.

Advertisement

După discursul său, acesta a fost întrebat despre obiective pe care și le-a stabilit în administrația comunei, însă Vasile Iliuță a intervenit și a explicat că: „Atunci când vor prelua fotoliile, vă vor spune și proiectul politic”.

Continue Reading

Știri

Georgiana Teodorescu candidează, din partea PSD, la Primăria Comunei Nicolae Bălcescu. Ce își propune să facă pentru comunitate, dacă va fi aleasă

Published

on

By

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, PSD și-a prezentat candidații, din organizația județeană Călărași, la primăriile din șase localități ale județului Călărași. Prima care a luat cuvântul a fost Georgiana Teodorescu, care candidează la Primăria Comunei Nicolae Bălcescu, în vederea alegerilor din 9 iunie.

Aceasta este o tânără antreprenoare ambițioasă, care dorește să îndeplinească dorințele localnicilor din Nicolae Bălcescu și să aducă un suflu nou comunei, folosindu-se de experiența pe care a dobândit-o de-a lungul carierei sale.

„Am luat această decizie, să intru în politică, pentru că m-am gândit că pot schimba localitatea din care fac parte. Am văzut multe oportunități de dezvoltare în aceasta și cred, datorită experienței mele ca antreprenor și a funcțiilor de conducere pe care le-am avut în diverse instituții, că pot face asta.

Îmi doresc ca cetățenii de la noi din comunitate să prospere în lucrurile pe care eu le voi aduce în acest mandat. Sunt convinsă că, alături de ei și cu susținerea domnului președinte, vom putea face lucruri frumoase”, a declarat Georgiana Teodorescu.

După ce a explicat ce își dorește să facă dacă oamenii o vor alege drept primar, aceasta a fost întrebată despre obiectivele concrete pe care le are în administrarea comunei Nicolae Bălcescu, însă președintele PSD a luat cuvântul și a explicat că: „Atunci când vor prelua fotoliile, vă vor spune și proiectul politic”.

Advertisement

Continue Reading

Cele mai vizualizate